Cumplita dușmănie dintre Vasile Lupu și Matei Basarab din cauza căreia sultanul l-a scurtat de cap pe vizirul caimacam Mohammed Tabani Buiuc

 

Uciderea vizirului caimacam Mohammed Tabani Buiuc, sprijinitorul lui Vasile Lupu, a avut loc în noaptea de 15 decembrie 1639.

Dar să vedem ce scria în despre cele întâmplate atunci Constantin C. Giurescu, în „Revista istorică” a lui Nicolae Iorga din aprilie-iunie 1926:

Prima încercare a lui Vasile Lupu de a scoate din scaun pe Matei Basarab, în 1636, nu reușise.

Văzând puternica oștire a Domnului muntean, la care se adăuga și ajutorul trimis de Gheorghe Rakoczy, Vasile Lupu nu îndrăznise să dea lupta și se întorsese în Moldova.

Pândea însă un al doilea prilej de a-și răpune adversarul muntean.

El păru că se ivește în toamna lui 1639, când Vasile Lupu primi de la turci, în schimbul unui bogat dar, porunca să ocupe Țara Românească, lăsând în Moldova pe propriul său fiu, Ioan.

Matei, înconjurat și de data aceasta de credincioasa lui oaste, așteptă cu liniște dușmanul.
În lupta care se dete la satul Ojogeni, la 3 decembrie 1639, Vasile Lupu, cu tot ajutorul tătăresc ce avea, fu din nou învins și silit să fugă.

A doua încercare a Domnului moldovean dăduse greș ca și cea dintâi.

Lui Matei Basarab îi crește prestigiul

Consecințele acestei înfrîngeri fură pe de o parte întărirea domniei lui Matei Basarab și sporirea prestigiului său în fața turcilor, pe de alta uciderea sprijinitorului lui Vasile Lupu la Poartă, vizirul caimacam Mohammed Tabani Buiuc.

Se știe că fiecare din cei doi Domni români aveau la poartă câte un mare demnitar turcesc care îi susține, primind în schimb numeroase și bogate daruri.

Pe Vasile Lupu îl sprijinea vizirul caimacam, pe Matei Basarab, comandantul marinei imperiale, care era și dușmanul personal al vizirului.

Cele două încercări ale lui Vasile Lupu fuseseră încuviințate de Poartă, fiindcă vizirul, cumpărat de Domnul moldovean, izbutise să convingă pe împărat de vinovăția sau hainia lui Matei Basarab.

Pentru aceasta nu se sfiise să întrebuințeze chiar arzuri mincinoase ca fiind din partea locuitorilor Țării Românești, prin care aceștia cereau să se îndepărteze Matei și să li se dea ca Domn Ioan-Vodă, feciorul lui Vasile Lupu

După bătălia de la Ojogeni însă, Matei trimițând o plângere prin Capudan-Pașa, șeful marinei, la sultan, acesta descoperi intrigile vizirului și, drept pedeapsă îl omorî.

Aici încheiem povestea lui Constantin C. Giurescu.

De unde a început Vasile Lupu să-l dușmănească pe Matei Basarab

Vasile Lupu era bogat, ambițios, mândru, chiar numele de Vasile și l-a dat după împărații din Bizanț.

Date fiind împrejurările favorabile externe, ar fi avut o domnie liniștită dacă n-ar fi avut ambiții mari, gândindu-se și la stăpânirea Munteniei și chiar a Transilvaniei.

Sprijinindu-se pe turci, a început intrigile împotriva lui Matei Basarab încă de la începutul domniei.

Pe motivul că Matei nu voia sa plătească jumătate din suma cheltuită pentru uciderea grecului Kurt Celebi, care contribuia decisiv la numirile domnitorilor, a intrat în Muntenia în 1637 unde a ars și jefuit până la Râmnic.

Matei, ajutat și de oștile lui Gheorghe Rákóczi I, comandate de Ioan Kemény, l-a învins la Teleajen și l-a scos din țară.

În 1639, Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan.

Astfel că intră pentru a doua oară în Muntenia, cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales decât cu titlul de „Domn al Moldovei și Țării Românești”, deoarece a fost înfrânt decisiv la Ojogeni. Totuși, s-a păstrat de la Vasile Lupu un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei și Țării Românești, care, ulterior, a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859.
C

u mitropolitul Iorest din Alba Iulia a făcut un plan de cucerire a Transilvaniei, mizând și pe ajutorul sultanului, însă nu i-a reușit. Într-o scrisoare adresată Porții otomane, scria între altele că o treime din locuitorii Transilvaniei sunt români.

Împăcarea

Dupa moartea fiului său Ioan, a urmat o perioadă în care a stat mai liniștit.

În 1644 chiar se împacă cu principii din Muntenia și Transilvania.

În amintirea acestei înțelegeri, Vasile ridică biserica Stelea la Târgoviște, iar Matei pe cea de la Soveja, în Moldova.

În 1646, Moldova suferă o invazie a tătarilor, iar mai târziu una a cazacilor conduși de hatmanul Bogdan Hmelnițki, după care Lupu a trebuit să dea în căsătorie fiului acestuia Timuș, pe fata sa cea mai mică, Ruxandra. Pe fata cea mai mare o măritase cu mare pompă după nobilul lituanian Janusz Radziwiłł, în 1645.

Pleacă în exil la tătarii din Crimeea, apoi la Istanbul, unde va trăi până la sfârșitul vieții (1661).

Ulterior, osemintele îi sunt aduse la Biserica Trei Ierarhi din Iași.

Foto: Vasile Lupu, poreclit Albanezul sau Grecul