Condamnările la moarte au fost executate la 16 octombrie 1946, în vechiul gimnaziu aflat lângă închisoarea Nurnberg.
Hermann Goring s-a sinucis cu doar câteva ore înainte de executarea pedepsei sale.
Cadavrele au fost transportate la Munchen şi incinerate în crematoriul cimitirului Ostfriedhof. Cenuşa a fost apoi împrăştiată într-un afluent al râului Isar.
Cei condamnaţi la închisoare au rămas, pentru o perioadă, la Nurnberg şi apoi au fost transportaţi, la 18 iulie 1947, la închisoarea aliaţilor pentru criminali de război din Berlin-Spandau, unde au rămas până la îndeplinirea termenelor.
Urmărirea legală a crimelor regimului nazist în Germania nu s-a încheiat cu anunţarea verdictelor din Procesul marilor criminali de război de la Nurnberg.
În decembrie 1945, aliaţii stabiliseră deja, prin Legea nr. 10 a Consiliului de Control, o bază juridică uniformă pentru urmărirea penală a crimelor de război în zonele respective de ocupaţie, care au constituit baza proceselor ulterioare de la Nurnberg (1946-1949).
Spre deosebire de procesul de la Nurnberg judecat de un tribunal militar internaţional, procesele care au urmat s-au desfăşurat exclusiv în faţa tribunalelor militare americane.
Cele 12 procese au avut loc între 1946 şi 1949, tot la Nurnberg, acuzate fiind 177 de persoane, respectiv medici de rang înalt, judecători, industriaşi, comandanţi SS şi de poliţie, personal militar, funcţionari publici şi diplomaţi. Procesele au dezvăluit măsura în care clasa de conducere germană a sprijinit sistemul de putere al dictaturii naziste.
Dintre cei 177 de inculpaţi, 24 au fost condamnaţi la moarte, 20 la închisoare pe viaţă şi 98 la închisoare pe termen lung.
Douăzeci şi cinci de inculpaţi au fost găsiţi nevinovaţi. Mulţi dintre criminalii nazişti condamnaţi au fost eliberaţi din închisoare la începutul anilor 1950 ca urmare a graţierilor.
Treisprezece din cele 24 de condamnări la moarte au fost executate.
