Cum fusese victima a două accidente succesive de avion, Hemingway nu a putut participa la ceremonia de decernare a premiilor.
Un diplomat american din Suedia l-a reprezentat la ceremonie.
Textul discursului de primire pe care diplomatul american l-a citit în numele său era acesta:
„Stimați membri ai Academiei Suedeze, Doamnelor și Domnilor neavând priceperea și dezinvoltura pentru a susține un discurs, nici cunoștințe de oratorie sau de retorică necesare, doresc să mulțumesc organizatorilor pentru generozitatea lui Alfred Nobel de a oferi acest premiu.
Niciun autor care îi cunoște pe marii scriitori ce nu au primit acest premiu nu îl poate accepta decât cu modestie. Nu este necesar să îi menționez pe acești scriitori.
Fiecare dintre cei prezenți aici își poate contura propria sa listă, după cunoștințele și conștiința sa.
Îmi este imposibil să îl rog pe ambasadorul țării să citească un discurs în care un scriitor vrea să exprime tot ceea ce se află în sufletul său.
Într-o scriere, lucrurile nu pot fi deslușite imediat, și autorul este norocos dacă se întâmplă așa în cele din urmă însă, ele devin destul de clare, atât prin ele însele, cât și datorită gradului de alchimie pe care autorul îl deține, îl va fi suferit sau îl va fi uitat.
Scrisul presupune o viață solitară. Am vorbit prea mult pentru un scriitor. Un scriitor trebuie să scrie ceea ce vrea să spună și nu să vorbească despre asta. Încă o dată, vă mulțumesc”.
Hemingway era un bețiv de prim rang.
Când barul său preferat, Sloppy Joe’s şi-a schimbat locația, el a luat unul dintre pisoarele din baia barului şi l-a pus în curtea casei sale din Key West, Florida.
Motivul?
Şi-a băut atât de mulţi bani în acel bar încât considera că vasul de toaletă îi aparţinea. Pisoarul s-a transformat într-o fântână de grădină din care se adăpau pisicile lui Hemingway.
A supravieţuit antraxului, malariei, pneumoniei, hepatitei, cancerului de piele, diabetului, accidentelor de avion, rupturii de splină, fracturii de craniu şi de vertebre pentru a-și lua viața cu propria mână.
Există două presupuneri cu privire la modalitatea în care s-a sinucis: fie şi-a pus cele două ţevi ale armei în gură, aşa cum le-a arătat cândva unor prieteni, pe când se afla în locuinţa sa din Cuba („Uitaţi, aşa o să fac… Cerul gurii este cea mai moale parte a capului”), fie şi-a trans un glonţ în frunte, chiar deasupra ochilor.
Cert este că după ce a apăsat trăgaci, în dimineaţa zilei de 2 iulie 1961, rezultatul a fost devastator: sânge, creier, oase, dinţi, carne şi păr, împrăştiate peste tot în foaierul casei sale din Ketchum, Idaho.
Ernest Hemingway s-a născut în 1899, în Oak Park, Chicago.
Şi-a început cariera la un cotidian din Kansas City.
După intrarea SUA în Primul Război Mondial, s-a alăturat ca voluntar unei unităţi de ambulanţă a armatei italiene.
La mai puţin de şase săptămâni de la dislocarea sa în Italia, a fost rănit la Fossalta di Piave, în apropierea graniţei cu Austria.
Fiind rănit a salvat viaţa unui soldat italian, drept pentru care a fost decorat de statul italian în semn de recunoaştere pentru serviciile sale, conform www.enotes.com. Reîntors în Statele Unite, a lucrat ca reporter pentru cotidiene americane şi canadiene şi a fost trimis în Europa pentru a relata pe marginea revoluţiei greceşti.
În anii 1920 a devenit membru al grupului de americani din Paris, despre care a relatat în prima sa operă importantă The Sun Also Rises (1926), care avea să reprezinte fundamentul carierei sale.
Un succes asemănător a cunoscut şi A Farewell to Arms, care tratează trăirile marcate de deziluzie ale unui angajat al serviciului de ambulanţă în cursul războiului şi rolul său de dezertor.
Experienţa acumulată ca reporter în războiul civil din Spania a fost transpusă în magistralul său roman For Whom the Bell Tolls’ (1940).
Luptele cu tauri
Un împătimit al sportului, Hemingway a portretizat în prim-planul scrierilor sale soldaţi, vânători, toreadori (fiind un iubitor al luptelor cu tauri şi petrecând mult timp în diferite oraşe din Spania care găzduiau astfel de competiţii).
Abordarea sa directă, dialogul suplu, precum şi predilecţia pentru subtilitate le regăsim cu anumită particularitate eficientă în povestirile sale scurte, din care unele sunt colectate în Men Without Women (1927) şi The Fifth Column and the First Forty-Nine Stories (1938).
În anii care au urmat publicării A Farewell to Arms, Hemningway a petrecut perioade îndelungate în Spania urmărind luptele cu tauri, a vânat în Africa şi a mers la pescuit în apele de pe Key West din Florida, unde avea să cumpere o casă în care locuia atunci când nu călătorea.
A publicat în 1932 Death of the Afternoon, o percepţie exhaustivă a lui Hemingway despre luptele cu tauri, urmat de Green Hills of Africa (1935), care va rămâne una dintre cele mai sensibile cărţi despre peisajul extraordinar al Africii de est, despre oameni, tradiţiile şi ocupaţiile acestora.
Experienţa petrecută la Key West a reprezentat izvor de inspiraţie pentru romanul To Have and Have Not’ (1937), a cărui acţiune se desfăşoară în Cuba şi în Key West, Florida, în timpul anilor crizei economice.
În următoarea sa carte, For Whom The Bell Tolls (1940), Hemingway aruncă o perspectivă pozitivă asupra necesităţii unităţii umanităţii. Acţiunea se desfăşoară în Spania, în timpul războiului civil, unde scriitorul a participat direct în calitate de corespondent de război îmbrăţişând puternice simpatii loialiste.
Acest roman avea să fie reprezentativ pentru activitatea sa desfăşurată în decursul unui deceniu.
După încheierea periplului său spaniol, a cumpărat proprietatea Finca Vigia, nu departe de Havana (Cuba), aceasta având să rămână locuinţa sa până în 1959, când a fost nevoit să părăsească ţara pe fondul deteriorării situaţiei politice cubaneze.
A cumpărat apoi o locuinţă în Ketchum, Idaho, unde avea să-şi petreacă restul vieţii.
A fost corespondent în China, în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, iar din 1944 a relatat din Europa.
Across the River and into the Trees (1950) a captat aprecieri caustice împărţite, unii critici literari considerând că, în fapt, această carte reprezintă sfârşitul carierei literare a lui Hemingway.
Amprenta originală a stilului său creionat profund în spectrul literaturii universale se regăseşte pe deplin nuanţat în romanul scurt The Old Man and the Sea (1952), extraordinara incursiune pe mare a unui pescar vârstnic.
A fost recompensat în 1953 cu Premiul Pulitzer şi în 1954 cu Premiul Nobel pentru Literatură.
Au fost publicate postum ultimele sale romane – Islands in the Stream (1970) şi The Garden of Eden (1986).
Postum a fost publicată, de asemenea, şi A Moveable Feast (1964) lucrare de memorii care expune anii 1920 trăţi de Hemingway la Paris.
KGB
Directorul FBI Edgard Hoover îl pusese sub urmărire, bănuindu-l că era spion KGB.
În 2009, apariţia volumlui „Spies: The Rise and Fall of the KGB in America” aduce dovezi pentru care FBI a fost îndreptăţit să-l urmărească pe Hemingway, deoarece scriitorul se afla pe lista agenţilor KGB din America.
Pe baza unor însemnări ale unui ofiţer KGB care a avut acces la arhivele ruseşti din perioada lui Stalin, cartea arată că autorul american a fost recrutat în 1941, înainte de a face o călătorie în China, primind numele de cod „Argo”.
Potrivit documentelor sovietice, Hemingway s-a întâlnit cu agenţii ruşi în anii 1940, în Havana şi în Londra, „exprimându-şi dorinţa de a-i ajuta”.
Însă, s-a dovedit că nu le-a fost de prea mare ajutor sovieticilor, deoarece nu le-a servit niciun fel de informaţie politică şi nu a depus niciodată „muncă practică”.
În 1950, „Argo” nu mai era activ.
