Zidul lui Hadrian a fost o fortificație construită în anii 120-128 d.Hr. sau 120-130, în Anglia romană, la ordinele împăratului roman Hadrian. Impunător prin distanța pe care o reușea să o acopere, peste 110 km, fortificația defensivă romană avea scopul de a apăra granițele nordice ale Imperiului, de la Mais (Solway Firth), până la malul râului Tyne la Segedunum (Wallsend).
Simbol al puterii Romei, zidul a fost construit după venirea la putere în anul 117 d.Hr., a împăratului Hadrian
Costrucţia a început în jurul anului 122 d.Hr. după ce Hadrian a vizitat provincia romană cunoscută cu denumirea de Britania, pentru construirea zidului, care a durat şase ani, a fost nevoie de o armată de 15.000 de oameni. O mare parte din zid a fost construită din piatră, iar unele zone au fost realizate din gazon. Mici forturi au fost realizat de-a lungul a unei mile romane (1,4 kilometri), între fiecare fortăreaţă fiind amplasat un turn de supraveghere. În plus, pe lângă zid existau o sută de forturi mari unde soldaţii staţionau.
Studiile anterioare s-au axat în principal pe arheologia romană, adică pe forturile, rețeaua de drumuri, taberele și așezările romane care se extind spre nord în părți din Caledonia (Scoția) între cele două ziduri.
„Aceasta este una dintre cele mai interesante regiuni ale Imperiului, deoarece reprezenta cea mai nordică frontieră a acestuia și pentru că Scoția a fost una dintre foarte puținele zone din Europa de Vest asupra căreia armata romană nu a reușit niciodată să stabilească un control deplin”, a declarat autorul principal, Dr. Fernández Götz, de la Universitatea din Edinburgh.
Cercetătorii încearcă să observe modul în care stilul de viață s-a schimbat înainte, în timpul și după ocupația romană
În cadrul unui nou proiect de cercetare, publicat în revista Antiquity, arheologii de la Universitatea din Edinburgh s-au concentrat asupra regiunii din jurul fortului Burnswark din Scoția și și-au extins studiul pe o suprafață de aproximativ 1500 km pătrați.
Echipa a descoperit 134 de așezări din Epoca Fierului necunoscute până acum, constând în principal în ferme vechi locuite de populația tribală indigenă din Caledonia.
Datele conturează o imagine mai completă a peisajului antic, dezvăluind distribuții deseori dense de situri dispersate în întreaga regiune cu o regularitate care vorbește despre un model de așezări foarte bine organizat.
De asemenea, arheologii cercetează descoperirile notabile în detaliu, folosind geofizica și aplicând datarea cu radiocarbon pentru a obține o imagine mai completă a așezărilor, scrie HeritageDaily.
Cucerirea romană a Marii Britanii a fost un proces treptat, care a început în anul 43, când Imperiul Roman s-a aflat sub conducerea împăratului Claudius. Generalul lui, Aulus Plautius, a fost primul guvernator al Britaniei.
Insula a fost, însă, țelul expedițiilor militare romane mai devreme, în timpurile Republicii și Imperiului timpuriu. Ca în cazul tuturor regiuni limitrofe, Marea Britanie deja s-a bucurat de legături comerciale și diplomatice cu romanii, iar influența culturală și economică a Romei a fost o parte importantă a epocii de fier pe insulă, în special în ținuturile sale de sud.
