În ziua de 14 iulie 1949, i s-a pus sechestru pe mobile de un cunoscut „Ion Munteanu, care a avut o atitudine obraznică şi ameninţătoare”, nota Gheorghe Grigore Cantacuzino în jurnalul său.
„Îmi amintesc ziua perfect, deoarece era 14 iulie, ziua Franţei”.
„Am plecat de pe Strada Roma si am locuit în diferite locuri, la prieteni, schimbând domiciliul la 2-3- zile.
La G. I. n-am putut sta decât 3 zile, deşi am dus o valiză, căci s-a făcut o cercetare în timpul nopţii, când din fericire eram absent.
La alt prieten am stat în pod, deoarece s-a făcut o descindere de către poliţie; am stat cu capul gol şi m-am simţit din ce în ce mai rău.
A trebuit să mă ascund mereu la alte porţi.
O lună am dus o viaţă de vagabond, hoinărind prin cârciumi sau bodegi. Mă duceam la un prieten să dorm între 15-17.
Am lipsit de la domiciliu vreo nouă luni.
Pe 21 martie 1949, s-a lăsat o citaţie de la Direcţia Securităţii, prin care eram înştiinţat să se prezinte pe Calea Rahovei.
Soţia a introdus acţiune de divorţ la Judecătoria a II-a populară.
Răceala mea s-a agravat şi nici nu puteam să mai dorm. Starea mea sufletească şi sănătatea îmi erau profund zdruncinate”.
Însă nu era urmărit pentru fapte anterioare instalării guvernului Petru Groza, ca atâţia alţii, ci pentru fapte de sabotaj, comise ulterior.
Direcţia Economică Ilfov l-a acuzat de acestea. Pe 29 mai 1949, dosarul fusese definitivat.
Primarul Petre Tudor, din localitatea ilfoveană unde deţinea o moară, l-a acuzat de sabotaj şi venit ilegal.
Cantacuzino a declarat acuzațiile „false şi mincinoase”. Dosarul a ajuns la Parchetul Ilfov.
S-a făcut o expertiză şi „s-a constatat netemeinicia acuzaţiilor aduse”.
Pe 20 iunie 1949, dosarul a fost clasat!
„Am revenit la domiciliu! Am slăbit atât de mult, încât nu mă mai puteam ţine pe picioare”.
Gheorghe Grigore Cantacuzino a scăpat nearestat de comuniști, continuându-și activitatea ştiinţifică de istoric
A murit curând după cutremurul din 1977, la 77 de ani.
