Deși, în general, erau foarte diferiți, amândoi erau poeți visători și romantici, dornici de glorie literară.
Șt. O. Iosif era un tip interiorizat, Dimitrie Anghel, un exuberant, cei doi s-au împrietenit. Iosif avea 26 de ani, iar Anghel 28.
Și-au luat un pseudonim – A. Mirea – sub care au început să publice lucrări originale și numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din urmă să semneze împreună celebrul Caleidoscop al lui A. Mirea, volum apărut în 1908 și comentat de critica și istoria literară.
Natalia Negru
Nenorocirea i-a lovit pentru că s-au îndrăgostit aceeași femeie, poeta și prozatoarea Natalia Negru, născută pe 5 decembrie 1882 la Buciumeni, Galați.
În 1901, Natalia se înscrie la Facultatea de Litere si Filosofie, secția filosofie istorie, a Universității din București.
Are printre profesori pe Mihai Dragomirescu, Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, Ovid Densușianu, Pompiliu Eliade, Simion Mehedinți, Ioan Crăciunescu, Dimitrie Evolceanu, Ion Bianu, Titu Maiorescu.
Ea prezentase, cu succes, la seminarul profesorului de estetică Mihai Dragomirescu, o lucrare despre Doina lui Iosif.
Citește și Poetul ideal al sămănătorismului moare de sifilis
Natalia povestește: „Când a auzit Steo ce succes a avut Doina lui la seminar, a fluierat toată ziua de bucurie… A căutat să mă cunoască, mi-a mulțumit și mi-a cerut niște poezii, pe care i le-am dat, iar el a ales dintre ele una, Străbunica, pe care a publicat-o la loc de cinste în Sămănătorul”. Este debutul ei de poetă, bine apreciat.
Logodna și căsătoria
St. O. Iosif îi relatează lui Zaharia Bârsan, într-o scrisoare, dragostea lui pentru Natalia Negru, cu care se considera ca și logodit.
Se logodesc, romantic, cu inele din două fire de iarbă, la 1 mai 1903. Tatăl Nataliei, Avram Negru, i-a construit acesteia o casă la Tecucel, pe care i-a dat o ca zestre, împreună cu o vie de vreo trei hectare, când s-a căsătorit cu Șt. O. Iosif.
Căsătoria religioasă și petrecerea de nuntă au loc în același an, la Tecucel, la 29 iulie.
Slujba religioasă este săvârșită de bunicul matern al miresei, părintele Toma Dimitrescu.
Dintre participanții la nuntă, Nicolae Iorga și Mihail Sadoveanu au publicat relatări.