Misiunea sa era să-și alunge vărul, Radu al II-lea, care se dăduse cu turcii, de pe tronul Țării Românești
Din câte se pare, Dan, căruia i se spunea cel Viteaz, își făcuse mâna de priceput comandat militar, când, din ordinul unchiului său, condusese un detașament valah ce luptase de partea pretendentului Musa, unul dintre fii sultanului Baiazid.
Dan bate palma cu boierii munteni ce nu-i aveau la inimă pe Radu și pe turci, cu banii din țeșcherea recrutează mercenari bulgari și ardeleni și pornește contra vărului său.
Pe 22 octombrie 1422 este deja pe tron.
Imediat se pune sub suzeranitatea regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, care de dragul creștinățății și de scârba păgânilor îi dă dreptul să bată monedă.
Sigismund îi mai dă ca aliat pe Pippo Spano, comitele Timișoarei.
Dă bătălii cu turcii au avut loc între anii 1422-1423.
La 26 februarie 1423, Dan al II-lea îi înfrânge pe turcii care invadaseră Ţara Românească pentru a-l înscăuna pe Radu Praznaglava.
În acelaşi an, aliat cu Pippo Spano, domnul Ţării Româneşti îi înfrânge şi îi alungă peste Dunăre pe turcii care invadaseră din nou ţara.
Tot acum sunt eliberate ţinutul Dârstorului şi sudul Dobrogei.
În 1425, Dan al II-lea trece Dunărea în fruntea unei oşti puternice şi, aliat cu Pippo Spano şi cete bulgăreşti, atacă forţele turceşti pe care le înving la Vidin, trezind astfel speranţele de eliberare ale popoarelor din Balcani.
În 1426, este încheiat un tratat de alianţă defensivă între Dan al II-lea şi Sigismund de Luxemburg, suzeranul său, iar în acelaşi an cei doi poartă din nou lupte cu turcii, pe teritoriul Ţării Româneşti.
Armatele creştine ale lui Dan al II-lea şi Sigismund de Luxemburg au fost înfrânte de otomani în iunie 1428 la cetatea Golubac, din Serbia.
Sfârșitul
Domnul Ţării Româneşti este nevoit să încheie pacea cu turcii, pierde cetatea Dârstor, iar ţara este obligată să plătească tribut.
În ceea ce priveşte relaţiile cu Moldova, domnul Ţării Româneşti s-a aflat în conflict cu Alexandru cel Bun (1400-1432) pentru cetatea Chilia, care fusese cedată acestuia din urmă, pe la 1400, de Mircea cel Bătrân.
Dan al II-lea a murit la 1 iunie 1431, așa cum se obișnuia pe atunci într-o bătălie cu turcii, care invadaseră din nou Ţara Românească.
I-a urmat la tron Alexandru Aldea (1431-1436), fiul lui Mircea cel Bătrân și preferatul lui Alexandru cel Bun.