Este unul dintre cele mai importante izvoare despre medicina Egiptului Antic: cele două fragmente ale papirusului Luvru-Carlsberg, păstrate la o distanță de 1000 de kilometri unul de altul, formau inițial un singur tratat medical.
Aflat într-o stare de deteriorare avansată, cu o lungime desfășurată de șase metri, textul, foarte dificil de descifrat, face acum obiectul unei traduceri complete, care ridică vălul de pe ultimele mistere pe care le ascundea
Studiul documentului a început în 2018, de o echipă franco-daneză de la Luvru și de la Universitatea din Copengaha.
„Acest text face un anumit număr de precizări importante despre ceea ce se petrecea într-un cabinet de îmbălsămare, despre cine și ce făcea”, explică Marc Etienne, conservator la departamentul de Antichități Egiptene la Muzeul Luvru.
Redactat în jurul anului 1450 î.Hr., adică spre începutul Noului Imperiu egiptean (1539-1077 î.Hr.), tratatul abordează subiecte diverse, precum testele de sarcină, herboristeria, tratarea bolilor de piele, a tumorilor, a abceselor.
Însă probabil cea mai fascinantă secțiune a documentului este un „manual” privind îmbălsămarea morților, în condițiile în care unele proceduri de mumificare rămâneau încă un mister pentru egiptologi.
Unul dintre aceste secrete privea îmbălsămarea feței: „Am descoperit o listă de ingrediente pentru realizarea unui remediu compus în mare parte din substanțe aromatice și rășini vegetale coapte într-un lichid cu care îmbălsămătorii muiau o bucată de in roșu”, a explicat într-un comunicat cercetătoarea daneză Sofie Schiot.
„Acest in roșu era apoi aplicat pe fața defunctului pentru a o acoperi cu un cocon protector de substanțe aromate și antibacteriene.”
O altă descoperire, care va produce senzație printre cei pasionați de numerologie, o reprezintă împărțirea etapelor îmbălsămării în perioade de câte patru zile.
Se știa de la Herodot că îmbălsămarea se întindea pe o perioadă de 70 de zile. Împărțirea ei în etape de câte patru zile puncta tot atâtea procesiuni apotropaice.
Rostul acestei împărțiri rămâne încă o enigmă.
„Este destul de greu de înțeles. Este ea legată direct de munca îmbălsămătorului, sau este în raport cu periodicitatea produselor care trebuiau fabricate?”, se întreabă cercetătorul de la Luvru.
În orice caz, „mumia fiind terminată în a 68-a zi, ea era așezată în sarcofag, după care ultimele zile erau consacrate unor activități rituale permițând defunctului să-și continue viața pe lumea cealaltă”, precizează Sofie Schiot.
Deși nu este primul „manual” descoperit despre mumificare, precizia „extrem de amănunțită” a textului i-a surprins pe egiptologii care s-au aplecat asupra papirusului, în comparație cu elementele foarte disparate ale surselor mai recente.
După cum explică egiptologul danez, „numeroase descrieri ale tehnicilor de îmbălsămare pe care le găsim în acest papirus au fost omise în ultimele două manuale”.
„Toată această documentație este foarte rară”, sublinia încă din 2018 Kim Ryholt, directorul colecției de papirusuri Carlsberg de la Universitatea din Copenhaga.
Odată descifrat, papirusul a fost foarte limpede, departe de întorsăturile de frază alambicate și de aluziile opace cu care se confruntă uneori epigrafiștii.
„Textul se citește ca un ghid, astfel încât cititorii căruia li se adresa erau probabil specialiști care aveau probabil nevoie să își reamintească detaliile, cum ar fi rețetele de unguente și utilizarea diverselor tipuri de pansamente”, scrie Sofie Schiot.
Papirusul Luvru-Carlsberg a făcut obiectul unei prime traduceri parțiale în 2018, realizată de Thierry Badinet.
Rod al unei colaborări îndelungate între muzeul Luvru și universitatea din Copenhaga, prima ediție științifică completă a documentului este așteptată pentru 2022.
