Circul făcut eteriști în București, văzut de un misionar catolic

 

Pe când copiii cântau pe ulițele Bucureștiului, privind la triumfala defilare a zavergiilor de la 1821, „Ipsilante fertmarșal/ Pendideca ghinărar/ Ofițerii cei mai mari/ Covrigari și plăcintari”, Luigi Bonauguri, contemporan cu evenimentele, consemna, cu fină eronie la adresa eteriștilor, că tulburările au început în luna martie și că principele Alexandru Șuțu nu a murit de moarte bună, ci otrăvit.

Bonauguri ridiculiza proiectul grecilor de a reîntemeia Imperiul Bizantin și grandoarea amenințărilor lor „că îi vor aduce pe turci în stare de sclavie și că se vor sătura de sângele lor. Că, după ce vor fi terminat cu turcii, vor trece în Ungaria, apoi în Germania, apoi vor distruge Imperiul austriac, vor intra în Italia și, înaintând în sfârșit asupra Romei, vor desființa Sfântul Scaun Apostolic”.

 

El considera drept „himere” toate acele planuri și, informat asupra abundenței de corespondență și manifeste pe care o producea „cartierul” lui Ipsilanti, spune că s-au trimis agenți prin diferite părți pentru a se uni în sentimente cu provinciile Serbiei, Bosniei, Moldovei, Valahiei, Bulgariei și Macedoniei. Vorbește apoi de intrarea lui Tudor în București „cu puține trupe, chemat să ocupe tronul vacant al Munteniei”.

 

La intrarea lui Tudor în București „preoții greci au binecuvântat steagurile trupelor sale, au predicat revoluția contra Porții Otomane și au amenințat pe catolici cu un nou botez sau cu moartea”. Vorbind de demonstrațiile de pe străzi ale eteriștilor, din nou îi ironizează: „aproape victorioși asupra Europei cât și asupra Asiei, ei au cutreierat străzile orașului cu apă sfințită, chemând poporul să se răscoale în masă pentru a scutura jugul turcilor”.

 

Bonauguri susține că pe atunci se găseau în București câțiva turci travestiți în valahi care, văzând toate aceste întâmplări „și procedurile preoților greci, au plecat din Valahia peste Dunăre și au raportat totul turcilor de prin raielele bulgare, de aici acești spioni și-au continuat drumul către Constantinopol pentru a informa Înalta Poarta.

 

Luigi Bonauguri a fost un misionar din ordinul Pasionist. El a trecut prin cadrele Misiunii din provincia bulgaro-valahă între anii 1877-1822. Repetatele emigrări ale bulgarilor catolici pe teritoriul nostru în secolele XVIII și XIX au făcut ca episcopii de Nicopole să-și extindă prerogativele, urmărindu-i pentru a li se purta grija spirituală și în noile așezări.

 

Sursa: Victor Papacostea, Revoluția din 1821, privită de un misionar catolic, 1929