Convorbirea istorică dintre Nicolae Ceaușescu și liderul OEP Yasser Arafat privind lupta împotriva sionismului
La această întâlnire importantă au participat înalți reprezentanți ai ambelor părți. Din partea României, alături de Ceaușescu, erau prezenți tovarășii Ion Pățan și Ștefan Andrei, membrii ai Comitetului Central al PCR. Yasser Arafat a fost însoțit de Farouk Kaddoumi, membru al Comitetului Executiv al Organizației pentru Eliberarea Palestinei și Rebhi Kha’Wash, șeful Secției Internaționale a mișcării Fatah
Reuniunea a început în data de 5 aprilie 1972, la ora 18:00, și s-a încheiat la ora 19:30
„Nicolae Ceaușescu: Iată-ne aici! Ne întâlnim [în sfârșit]!
Yasser Arafat: Ar fi trebuit să ne întâlnim cu mult timp în urmă!
Nicolae Ceaușescu: Sunt de acord, dar e [mai bine mai târziu decât niciodată].
Yasser Arafat: Trebuia să ne întâlnim în Algeria, dar condițiile locale nu ne-au permis. Ne-am întâlnit în Iugoslavia. Suntem foarte mulțumiți de această întâlnire.
Nicolae Ceaușescu: Și noi suntem; sincer, vizita noastră în Egipt se desfășoară foarte bine.
Am dori să auzim mai întâi ce aveți de spus.
Yasser Arafat: Discuția noastră, tovarășe Ceaușescu, ar trebui să fie una foarte lungă. Sunt foarte fericit să mă întâlnesc cu unul dintre tovarășii care acordă o mare atenție luptei poporului nostru.
Încă din 1948, poporul nostru a întâmpinat mari dificultăți în lupta sa. În 1948, o parte din țara noastră a fost luată și a fost creat statul pe care [oamenii] îl numesc Israel, ceea ce a dat naștere la problema refugiaților, care [afectează] 1.250.000 de oameni. O altă parte [a țării noastre] a fost anexată de Iordania, prin mijloace care nu au fost recunoscute de Liga Arabă. Fără îndoială, ni se prezintă două alternative: fie să capitulăm, fie să ne continuăm lupta pentru a ne întoarce în patria noastră. Desigur, dacă ați fi fost în locul nostru, ați fi ales să luptați, și nimeni nu crede că noi [luptăm] împotriva evreilor ca religie sau ca popor; noi [luptăm] împotriva sionismului, care a luat o parte din țara noastră și a transformat poporul nostru în refugiați, fără a avea unde să meargă.
Suntem un popor care reprezintă forța [motrice] a vieții; deși suntem un popor cu refugiați, avem cea mai mare parte de oameni educați dintre statele arabe. Poporul nostru, care însumează 3 milioane de oameni, are 70.000 de studenți. Am așteptat 17 ani ca ONU să ne rezolve problema și ca opinia publică să vină în ajutorul nostru, dar oamenii nu și-au concentrat întreaga atenție asupra noastră. Acesta este motivul pentru care am început lupta noastră armată în 1965.”
„Palestinienii sunt norocoși că încă mai umblă pe Pământ și sunt în viață”
„Știm că lupta noastră nu este un lucru obișnuit. Suntem conștienți că [lupta noastră] este o [luptă] pe termen lung. Suntem conștienți de profunzimea problemei noastre din punct de vedere internațional și din punct de vedere arab. Suntem conștienți că șansele sunt împotriva noastră, atât pe scena internațională, cât și în lumea arabă. Acești [factori] sunt reprezentați de agenții imperialismului din regiunea noastră. Știm, de asemenea, că există factori internaționali împotriva noastră. Trebuie să menționez ceea ce a spus odată președintele Johnson. Când a fost întrebat despre soarta poporului palestinian, acesta a spus că „palestinienii [palestinienii] sunt norocoși că încă mai umblă pe Pământ și sunt în viață.
Din 1965, suntem activi și insistăm în lupta noastră. De când am început lupta, în cei 7 ani care au trecut, nu am fost învinși. Fără îndoială, [am pornit] de la o idee progresistă, nu reacționară. Nu am spus că îi vom arunca pe evrei în mare, dar obiectivul nostru este crearea unui stat palestinian, în care musulmanii, evreii și creștinii să coexiste în mod egal și frățesc, fără nicio ură, fără nicio discriminare bazată pe culoarea pielii sau religie. Noi numim teritoriul nostru un teritoriu al păcii și vrem să fie un teritoriu al păcii, dar nu în detrimentul altor [popoare]. Îi invităm pe dușmanii noștri să trăiască așa cum trăim noi. Unii ar putea spune: „nu veți învinge niciodată Israelul; sunteți [doar] un popor”, [dar] este în regulă. Dar la aceasta adăugăm un lucru: suntem conștienți de [rădăcinile noastre] arabe, suntem forța motrice a națiunii arabe. Poate că Statele Unite și Israelul își pot impune [propria] voință prin forța lor militară, dar a câștiga o bătălie nu înseamnă a câștiga războiul în întregime. Noi o vedem ca pe o bătălie de lungă durată. Știm că nazismul s-a răspândit în toată Europa, a cucerit jumătate din Rusia, o parte din Africa, dar în cele din urmă a fost zdrobit, iar popoarele [libere] au triumfat. Israelul și Statele Unite nu-și pot impune întotdeauna voința și influența în această regiune. [Echilibrul] forțelor în lume se schimbă, iar acei oameni care înțeleg dinamica istoriei își dau seama că [se schimbă]. Credem că vor exista transformări și schimbări [și] de acum încolo.
Vă rog să înțelegeți, tovarășe [Ceaușescu], că atunci când am propus crearea unui stat palestinian, ne-a luat trei ani să convingem statele arabe și chiar pe palestinienii înșiși, dar noi suntem revoluționari și [continuăm] să luptăm pentru asta.
Nicolae Ceaușescu: Din ce teritoriu ar trebui să fie compus acest stat palestinian?
Yasser Arafat: Toată Palestina în care am trăit înainte de 1948; am trăit împreună cu ei înainte de 1948. Erau arabi, britanici și evrei.
Nicolae Ceaușescu: Și care erau granițele sale? Nu-mi amintesc[…]
Yasser Arafat: De la Marea Mediterană până la sudul Libanului și Golful Aqaba.
Nicolae Ceaușescu: Al cui era Golful Aqaba?
Yasser Arafat: Era al Palestinei. Este un fapt bine cunoscut. S-ar putea ca unii dintre cei care trăiesc acum în Palestina, când vor auzi ceea ce tocmai am spus, să izbucnească în râs. În 1939, când s-a discutat despre crearea statului Israel pe teritoriul nostru, unii șefi de stat arabi râdeau. Dar, 30 de ani mai târziu, [statul Israel] a devenit o realitate, iar peste 30 de ani, lumea se va schimba. Suntem conștienți de faptul că există o încercare de a avea acordul Palestinei pentru a semna [ceea ce s-a întâmplat] și de a recunoaște un „fapt împlinit”, realitatea care există acum, dar, din punct de vedere palestinian, niciunul dintre noi nu poate face așa ceva. Acest popor palestinian a luptat continuu în ultimii 23 de ani. Nu aveți idee cât de mult a trebuit să suferim.
Ne-am început lupta cu 17 arme; acum avem zeci de mii de arme; chiar și în Iordania, unde [ne-am] confruntat cu forțele [iordaniene], armele au rămas în mâinile noastre. Regele Hussein, Statele Unite și Israelul sunt conștienți de această [situație]. În ultimii trei ani, am pierdut 33.000 de martiri. Avem 17.000 de prizonieri în închisorile israeliene și 25.000 de familii în lagăre de concentrare, unde [ei] țin copii, femei și bărbați.
Aceasta a fost o scurtă expunere a realităților noastre, astfel încât să putem începe conversația noastră
Cât timp ne mai rămâne?
Nicolae Ceaușescu: Mai avem până în jurul orei 19:30.
Tovarășe [Arafat], mă bucur că ne-am întâlnit. Cred că timpul nu ne va permite să avem o conversație prea lungă, dar poate că vom ajunge la o înțelegere să ne întâlnim mai târziu, pentru o discuție mai lungă. Așadar, consider că aceasta este o întâlnire preliminară, ca să spun așa.
Yasser Arafat: Noi salutăm [propunerea dumneavoastră], tovarășe [Ceaușescu].
Nicolae Ceaușescu: Bineînțeles, lupta poporului palestinian este, de asemenea, o chestiune foarte importantă printre aspectele legate de Orientul Mijlociu. Noi suntem de părere că cererea poporului palestinian de a-și organiza viața în mod independent, conform propriilor sale dorințe, reprezintă o cerere justă.
[…]
Sursa: Wilson Center, Arhivele Digitale
