Cine a fost cel mai temut călău britanic după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial?
La 15 iulie 1953, celebrul criminal în serie britanic John Christie urma să fie executat la închisoarea Pentonville din Londra. Cu puțin timp înainte de a fi spânzurat, Christie, care avea mâinile legate la spate, s-a plâns că îl mânca nasul. Executorul s-a aplecat și i-a spus lui Christie: „Nu te va mai deranja mult timp”.
Acel călău se numea Albert Pierrepoint, iar în perioada 1932 și 1956, acesta a spânzurat un număr record de persoane în conformitate cu legea britanică. În timp ce numărul exact de persoane rămâne necunoscut, estimările comune vorbesc despre un total de 435 de persoane, în timp ce bărbatul însuși a afirmat la un moment dat că ar fi vorba de 550.
Oricare ar fi fost numărul exact, Albert Pierrepoint rămâne unul dintre cei mai prolifici ucigași „legali” din istoria modernă – având o poveste la fel de fascinantă.
Albert Pierrepoint s-a născut la 30 martie 1905 în Yorkshire și a avut întotdeauna intenția de a deveni un călău. La vârsta de doar 11 ani, Pierrepoint a scris într-un eseu: „Când voi părăsi școala, aș vrea să fiu călău în slujba statului”.
Planurile macabre ale lui Pierrepoint nu au apărut în mod întâmplător
Tatăl și unchiul său au fost amândoi călăi, iar Pierrepoint a vrut să continue activitatea familiei. Tatăl său a murit în 1922, dar Pierrepoint a moștenit notițele, jurnalele și agendele pe care le păstrase pentru a învăța cum să execute corect oamenii care încălcau legea.
Cererile tânărului adresate Comisiei Penitenciarelor au fost respinse, deoarece i s-a comunicat că nu există posturi vacante. În cele din urmă, în 1932, Pierrepoint a primit șansa de a deveni călău, atunci când s-a eliberat un loc în urma demisiei unui asistent executor. A asistat la prima sa execuție la Dublin, la sfârșitul anului 1932 – execuție realizată de unchiul său, Thomas Pierrepoint.
Albert Pierrepoint (dreapta), alături de unchiul său Thomas, într-o fotografie din anul 1947
Cu toate acestea, Pierrepoint era încă un novice, iar în Marea Britanie a anilor ’30 nu existau prea multe execuții. De fapt, prima sa execuție a avut loc abia în octombrie 1941, când l-a spânzurat pe gangsterul și ucigașul Antonio Mancini la Londra. În anul următor, l-a executat pe faimosul ucigaș în serie Gordon Cummins, „Spintecătorul de la Blackout”, despre care se crede că a ucis și mutilat patru femei în decursul a doar șase zile, în februarie 1942.
Totuși, după cel de-al Doilea Război Mondial, „volumul de muncă” al lui Albert Pierrepoint a crescut foarte mult
Imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, cel mai faimos călău britanic și-a câștigat cu succes un renume prin spânzurarea a aproximativ 200 de criminali de război, mulți dintre ei naziști. Între 1945 și 1949, Pierrepoint a călătorit în Germania și Austria de peste 20 de ori pentru a-i executa pe unii dintre cei mai înfiorători naziști implicați în atrocitățile comise din timpul războiului. Unul dintre acești criminali de război a fost Josef Kramer, comandantul de la Auschwitz și apoi de la Bergen-Belsen, unde prizonierii l-au poreclit „Bestia din Belsen”. O altă persoană spânzurată de Pierrepoint a fost Irma Grese, „Hiena de la Auschwitz”, care a reușit să devină gardian într-un lagăr de concentrare atunci când era doar o adolescentă.
Irma Grese
„După ce a executat atât mai mulți naziști detestați, Pierrepoint a devenit faimos sub forma unui fel de cvasi-erou de război și, de asemenea, a câștigat suficienți bani pentru a cumpăra un pub numit The Poor Struggler în afara orașului Manchester (continuând în același timp să efectueze execuții atunci când era nevoie). Oamenii se înghesuiau la pub pentru a putea fi serviți cu o halbă de către călăul de naziști al Marii Britanii.”
Cu toate acestea, în 1950, viața lui Pierrepoint ca proprietar de pub-uri, a luat o întorsătură întunecată. Unul dintre clienții obișnuiți ai pub-ului său, James Corbitt, a fost condamnat la moarte pentru uciderea brutală a prietenei sale într-un acces de gelozie. Corbitt se îmbătase la pub-ul lui Pierrepoint și chiar interpretase un cântec cu acesta, înainte de a se îndrepta spre casă pentru a comite crima.
După ce Corbitt a fost condamnat la moarte, Albert Pierrepoint a fost cel care a efectuat execuția. Acesta a declarat că a fost singura dată când a regretat că și-a făcut meseria.
Relatările diferă, dar unii spun că acesta a fost momentul în care Pierrepoint a început să se gândească la posibilitatea de a-și pune ștreangul de gât. A continuat să lucreze în calitate de călău încă cinci ani, timp în care a executat criminali de profil înalt, precum ucigașul în serie John Christie și Timothy Evans, bărbatul care fusese spânzurat pe nedrept pentru una dintre crimele lui Christie.
La 13 iulie 1955, Pierrepoint a efectuat o altă execuție a unei ucigașe de renume, Ruth Ellis, un model și o prezentatoare a unui club de noapte care și-a împușcat mortal iubitul abuziv. Pentru că era o femeie care își ucisese prietenul abuziv în timp ce se afla într-o stare de stres extrem, condamnarea la moarte a Ellisei a fost extrem de controversată în rândul publicului britanic, până la punctul în care opiniile guvernului cu privire la pedeapsa capitală au început să se schimbe.
Moștenirea și meseria lui Albert Pierrepoint
Rațiunea pentru care Albert Pierrepoint a reușit să devină atât de faimos – și pentru care a fost chemat să ucidă oameni în repetate rânduri – se datorează faptului că și-a creat reputația unui om extrem de rapid, calm și eficient în timpul execuțiilor sale. Un interviu din anii ’60, în timpul căruia își descrie procesul, demonstrează calmul, detașarea și minuțiozitatea de care dădea dovadă în munca sa:
„După ce ne-am făcut o idee despre fizicul său, putem face pregătirile necesare pentru execuție. Camera de execuție se află de obicei lângă ușa celulei condamnatului. Este o cameră mică, cu o trapă în centrul podelei. Un sac este umplut cu nisip și repetăm lansarea pentru a vedea dacă totul este în ordine. Deținutul nu este în celulă când facem asta, astfel încât să nu audă zgomotul provocat de activitatea noastră… Lăsăm sacul agățat pentru a întinde frânghia peste noapte și plecăm în camera noastră pentru a aștepta până a doua zi dimineață. Când este timpul pentru execuție, facem o ultimă verificare a echipamentului. Pe urmă așteptăm în fața celulei condamnatului pentru a primi semnalul că putem intra în siguranță.”
O astfel de acuratețe era importantă pentru pregătirile finale, a explicat Pierrepoint:
„În timp ce asistentul meu îi fixează picioarele, îi pun o eșarfă albă pe cap și îi așez ștreang în jurul gâtului. Nodul este secretul. Trebuie să îl punem pe maxilarul inferior stâng… astfel încât să avem strangulare. De îndată ce văd că totul este gata, trag maneta, prizonierul cade prin ea și totul se termină într-o clipă.”
„Și nu este vorba doar de a fi minuțios și precis, ci și de a nu-ți lăsa emoțiile să-ți stea în cale pentru a rămâne neutru.”
Opiniile sale despre pedeapsa capitală
Deși Albert Pierrepoint a rămas un om destul de rezervat în timpul carierei sale, acesta și-a exprimat opiniile după ce a demisionat. În 1974, a scris o carte de memorii intitulată „Executioner: Pierrepoint”, în care a afirmat că pedeapsa capitală nu îi descurajează pe infractori:
„Se spune că este un factor de descurajare. Nu pot fi de acord. Au existat crime de la începutul timpului și vom continua să căutăm mijloace de descurajare până la sfârșitul veacurilor. Am ajuns la concluzia că execuțiile nu rezolvă nimic și sunt doar o relicvă învechită a unei dorințe primitive de răzbunare care alege calea ușoară și lasă responsabilitatea răzbunării pe seama altora.”
Totuși, doar doi ani mai târziu, după publicarea cărții, Pierrepoint părea să se fi răzgândit. Într-un interviu radiofonic acordat BBC, el a declarat că, în opinia sa, „criminalitatea în Marea Britanie a crescut de când au fost scoase în afara legii execuțiile și că țara ar putea fi nevoită să readucă pedeapsa capitală pentru a rezolva problema.”
Executorul Albert Pierrepoint a murit la 10 iulie 1992, la vârsta de 87 de ani, în Southport, orașul de la malul mării de lângă Liverpool, unde se retrăsese împreună cu soția sa.
