De ce a fost trădat Tudor Vladimirescu de eteriști? Ultimele cuvinte ale pandurului care au rămas în istorie
Unul dintre principalele obiective ale lui Vladimirescu a fost eliminarea influenței boierilor fanarioți și a corupției din administrația țării. El a promovat ideea egalității sociale și a drepturilor pentru toți românii, indiferent de statutul lor social. În acest sens, a luat măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale țăranilor și pentru limitarea privilegiilor boierești.
Liderul de la 1821 s-a născut în anul 1780 în satul Vladimiri, județul Gorjului, într-o familie de moșeni. Casa boierului Ioniță Glogoveanu din Craiova i-a devenit locul de învățătură, iar datorită inteligenței și a abilităților sale remarcabile, tânărul a fost numit administrator de moșie.
Unul dintre căpitanii săi, Chiriac Popescu, aduce o contribuție semnificativă în conturarea imaginii comandantului de panduri, descriindu-l drept „om al războiului, îndrăzneţ şi tot foc, puţin la vorbă şi voinic la inimă şi la suflet nelenevos, cu multă minte sănătoasă şi curajos“.
Pandurul a așteptat cu nerăbdare momentul oportun pentru a încerca să transforme statutul internațional al țării și pentru a realiza o reconfigurare radicală a societății românești.
În paralel cu revoluția eteristă, care avea drept scop eliberarea națională a grecilor și se bazau pe sprijinul boierimii din Țările Române, Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu a luat avânt în momentul în care domnitorul Alexandru Șuțu a încetat din viață.
Vladimirescu, în urma înțelegerii încheiate cu Comitetul de oblăduire format din trei boieri influenți, a plecat din București spre nordul Olteniei în timpul nopții de 18 spre 19 ianuarie 1821, cu scopul de a mobiliza „masa populară înarmată” pentru a înlătura dominația otomană.
După ce a sosit la Târgu Jiu și mai apoi la Padeș, Tudor Vladimirescu a trimis câțiva reprezentanți în satele din zona Padeșului cu misiunea de a aduna locuitori, „făgăduindu-le slobozenie”:
„Pe balaurii care ne înghit de vii, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?”
Înconjurat de mulțimile adunate la Padeș, acesta a emis o Proclamație către toți locuitorii țării, îndemnându-i să se alăture luptei împotriva boierilor
Prin mesajul său, Proclamația a avut un impact puternic asupra țăranilor, fiind percepută ca o declarație de război:
„Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine. Nu vă leneviţi, ci siliţi în grabă cu toţii: care veţi avea arme, cu arme, iar care nu veţi avea arme, cu furci de fier şi cu lănci; veniţi unde veţi auzi că se află Adunarea cea orânduită pentru binele şi folosul a toată ţara. Că ne ajunge atâta vreme de când lacrămile de pe obrazele noastre nu s-au mai uscat!”
În scurt timp, furia revoluției a cuprins întreaga regiune a Olteniei, iar țăranii care nu se alăturaseră forțelor conduse de Vladimirescu au pornit atacuri asupra proprietăților și moșiilor boierești, împărțindu-și bogățiile și distrugând documentele contabile în care se țineau socotelile.
Cu scopul de a evita un conflict simultan cu două forțe ostile și pentru a împiedica o posibilă implicare a otomanilor, Tudor a redactat o scrisoare către sultan prin care își asigura loialitatea față de Poartă și specifica faptul că revoluția se îndrepta împotriva domnilor fanarioți și a elitelor boierești „care au sărăcit ţara şi ne-au mâncat drepturile”.
Printr-o Proclamaţie ulterioară, pe data de 20 martie, la Bolintin Vale, liderul mișcării revoluționare a transmis un nou mesaj „Cătră toţi locuitorii din oraşul Bucureşti” și „Cătră toţi locuitorii oraşelor şi satelor”:
„Pricinile care m-au silit a apuca armele sunt: pierderea privilegiilor noastre şi jafurile cele nesuferite care le pătimesc fraţii noştri”. Am socotit să vă chem pe toţi ca să vă uniţi cu norodul şi să lucraţi cu toţii dimpreună obşteasca fericire fără de care norocire în parte nu poate fi. Fraţilor, câţi n-aţi lăsat să se stingă în inimile voastre sfânta dragoste către patrie, aduceţi-vă aminte că sunteţi părţi ale unui neam”.
Odată ajuns în București, Tudor și-a stabilit baza sa în zona Cotroceni, în timp ce Alexandru Ipsilanti, însoțit de trupele sale de eteriști, a ocupat poziții strategice în Colentina, după ce trecuse prin teritoriul Moldovei.
Pe măsură ce cetățenii răspundeau pozitiv apelurilor făcute de Vladimirescu, boierimea, în dorința de a înăbuși revoluția, au solicitat sprijinul Imperiului Otoman, au orchestrat numeroase conspirații împotriva liderului revoluționar și au pus la cale comploturi menite să provoace tensiuni între Tudor și Ipsilanti.
Din cauza tensiunii acerbe dintre mișcarea revoluționară română și forțele eteriste, la care se adăuga și amenințarea otomană ce plana asupra țării, Ipsilanti a luat decizia de a se retrage în Târgoviște.
Pe data de 15 mai, în momentul în care trupele turcești erau pe punctul de a pătrunde în București, pandurul, trădat de unii ofițeri eteriști și de boieri, a strâns tabăra cu intenția de a se retrage la mănăstirile fortificate din nordul Olteniei. În timp ce se afla la Golești, pe data de 21 mai, Tudor Vladimirescu a fost arestat de către căpitanii eteriști Iordache și Farmache, cu sprijinul lui D. Macedonschi și al lui Hagi Prodan, ofițeri din propriul său corp de armată, și transportat sub escortă la Târgoviște, unde se afla Ipsilanti.
În fața interogatoriului brutal și a torturii aplicate de către eteriști, care presupuneau că pandurul are comori ascunse, Vladimirescu le-a adresat anchetatorilor următoarele cuvinte:
„Vreţi să mă omorâţi? Eu nu mă tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat în cămaşa morţii”.
Căpitanul Vasile Caravia l-a ucis pe Tudor Vladimirescu în noaptea de 27 mai 1821
„Hoţilor şi tâlharilor, dacă sunteţi oameni vrednici, duceţi-vă şi vă bateţi cu turcii şi-i scoateţi din ţară, dară nu cu mine, un om dezarmat. Şi să ştiţi că trupurile voastre o să le mănânce câinii Ţării Româneşti şi paserile prin munţi”, ar fi fost ultimele cuvinte ale pandurului înainte de execuție.
Moartea lui Tudor Vladimirescu a fost un sacrificiu simbolic pentru cauza națională. Acesta a rămas în memoria colectivă a poporului român ca un erou și un luptător neînfricat pentru libertate. Contribuția sa la mișcarea revoluționară a avut un impact durabil asupra cursului istoriei României și a inspirat generații de lideri și patrioți în lupta pentru drepturile și libertățile poporului românesc.
