În articolul „Cordonul lui Enescu”, publicat în „Neamul Românesc” din 1 decembrie 1931, Nicolae Iorga vorbea despre „opera pe care, cu inimă curată și dreaptă conștiință, a îndeplinit-o acest băiețaș de cincizeci de ani, tânăr ca în clipa când pentru întâia oară aripile gloriei au bătut deasupra frunții sale inspirate, apreciind-o drept o mare lecție de morală”.
Întrucât, în pauza concertului, regele Carol al II-lea îl decorase pe Enescu cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României, Iorga aduce argumente de ordin moral și etic pentru a justifica ceea ce el numește simbolic „recunoașterile” și „încoronările” unei activități, luând drept model activitatea lui Enescu:
„A-ți servi țara în așa fel încât să meriți recunoașterile cele mai înalte nu e numai a juca un rol într-o politică prea adesea pătată de cele mai urâte patimi și de cele mai josnice interese personale, ci și a te consacra unui ideal care depășește infinit acest nivel și a ajunge în domeniile lui la supremele încoronări”.
În concluzie, scrie marele istoric, personalitatea umană și artistică al lui George Enescu, creația și activitatea sa reprezintă puternice impulsuri pentru ,,o schimbare a scării valorilor, care e o adevărată și fericită revoluție”.
Amintirile lui I. G. Duca
Aceleași argumente de ordin moral și etic, relevând un patriotism al faptelor, iar nu al vorbelor, aducea în anul 1918, la sfârşitul Primului Război Mondial, omul politic I.G. Duca, care îi propusese încă de pe atunci Regelui Ferdinand să-i confere lui George Enescu Ordinul Cordonul Coroanei.
Propunerea venită din partea lui I.G. Duca , în calitatea sa de ministru al instrucţiunii publice, a fost respinsă de către Regele Ferdinand sub pretextul că este ,,o idee fantezistă”, probabil și pentru că muzicianul avea pe atunci doar 37 de ani.
Considerentele lui I.G. Duca au constat, aşa după cum sunt consemnate în ,,Amintirile” sale, în aceea că:
,,În acele vremi de restrişte din timpul războiului, cel mai neobosit era Enescu, fără răgaz, se găsea pretutindeni zi şi noapte, punându-şi întregul sau talent în slujba ţării.
Refuzând orice remuneraţie, ba, din contra făcând, cu multă generozitate, donaţiuni din modestele sale mijloace, stimulându-i pe tineri, alergând în toată în toată Moldova, a fost admirabil.
În acele grele ceasuri ale vieţii noastre naţionale, el s-a dovedit a fi nu numai un mare talent, clar şi un mare suflet”.
Modestia și demnitatea lui Enescu ni se dezvăluie într-o împrejurare similară, când, în cadrul unui concert susținut tot la Ateneul Român, șase ani mai târziu, a primit din partea Regelui Carol al II-lea Ordinul Steaua României, clasa I.
Aflăm dintr-o știre din ,,Realitatea ilustrată” faptul că ,,după concert — modest ca totdeauna — maestrul a plecat acasă, ducând în mână răsplata regească. Publicul, care l-a ascultat la concert, aplaudă entuziast pe marele muzicant, la ieșirea din Ateneu”.
Articol preluat de pe pagina de Facebook Arhivele Diplomatice ale MAE
