Cum au dat vina americanii pe chinezi pentru ciuma bubonică. Reacția xenofobă a guvernului
Atunci când ciuma bubonică a lovit Honolulu și San Francisco la începutul secolului XX, oficialii din aceste orașe au făcut rapid ceea ce făcuseră de zeci de ani: i-au acuzat pe rezidenții de origine chineză.
De la jumătatea anilor 1800, comunitățile asiatice din SUA au fost printre cei care au fost luați drept țapi ispășitori pentru crizele de sănătate publică – subliniind stereotipurile, adâncind discriminarea și determinând un tratament dur. În timp ce ciuma în sine nu a făcut prea multe ravagii în Honolulu sau San Francisco în 1900, răspunsul xenofob rapid al guvernelor a făcut-o, provocând devastarea comunităților asiatice, care erau formate în mare parte, dar nu exclusiv, din imigranți chinezi.
În Hawaii, unde guvernul a ordonat incendii „controlate” în cartierul chinezesc din Honolulu pentru a împiedica răspândirea infecției, un incendiu a scăpat tragic de sub control, distrugând cartierul și provocând o mare lipsă de locuințe. Incidentul rămâne, după Pearl Harbor, „cel mai grav dezastru civic din istoria Hawaiiului”, potrivit istoricului James Mohr, autorul cărții Plague and Fire: Battling Black Death and the 1900 Burning of Honolulu’s Chinatown – „și unul dintre cele mai grave dezastre inițiate vreodată în numele sănătății publice de către ofițerii medicali americani, oriunde în lume”.
Ciuma ajunge într-un climat de prejudecată
Pe măsură ce temerile legate de ciumă creșteau în ambele orașe, acestea au aprins un climat deja înăbușit de profund sentiment antiasiatic. Anxioși, oficialii locali din domeniul sănătății, auzind despre „vasele cu ciumă” care soseau din porturile asiatice, s-au grăbit să judece că boala se va răspândi în mod natural direct în cartierele chinezești locale, marcate atunci de sărăcie și supraaglomerare. Procedând astfel, s-au sprijinit pe un stereotip larg răspândit conform căruia imigranții chinezi erau „necurați”.
Astfel de generalizări reflectau o animozitate care se acumulase timp de aproape o jumătate de secol, spune Jonathan H.X. Lee, profesor de studii asiatice americane la Universitatea de Stat din San Francisco. Din momentul în care imigranții chinezi au început să se adune în America, fugind de războaiele Opiumului din țara lor și atrași de promisiunea goanei după aur din California, aceștia au fost văzuți de muncitorii albi ca o concurență pentru locurile de muncă. Legile restrictive și discriminatorii au început să se înmulțească la nivel local, statal și național, culminând cu Legea americană de excludere a chinezilor din 1882, care interzicea accesul noilor imigranți chinezi în SUA și interzicea obținerea cetățeniei de către cei existenți. În această perioadă, multe comunități chinezești din Statele Unite – dar mai ales din vest – au cunoscut spasme de violență mafiotă.
Ciuma bubonică lovește Honolulu
În decembrie 1899, la un an după ce SUA a anexat regatul Hawaii, un contabil chinez din Chinatown din Honolulu a fost diagnosticat cu ciumă bubonică. Acest lucru a determinat Consiliul de Sănătate al teritoriului să pună Chinatown-ul sub carantină militară, prinzând mii de oameni într-un spațiu de opt blocuri patrulat de gărzi înarmate. Orașul a supus locuitorii comunității la un tratament dezumanizant la stațiile de dezinfecție, inclusiv la dezbrăcarea și inspectarea fizică în public.
Alte acțiuni au inclus pulverizarea de substanțe chimice în casele din Chinatown, incendierea proprietăților private, închiderea porturilor comerciale din Honolulu și autorizarea unei comisii speciale pentru a investiga epidemia și a face recomandări. Declarația sa finală a reflectat o prejudecată comună a vremii:
„Ciuma trăiește și se înmulțește în mizerie, iar când a ajuns în Chinatown, și-a găsit habitatul natural.”
Cu toate acestea, carantina a fost ridicată cinci zile mai târziu, după ce oficialii Board of Health au înregistrat doar trei cazuri – dintre care două au fost raportate ulterior ca fiind diagnosticate greșit.
