De ce a fost condamnată la moarte soția lui Mao Zedong?
Revoluția culturală a fost accelerată de presiunea grupării radicale din PCC, în frunte căreia se afla chiar soția lui Mao, Jian Qing, care ere secondată de Zhang Chunqiao și Yao Wenyuan, liderii Comunei din Shanghai, și de secretarul partidului din același oraș, Wang Hongwen. Foarte tânăr, la 36 de ani, acesta din urmă a fost numit de Mao însuși în această funcție pentru a-i reprezenta pe radicali în forurile superioare ale Partidului, căci avea trecere atât în fața militarilor, cât și în fața nomenclaturii.
Al X-lea Congres al PCC, din august 1973, aduce victoria grupului radicalilor, programul revoluției culturale fiind acum implementat. Atacând o personalitate a Partidului, care se bucura de respectul tinerilor studenți, anume Zhou Enlai, unul dintre cei care construiseră comunismul alături de Mao de la fondarea Republicii Populare Chineze în 1949, ,,banda celor patru”, așa cum avea să fie cunoscută gruparea radicală condusă de soția liderului chinez, a fost izolată treptat, fiind lipsită inclusiv de sprijinul lui Mao. În condițiile unei șubreziri a sănătății lui Zhou Enlai, Mao îl aduce în fruntea statului pe Deng Xiaoping.
Moartea lui Zhou și a lui Mao Zedong a fost însoțită de atacuri din cele mai dure și mai insistente din partea radicalilor, care se opunea normalizării necesare redresării situației economice. Jing Qing și susținătorii săi, în absența sprijinului politic oferit de Mao, și fără alți aliați în partid sau în societatea chineză, au fost arestați și, la nouă luni, expulzați din partid. Procesul, care a avut loc la patru ani de la moartea liderului chinez, a fost unul pur propagandistic, soția lui Mao și Zhang Chunqiao fiind condamnați la moarte. Sentința nu va fi însă niciodată dusă până la capăt, căci în 1991 Jiang Qing s-a sinucis în vreme ce se afla la închisoare.
Odată cu procesul grupării radicale, în 1980 Deng Xiaoping a obținut din partea parlamentului chinez eliminarea din Constituție a libertății de expresie, PCC reafirmându-și astfel dictatura. Noul lider s-a folosit de procesul public, din 1980-1981, al ,,bandei celor patru” pentru a se profila ideologic, susținând actualitatea marxism-leninismului și a gândirii maoiste. Pentru că în China puterea militară asigura supraviețuirea puterii, Deng și-a oprit pentru sine funcția de președinte al Comisiei Militare Centrale, în vreme ce pe apropiați i-a pus în alte posturi cheie, precum cea de prim-ministru. Așa s-a ajuns ca, după moartea lui Mao, în China să funcționeze un fel de triumvirat politic și militar, cu Deng asigurând controlul armatei, Hu Yaobang pe cel al Partidului, iar Zhao Ziyang pe cel al guvernului, nicio opoziție neputând face față acestei noi ordini.
