Comerțul Țărilor Române și numirea domnilor
Marile Puteri, cu precădere Marea Britanie, în contextul creșterii puterii Habsburgilor și al Imperiului Țarist, au fost interesate în a păstra intact Imperiul Otoman, în virtutea principiului echilibrului puterii. Astfel, în 1838, s-a realizat deschiderea pieței otomane. Abia după 1860 exporturile de cereale se vor îndrepta cu precădere spre Occident în condițiile procesului de urbanizare și industrializarea apusean și în cel al creșterii productivității în spațiul românesc. Până atunci, principalul debușeu a rămas tot capitala Porții, Constantinopol.
România nu a fost un grânar, după cum nu a existat monopolul otoman asupra comerțului românesc, rolul Tratatului de la Adrianopol fiind unul limitat și consfințind mai degrabă o realitate. A existat în fapt o intervenție a factorilor politici, anume comenzile de stat care au influențat redirecționarea exporturilor. Negustorii moldoveni și munteni cumpărau cu 120 aspri o povară (135kg) de morun, o vindeau cu 160 brașovenilor, care o revindeau cu 250-350 aspri, întrucât comercianții din Țările Române vindeau peștele cu ridicata, în timp ce brașovenii îl revindeau cu amănuntul.
Bogăția viticolă și apicolă a Țărilor Române era cunoscută de calatorii străini: Fraco Sivori, secretar al lui domnului Petru Cercel, relata despre această realitate a vremii. Începând cu secolul al XVI-lea, exportul de cereale e orientat spre Imperiul Otoman, în vreme ce comerțul de grâne cu Transilvania se realiza în perioade de foamete. Regele maghiar, Matia Corvin, și voievodul moldovean, Ștefan cel Mare, în 1470 și 1476, au interzis comerțul de grâne către Țara Românească din cauza războiului antiotoman.
Conform profesorul Bogdan Murgescu, capitulațiile din secolul al XVIII-lea, nu sunt decât niște falsuri târzii ale boierilor. După cum arată Constantin Giurescu, Țările Române și mici state georgiene, ca și Hanatul Crimeii, se bucurau de statut de ahd, fiind incluse în așa-numită ,,Casă a păcii”. Statulul de ahd însemna neimplicarea sultanul în treburile interne, nu și în cele externe. În Țara Românească otomanii au impus domnii începând cu cea de a doua jumătate a secolului al XVI-lea, inclusiv Mihai Viteazul fiind numit de sultan printr-un firman. Ioan Vodă s-a opus acestei ordini și a fost ucis prin smulgerea membrelor. În Moldova, sultanul numește domnul după 1572, iar în Transilvania după 1541. Sultanul doar confirma principele ales de dietă. Mita (rușvetul) a atins 1 milion de galbeni pentru doi ani de domnie în secolul
XVI. De pildă, Petru Cercel, în 1583, a oferit 600 mii de galbeni pentru a obține tronul. Din Moldova, către Poartă, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea au plecat 300 de mii de galbeni.
