Cum votau oamenii la alegerile din Antichitate
Cetățenii din democrațiile moderne au folosit o varietate de metode și tehnologii pentru a-și exprima votul în ziua alegerilor, dar cum participau oamenii la alegeri în Antichitate? Istoricii au pus cap la cap câteva detalii intrigante din Atena, prima și singura democrație directă, și din Republica Romană, o cvasi-democrație în care clasele cele mai bogate exercitau mai multă influență decât muncitorii.
Atât la Atena, cât și la Roma, participarea la procesul democratic (Cuvântul grecesc dēmokratia înseamnă „putere populară”) era limitată la dēmos, care erau cetățeni liberi, de sex masculin. Femeile și persoanele înrobite nu aveau drept de vot.
Au existat foarte puține alegeri în Atena, deoarece atenienii antici nu credeau că alegerile erau cea mai democratică modalitate de a alege reprezentanții, spune Eric Robinson, profesor de istorie la Universitatea Indiana și editor al cărții Ancient Greek Democracies: Readings and Sources.
„Pentru ca o democrație să dea putere deplină oamenilor să conducă lucrurile, și nu doar celor bogați, trebuia să alegi oamenii la întâmplare”.
Pentru a decide cine urma să facă parte din Consiliul celor 500, principalul organ de conducere al Atenei, atenienii au folosit un sistem cunoscut sub numele de sorție. În Atena existau 10 triburi și fiecare trib era responsabil să furnizeze 50 de cetățeni care să servească timp de un an în Consiliul celor 500.
Fiecare cetățean eligibil primea un jeton personalizat, iar aceste jetoane erau introduse într-o mașină specială numită kleroterion, care folosea o tehnologie demult dispărută (care implica tuburi și bile) pentru a selecta aleatoriu contribuția fiecărui trib în consiliu.
În cadrul Adunării: Un om, un vot
În Atena, toate legile și cazurile de judecată erau decise de Adunarea (ekklēsia), un organism democratic masiv în care fiecare cetățean de sex masculin avea un cuvânt de spus. Dintre cei 30.000-60.000 de cetățeni ai Atenei, aproximativ 6.000 asistau și participau în mod regulat la ședințele Adunării.
Adunarea se întrunea într-un amfiteatru natural din vârful unui deal numit Pnyx, care provine de la un cuvânt grecesc ce înseamnă „strâns laolaltă”, și putea găzdui între 6.000 și 13.000 de persoane.
„Grecii nu aveau alegeri în sensul în care ne gândim noi la ele, în care fie votezi prin corespondență, fie mergi la o școală sau la biserică pentru a lăsa buletinul de vot”, spune Del Dickson, profesor de științe politice la Universitatea din San Diego și autor al cărții The People’s Government: O introducere în democrație. „Trebuia să fii prezent fizic. De aici provine cuvântul republică (res publica înseamnă în latină „un loc public”). Te duci și te aduni cu alți cetățeni și decizi problemele pe care le are în față Adunarea în ziua respectivă.”
Ordinea de zi a Adunării era stabilită de Consiliul celor 500, dar apoi toate legile și politicile guvernamentale erau supuse la vot. Votul se făcea prin ridicarea mâinilor, iar câștigătorul era stabilit de nouă „președinți” (proedroi). Atenienii erau foarte atenți pentru a evita orice posibilitate de fraudare a sistemului.
„De exemplu, cei nouă numărători de voturi erau aleși la întâmplare, dimineața, chiar înainte ca Adunarea să se întrunească, așa că ar fi fost foarte greu să îi mituiești”, spune Robinson.
În Atena existau câteva funcții care erau alese de către Adunare, cea mai importantă fiind cea a generalilor militari. În fiecare an, 10 generali erau aleși printr-un simplu vot cu degetul mare în sus sau cu degetul mic de către întreaga Adunare.
Pietre folosite ca buletine de vot secrete
Pe lângă adoptarea legilor, Adunarea dădea verdicte în toate procesele penale și civile din Atena. În loc de un juriu de 12 persoane, juriile ateniene conțineau între 200 și 5.000 de persoane, spune Dickson. De asemenea, un membru al juriului era ales la întâmplare pentru a servi ca judecător – nu pentru a avea ultimul cuvânt, ci pentru a se asigura că regulile și procedurile sunt respectate.
În timp ce alte tipuri de vot se făceau în public, jurații atenieni își exprimau votul folosind un tip special de vot secret care implica pietre.
După cum explică Robinson, fiecare jurat primea două pietre mici, una solidă și alta cu o gaură în mijloc. Când venea timpul să voteze, juratul se apropia de două urne. El arunca piatra cu verdictul său real în prima urnă și arunca piatra nefolosită în cea de-a doua urnă. Nimeni care privea nu-și putea da seama care era care.
Cuvântul grecesc antic pentru o piatră mică sau pietricică este psephos și a supraviețuit în limba engleză sub denumirea de „psephology”, studiul statistic al alegerilor și al modelelor de vot.
Alegeri speciale pentru ostracizare și exil
În Atena, dacă o figură publică era dezonorată sau pur și simplu devenea prea populară pentru binele democrației, putea fi exilată timp de 10 ani prin intermediul unei alegeri speciale pentru „ostracism”, un cuvânt care derivă din ostraka, cuvântul grecesc antic pentru un ciob de ceramică.
În cadrul unei alegeri de ostracizare, fiecărui membru al Adunării i se înmâna o bucată mică de ceramică și i se spunea să noteze numele unei persoane care merită să fie exilată. „
Persoana cu cele mai multe voturi era alungată din Atena pentru 10 ani”, spune Dickson.
Un exemplu celebru este Themistokles, un erou militar atenian din bătălia de la Salamina împotriva perșilor, care a fost ostracizat în 472 î.Hr. și a murit în exil. Există dovezi că dușmanii politici ai lui Themistokles i-au preîntipărit numele pe sute sau mii de cioburi de ceramică și le-au distribuit membrilor analfabeți ai Adunării.
Exemplul din Sparta
Atena a fost cel mai mare și mai puternic dintre orașele-state ale Greciei antice, dar fiecare municipalitate își practica propria formă de vot și alegeri, spune Robinson, care a scris o carte intitulată „Democrația dincolo de Atena”.
Un exemplu este Sparta, care nu era o democrație, dar care includea unele elemente democratice. Unul dintre cele mai înalte organe de conducere ale Spartei era Consiliul Bătrânilor (gerousia), care era format din doi regi spartani și 28 de funcționari aleși, toți în vârstă de peste 60 de ani, care dețineau funcția pe viață.
„Pentru a ocupa locurile goale, spartanii organizau un stil aparte de alegeri prin strigare”, cunoscut și sub numele de vot prin aclamație, spune Robinson. „Fiecare candidat intra pe rând într-o sală mare de adunare, iar oamenii strigau și își aclamau aprobarea. Într-o altă încăpere, ascunsă vederii, judecătorii comparau volumul strigătelor pentru a alege câștigătorii.”
Alegerile romane dădeau „prerogative” celor bogați
Republica romană a preluat unele dintre principiile democrației ateniene, dar a împărțit electoratul în funcție de clasă și a creat un sistem care îi avantaja pe cei bogați, spune Dickson.
În loc să voteze într-o singură Adunare gigantică, ca la Atena, romanii aveau trei adunări. Prima se numea Adunarea Centuriei, iar acest organism alegea cele mai înalte funcții din Roma, inclusiv consulii, pretorii și cenzorii, și era adunarea responsabilă pentru declararea războiului.
Votul în Adunarea Centuriată începea cu clasa cea mai bogată, iar numărarea voturilor se oprea imediat ce se obținea o majoritate din cei 193 de membri ai corpului. Astfel, dacă toți bogații doreau ca un proiect de lege să treacă sau ca un anumit consul să fie ales, puteau vota în bloc și marginaliza clasele inferioare. În latină, privilegiul de a vota primul se numea praerogativa (tradus prin „a cere o opinie înaintea altuia”) și reprezintă rădăcina cuvântului englezesc prerogativă.
În celelalte două adunări romane, Adunarea tribală și Consiliul plebeu, ordinea votului era stabilită prin tragere la sorți. „Triburile”, atât la Atena, cât și la Roma, nu se bazau pe sânge sau etnie, ci pe regiunea geografică în care trăiai. În acest fel, Adunarea Tribală funcționa într-un mod similar cu Senatul Statelor Unite, în care fiecare stat are o reprezentare egală.
Voturile secrete și campania electorală în Republica Romană
Unele aspecte ale alegerilor din Republica Romană sunt încă prezente și astăzi. Votul în adunări începea ca în modelul atenian, fiecare membru al adunării ridicând mâna și votând public. Dar, cu timpul, a devenit clar că „sponsorii” bogați făceau presiuni asupra membrilor adunărilor romane pentru a vota într-un anumit fel, astfel încât votul a trebuit să se facă în secret.
În 139 î.Hr., Roma a introdus un nou tip de vot secret. „Era o tăbliță de lemn cu o foaie de ceară pe exterior”, spune Robinson. „Îți scriai votul pe foaia de ceară și apoi aruncai întreaga tăbliță într-o urnă de vot. Aristocrația a avut o criză de nervi din cauza acestui lucru, pentru că pierdea o parte din control.”
Dacă aveți impresia că publicitatea electorală este o neplăcere recentă, arheologii au descoperit sute de exemple de reclame electorale antice și graffiti politice mâzgălite pe pereții din Pompei. În ceea ce privește campaniile oficiale, Dickson spune că cei care își doreau o funcție în Roma se limitau la un sezon de campanie de una sau două săptămâni, iar cea mai mare parte a campaniei se desfășura în persoană, în piața publică.
