Asirienii antici au avut un vast imperiu în Orientul Mijlociu
În antichitate, civilizația asiriană era adesea centrată în orașul Assur (numit și Ashur), numit după zeul suprem al Asiriei, iar ruinele orașului se află în ceea ce este astăzi nordul Irakului. Teritoriul pe care asirienii îl controlau era vast, întinzându-se din sudul Irakului până la coasta mediteraneană la apogeul civilizației, în secolul al VII-lea î.Hr.
Înainte ca orașul Assur să își câștige independența, în urmă cu aproximativ 4.000 de ani, a fost controlat de un popor cunoscut sub numele de sumerieni, a căror civilizație a decăzut din cauza unui amestec de probleme politice, militare și de mediu.
Cercetătorii din zilele noastre împart adesea istoria asiriană în trei perioade: Asiriana Veche, Asiriana Mijlocie și Neo-Asiriana. Cu toate acestea, cercetătorii nu sunt de acord cu privire la intervalul de timp pe care îl acoperă fiecare perioadă.
Perioada Asiriană Veche se referă, în general, la perioada de după ce Asiria și-a câștigat pentru prima dată independența, în jurul anului 2000 î.Hr.
În primele două secole după independență, Assur era un oraș axat pe comerț, a scris Klaas Veenhof, profesor emerit de asiriologie la Universitatea Leiden, într-o lucrare publicată în cartea „A Companion to Assyria” (Wiley Blackwell, 2017). Orașul nu avea o suprafață mai mare de 40 de hectare și deținea o populație cuprinsă între 5.000-8.000 de persoane, lucru care probabil i-a limitat puterea militară, a notat Veenhof.
Primii săi conducători nu se refereau la ei înșiși ca la un „rege” în inscripțiile lor; în schimb, ei se numeau „vicegerent” (un cuvânt care poate însemna „guvernator”) al zeului Ashur, a scris Amélie Kuhrt, profesor emerit de istorie a Orientului Apropiat Antic la University College London, în cartea sa „The Ancient Near East, c. 3000-330 BC” (Routledge, 1995).
De ce primii conducători ai Asiriei foloseau titluri atât de modeste (guvernator, spre deosebire de rege) este un mister pe care cercetătorii încă încearcă să îl înțeleagă.
Locuitorii orașului vorbeau asiriană, o „limbă distinctă, deși strâns legată de babiloniană, care era folosită în regiunile de la sud de Assur”
În jurul anului 1800 î.Hr., un conducător numit Shamshi-Adad I (uneori scris Samsi-Adad) a preluat controlul Asurului. El a încorporat orașul într-o teritoriu vast pe care îl controla, în ceea ce este astăzi Irak și Siria. Spre deosebire de conducătorii anteriori ai Assur, Shamshi-Adad nu a avut pretenții de modestie, acordându-și în schimb un titlu pe care cercetătorii îl traduc uneori prin „rege al universului.
Imperiul lui Shamshi-Adad nu a durat mult timp. După moartea sa, acesta s-a prăbușit, iar regatele Ekallatum, Eshnunna și Babilon au controlat Assur la un moment dat, în perioada cuprinsă între aproximativ 1775 î.Hr. și 1720 î.Hr.”.
În secolul al XIV-lea î.Hr., regatul Mitanni a început să se destrame, iar cei care se aflau la conducerea lui Assur au început să afirme independența orașului. Cercetătorii din zilele noastre numesc adesea această perioadă de independență asiriană regăsită ca fiind perioada asiriană mijlocie. La începutul acestei perioade, Assur-uballit I (care a domnit între aproximativ 1363 î.Hr. și 1328 î.Hr.) a venit la putere la Assur și și-a revendicat independența față de Mitanni.
Succesorii săi au extins și mai mult teritoriul asirian. Adad-nirari I (care a domnit între aproximativ 1305 î.Hr. și 1274 î.Hr.) a cucerit Mitanni, preluând un regat care stăpânise Asiria cu un secol înainte. În textele antice, Adad-nirari I susținea că a „semănat sare peste” capitala Mitanului, Taidu, și a impus obligații de muncă supraviețuitorilor orașului. El a construit un palat peste Taidu spunând că l-a construit „de sus până jos” și a depus o stelă (o inscripție sculptată pe piatră) pentru a marca controlul său asupra orașului. Adad-nirari I s-a autointitulat, de asemenea, „rege al universului”, un titlu pe care îl vor folosi și viitorii regi asirieni.
Perioada de timp de la sfârșitul secolului al X-lea î.Hr., când asirienii au început să se extindă din nou, până la distrugerea Imperiului Asirian în jurul anului 600 î.Hr. este adesea numită perioada neo-asiriană. În această perioadă, teritoriul controlat de Asiria a atins cea mai mare dimensiune geografică.
Asiria pierduse o cantitate considerabilă de teritoriu
Sub Ashurnasirpal al II-lea (domnia 883 î.Hr. – 859 î.Hr.), asirienii au recucerit o mare parte din teritoriul pe care îl controlaseră cândva, ajungând din nou pe coasta mediteraneană. Ashurnasirpal al II-lea a construit, de asemenea, un nou palat în orașul Nimrud (cunoscut și sub numele de Kalhu) și a folosit acest oraș ca și capitală a Asiriei.
Motivul pentru care Ashurnasirpal al II-lea și succesorii săi au ales să se distanțeze de Assur, capitala tradițională a Asiriei, este o sursă de dezbateri între cercetători.
Asirienii au purtat numeroase bătălii, dar armata lor a fost treptat secătuită, iar teritoriul lor a fost distrus sau cucerit. Până în anul 600 î.Hr. regatul asirian a fost complet distrus.
Deși multe orașe asiriene au fost distruse sau grav avariate, unii asirieni au supraviețuit căderii. În perioada de după Iisus Hristos, asirienii s-au convertit la creștinism, o religie pe care mulți asirieni au păstrat-o până în zilele noastre.
În prezent, patria asiriană se află încă în nordul Irakului; cu toate acestea, distrugerile provocate de Statul Islamic (cunoscut și sub numele de ISIS, ISIL sau Daesh) au făcut ca mulți asirieni să fie uciși sau forțați să fugă. De asemenea, gruparea teroristă a distrus, jefuit sau deteriorat puternic multe situri asiriene, inclusiv Nimrud.
