Pentru statul român care, în anul 1940, suferise masive rapturi teritoriale care s-au soldat cu pierderea a aproximativ 33% din teritoriul și populația țării, participarea la Al Doilea Război Mondial – într-o primă fază împreună cu Germania și aliații acesteia, iar din 24 august 1944 alături de coaliția Națiunilor Unite –a fost determinată de dorința de a recupera o cât mai mare parte din pierderile suferite în anul precedent.
Înainte și înapoi
„Angajată într-un război pe care nu l-a dorit și nu l-a provocat, inițial alături de Wehrmacht împotriva Armatei Roșii (22 iunie 1941-23 august 1944), apoi alături de Armata Roșie împotriva Wehrmacht-ului (23 august 1944-9 mai 1945, de fiecare dată fără tratat sau convenție militară care să precizeze obligațiile și drepturile partenerilor, armata română, insuficient dotată și pregătită pentru un război de mișcare a lupta împotriva unor adversari mult mai puternic și bine înzestrați timp de 1.241 de zile, de la Prut la Volga și înapoi până în podișul Boemiei, înregistrând victorii, dar și înfrângeri (unele catastrofale).
Pe arșiță sau pe ger năprasnic, pe ploaie sau pe ninsoare, în teren șes sau pe crestele munților, militarii români au dovedit în lupte rezistență, eroism și spirit de sacrificiu, 92.620 dintre ei pierzându-și viața. 333.966 fiind răniți și 367.976 dați dispăruți”– Alesandru Duțu, Armata Română în război (1941-1945), București, Editura Enciclopedică, 2016.
Prezentăm mai multe documente din arhiva istorică a Ministerului Apărării Naționale care reflectă contextul politic și militar al momentului intrării României în Al Doilea Război Mondial, împreună cu un extras din Registrul Istoric al Marelui Stat Major pentru perioada iunie 1941 – martie 1945.
𝑭𝒂𝒄𝒆𝒎 𝒑𝒓𝒆𝒄𝒊𝒛𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒄𝒂̆ 𝒈𝒆𝒏𝒆𝒓𝒂𝒍𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒂𝒓𝒎𝒂𝒕𝒂̆ (𝒖𝒍𝒕𝒆𝒓𝒊𝒐𝒓 𝒎𝒂𝒓𝒆𝒔̗𝒂𝒍) 𝑰𝒐𝒏 𝑨𝒏𝒕𝒐𝒏𝒆𝒔𝒄𝒖❟ 𝒔𝒆𝒎𝒏𝒂𝒕𝒂𝒓𝒖𝒍 𝑫𝒊𝒓𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗𝒆𝒊 𝑶𝒑𝒆𝒓𝒂𝒕𝒊𝒗𝒆 𝒏𝒓. 35 𝒅𝒊𝒏 14 𝒊𝒖𝒏𝒊𝒆 1941❟ 𝒂 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒄𝒐𝒏𝒅𝒂𝒎𝒏𝒂𝒕 𝒍𝒂 𝒎𝒐𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒔̗𝒊 𝒆𝒙𝒆𝒄𝒖𝒕𝒂𝒕 𝒊̂𝒏 𝒂𝒏𝒖𝒍 1946 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄𝒓𝒊𝒎𝒆 𝒅𝒆 𝒓𝒂̆𝒛𝒃𝒐𝒊.
Text preluat de pe pagina de Facebook Arhivele Naționale Militare Române
