Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Conflictele moldo-muntene: Interpretări istoriografice
Articole online

Conflictele moldo-muntene: Interpretări istoriografice

conflict

Trei mari direcții de interpretare a hotarului medieval moldo-muntean, cărora li se adaugă contribuții ale unor istorici precum Șerban Papacostea sau Lucian Boia.

Conflictele moldo-muntene: Interpretări istoriografice

Teza lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, conform căreia a existat controlul muntenesc asupra sudului Moldovei vreme de un secol și jumătate; Teza lui Nicolae Iorga, care are drept fundament teza lui Hașdeu, potrivi căreia controlul muntenesc asupra sudului moldovenesc a durat până la sfârșitul secolului XIV, domnia lui Alexandru cel Bun marchează începutul re-cuceririi moldovenești, teză la a cărei dezvoltare Constantin C. Giurescu a contribuit; în fine, teza naționalistă a lui Panaitescu: conflictele dintre moldoveni și munteni sunt neimportante și ocazionale, în principal asupra a două cetăți: chilia și Crăciuna. Panaitescu merge până acolo încât lasă să se înțeleagă că și luptele purtate între moldoveni si munteni ar demonstra aspirația spre unitatea națională.

In etapa naționalista a istoriografiei, teoria lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, ilustrată în lucrarea din 1870 a fost înlocuită cu una care ștergea conflictele identitare între Moldova și Muntenia, ideologia înlocuind adevărul istoric în nevoia de a conferi o coeziune mult împinsă în trecut poporului român. Nicolae Iorga, deși accepta teza lui Hașdeu, sesiza carențele în argumentația colegului de breaslă. În plus, considera că stăpânirea muntenească asupra sudului Moldovei istorice e limitată deja din vremea lui Alexandru cel Bun, în timpul lui Ștefan „recucerirea” fiind definitivată.

Alți istorici, ca Xenopol sau Dimitrie Onciul, îmbrățișează teza lui Hașdeu. Radu Rosetti e ce dintâi care contestă cu oarecare succes teza lui Hașdeu, însă doar într-un singur punct, anume cel final, legat de stăpânirea muntenească asupra Moldovei sudice până în vremea lui Ștefan. Panaitescu e cel care își asumă responsabilitatea de a înlocui teza hasdeiană în lucrarea despre Mircea cel Bătrân. În această lucrare, Panaitescu reinterpretează din perspectiva naționalista evoluția relațiilor moldo-muntene, considerând că frontiera a rămas aceeași veacuri de-a rândul, iar conflictele, câte au fost, nu au avut importanță, principalele surse de conflict fiind cele două cetăți: Chilia și Crăciuna.

Mai mult, Panaitescu își desăvârșește interpretarea printr-un articol din 1959 în care lasă să se înțeleagă că până și expedițiile lui Ștefan cel Mare în Muntenia aveau drept scop unificarea teritorială în contextul pericolului otoman.

După căderea comunismului, teza lui Hașdeu a redevenit seducătoare pentru istorici Două linii directoare ale noii vechi interpretări cu privire la relațiile moldo-muntene: prezentarea în termeni conflictuali a contactelor; renunțarea la prejudecățile naționaliste impuse de Panaitescu, fără a se reveni la conștiința regională, locală, ca în vremea lui Panu și Hașdeu.

Registration

Aici iti poti reseta parola