Chiar înainte de încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, aliaţii au decis să îi judece pe principalii responsabili ai regimului nazist pentru crimele de război.
În Declaraţia de la Moscova din 1 noiembrie 1943, aceştia s-au angajat să îi extrădeze pe germanii care comiseseră aceste crime în teritoriile ocupate ale ţărilor afectate de război, pentru a-i urmări în conformitate cu legile aplicabile la locul infracţiunilor lor.
Aliaţii au decis să îi urmărească în justiţie pe principalii criminali de război, ale căror crime nu erau limitate la teritoriul unui singur stat, pe baza unor standarde legale uniforme.
În urma predării necondiţionate a Germaniei, puterile aliate – SUA, URSS, Marea Britanie şi Franţa – au convenit la 8 august 1945, prin adoptarea Chartei de la Londra, să înfiinţeze un Tribunal Militar Internaţional (IMT).
Pentru prima dată în istorie, un tribunal internaţional a fost autorizat să responsabilizeze personal reprezentanţii de frunte ai unui stat pentru infracţiunile de drept internaţional.
Berlinul a fost declarat sediul permanent al tribunalului, iar procesul împotriva „marilor criminali de război” urma să aibă loc la Nurnberg.
Primele eforturi de a pune sub acuzaţie crimele de război au fost iniţiate după Primul Război Mondial.
Prin Tratatul de la Versailles s-a cerut extrădarea kaiser-ului german pentru a fi supus unui „proces public”.
Alţi 890 de civili şi oficiali militari germani ar fi trebui să se confrunte cu tribunalele aliate.
