Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Tributul Țărilor Române către Poartă în ultima decadă a secolului XVI
Articole online

Tributul Țărilor Române către Poartă în ultima decadă a secolului XVI

boieri

Plățile pe care Valahia și Moldova trebuiau să le achite Imperiul Otoman sunt cunoscute în genere sub termenul de ,,tribut”.

Tributul Țărilor Române către Poartă în ultima decadă a secolului XVI

Însă sub acest termen-valiză se ascund mai multe astfel de plăți în bani sau produse care intrau în vistieria Porții. Astfel, darurile neoficiale către diverși funcționari otomani cu rol în luarea deciziilor cu privire la teritoriile de la nordul Dunării, oferite de domni sau pretendenți la tron pentru a-și asigura sprijinul, peșcheșurile, haraciul și diversele produse, a căror cantitate era încă mai neregulată decât plățile în bani, erau tot atâtea ,,datorii” ce necesitau un efort considerabil pentru a fi strânse și trimise în capitala otomană.

Tributul a continuat să crească, moneda în care se achita fiind, în secolul XVI, asprul. Pe de altă parte, rușveturile, adică acele daruri neoficiale, ocupau prima poziție în clasament, tocmai pentru că situația politică internă era așa de nesigură, încât asigurarea sprijinului extern impunea domnilor plata regulată și din ce în ce mai consistentă a acestora.

Conform calculelor istoricilor Mihai Berza și Bogdan Murgescu, cuantumul rușveturilor a ajuns în ultimul deceniu al secolului al XVI-lea la nu mai puțin de 6,5 milioane de galbeni, o sumă enormă. Pentru a strânge această sumă domnul avea nevoie să adune toate resursele posibile. Astfel că, dincolo de banii care intrau în vistieria țării din exploatarea pescăriilor și a ocnelor, din plata vămilor, din veniturile obținute prin exploatarea rezervelor de aur, domnul reușea să adune bani și din datoriile gospodăriilor, din bir, din zeciuială. Acestor sume li se adaugă veniturile obținute în urma comerțului, date pentru cea de-a doua parte a secolului XVI fiind cunoscute în cazul comerțului Transilvaniei cu Muntenia.

Către Imperiul Otoman plecau din Țara Românescă cereale, animle vii, oi și vite, mai puțin cai, produse apicole, sare, pește, miere etc. Estimările privind aceste exporturi pot fi doar aproximate în absența publicării registrelor vamele otomane. Totalizând, în această perioadă exporturile muntenești către Poartă se ridicau la ceva mai mult de 400.000 de galbeni anual. Ceea ce înseamnă că instituția domniei era nevoită să recurgă la practici ilicite pentru a asigura suma necesară, povara achitării plăților către sultan și funcționarii săi căzând pe boieri, care au fost adesea văduviți de o parte a averii, dar și pe mănăstiri. O altă metodă a strângerii fondurilor necesare a fost împrumutul de la cămătarii otomani. În acest context, conform istoricului Bogdan Murgescu, se înțelege de ce a pornit Mihai Viteazul împotriva otomanilor, colapsul economic fiind o realitate dură a sfârșitului de secol XVI, căci populația Țării Românești la acea dată, estimată la 250.000 de locuitori, nu mai putea suporta povara fiscalității.

Registration

Aici iti poti reseta parola