Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Creștinismul în Dacia?
Articole online

Creștinismul în Dacia?

crestinism

Creștinismul din spațiul fostei provincii dovedește tocmai menținerea legăturilor cu Imperiul după retragerea aureliană și continuitatea populației daco-romane.

Creștinismul în Dacia?

Provenienţa latină creştinismului daco-romanilor este demonstrată de evoluţia lingvistică a unor termeni legaţi de noua religie, anumite noțiuni ale credinței creștine fiind elemente prezente exclusiv în limba română: ara (altar), angelus (înger), basilica (biserică), baptizare (a boteza), beatus (bietul/ fericitul), crux (cruce), communicare (a cumineca), credere (a crede), credentia (credință), credo (crez), christianus (creştin), ieiunare (a ajuna), lex (lege/ credință), presbyter (preot), peccatum (păcat), paganus (păgân), pervigilium (priveghi), sanctus (sfânt) sau vocativul Domine Deus (care a dat în limba română Dumnezeu); proveniență antică au sărbători populare  ale păgânismului roman creștinate (Floralia și Rosalia, suprapuse de Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile și Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile), acestora adăugându-li-se și Crăciunul (de la creatio) ori Paștele (Paschae). 

În ceea ce privește organizația bisericii din Schythia Minor, ea era pusă sub autoritatea episcopului de Tomis.  Dintre aceştia, primii cunoscuți sunt Evangelicus (în 290) și Titus/ Philus (320), iar apoi Bretanion (368-369); Gerontius sau Terentius (care participă la cel de-al doilea sinod ecumenicde la Constantinopole, în 381); Theotim I (392-402); Timotei (careparticipă la cel de-al treilea sinod ecumenic, în 431); Ioan (c. 445); Alexandru (c. 449-455); Theotim al II-lea (c. 457-474). În vremea luiAnastasius (491-518) sunt atestate şi alte episcopii în teritoriul provinciei.

Câţiva ani mai târziu, episcopul Paternus de Tomis semnează actele celuide-al cincilea sinod ecumenic de la Constantinopole (520) cu formula Paternus misericordia Dei episcopus provinciae Scythiae metropolitanus.

Ultimul episcop de Tomis cunoscut este Valentinian (550-553)

Izvoarele literare nu constituie singurele surse pentru dovedirea creștinimului dobrogean. Se cunosc peste 80 de inscripții cu caracter latin datând din perioada secolelor IV-VII, provenind din Callatis, Tomis, Histria, Niculițel, Tropaeum etc. Circa 75 % dintre aceste inscripții sunt grecești și tot 75% dintre epigrafe provin din cetățile bogate, Tomis, Callatis, Histria. Din aceste epigrafe putem cunoaște terminologia creștină utilizată:  audientes sau catechumenoi sunt cei care urmează să primească botezul,  neophitos sau neophotistos fiind cel de curând convertit; christianoi sau christiani sunt numiți inițiații; dintre rangurile preoțești, în afara preoților cunoaștem un lector (anagnostes, echivalentul unui hipodiacon), un diaconus și un administrator (pragmateutes) al bisericii Sf. Ioan de la Tomis, în sfârșit, un vicarius este menționat la Odessos, în sec. VI p.Chr. 

Cercetările arheologice au scos la iveală 40 de edificii de cult, biserici și bazilici paleocreștine, cele mai multe la Histria, Tomis și Tropaeum, câte 6. Se cunoaște un unic complex dinastic din această perioadă, cel ridicat la 3 km de satul Slava Rusă, cu două faze de evoluție. Cele mai multe biserici sunt construite după modulul elenistic, cu trei nave, cu excepție celei de la Callatis, de un tip sirian.

Singurele basilici cu transept din Scythia au funcționat la Tropaeum și Histria

Între obiectele ,,creștine” din Dacia sau de pe teritoriul fostei provincii o menţiune aparte merită donariul de la Biertan (jud. Sibiu), purtând o inscripţie votivă – EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI. Această piesă trebuie să fi făcut parte dintr-un ansamblu (candelabru din bronz cu lanț de fixare și tabula inscripționată aferentă, purtând numele donatorului) cu rol funcțional-decorativ într-o basilică. Cum condițiile în care s-a făcut descoperirea au rămas neclare, este foarte puțin probabil să fi fost folosit într-un edificiu de cult local, piesa fiind mult mai probabil adusă dinspre sud, dintr-o cetate de pe malul stâng al Dunării sau chiar de mai departe, dintr-o provincie suddunăreană. 

Din perioada secolelor IV-VI se cunosc numeroase artefacte care mărturisesc existența creștinilor și comunităților creștine la nordul Dunării, mai departe de punctele fortificate romane de pe malul stâng al fluviului. Prescurnicere din lut ars, opaițe din lut ars sau bronz (unele aduse din provinciile orientale), ploscuțe de pelerin decorate cu imaginea Sfântului Mina (la Porolissum,

Apulum sau Dierna), lingurițe euharistice (Porolissum sau Dierna), pietre de inel cu simboluri creștine sau inele din metal cu cruci, alte cruciulițe (Romula, Potaissa, Dierna, Sucidava, Ulpia Traiana, Bologa, Porolissum), numeroase accesorii vestimentare ornamentate cu simboluri creștine (fibule, catarame, capete de centură, aplici) exprimă prin diversitatea tipologică și distribuția geografică întrun mod implicit pe creștini, în absența surselor literare. Sumedenie de vase din ceramică, de factură locală, ștampilate sau scrijelite cu simboluri creștine după ardere (Gherla, Porolissum, Tibiscum, Ulpia Traiana, Micia, Bologa etc.), ori tiparele pentru cruciuliţe descoperite la Olteni, Străuleşti, Botoşana, Sânmiclăuş, Izvoru-Dulce sau Traian-Bacău pledează asupra prezenței creştinilor pe teritoriul întregii Românii.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola