În urmă cu 110 ani, înainte ca fonograful să devină un articol casnic curent, în Statele Unite exista deja o industrie muzicală în plină înflorire. Aceasta se baza, nu pe vânzarea performațelor muzicale înregistrate, ci pe comercializarea partiturilor.
Prin intermediul hârtiei tipărite, și nu al cilindrilor sau discurilor, își câștigau cântecele popularitatea în cursul primelor decenii ale secolului XX.
Și nici un cântec nu a avut o asemenea popularitate în acea epocă decât „Alexander’s Ragtime Band” al lui Irving Berlin.
Cu drepturile de autor înregistrate pe 18 martie 1911, „Alexander’s Ragtime Band” a înregistrat vânzări ale partiturii de mai multe milioane. Acest lucru a transformat muzica pop americană într-un fenomen internațional major, atât din punct de vedere cultural cât și economic.
Aceste afirmații pot părea exagerate în legătură cu o melodie, pe cât de simplă pe atât de antrenantă. Însă în acea epocă, la fel ca acum, simplitatea și antrenul erau marile virtuți ale muzicii pop.
Majoritatea oamenilor au auzit prima dată „Alexander’s Ragtime Band” cântată la pian de un membru al familiei sau de un prieten.
În acest mod se răspândeau cântecele înainte ca radioul sau gramofonul să devină populare. Iar atu-ul lui „Alexander’s Ragtime Band” era relativa sa lipsă de complexitate.
Deși, teoretic, o piesă de ragtime, oricine cântă la pian va observa imediat diferențele dintre aceasta și un rag adevărat, precum „The Entertainer” compus de Scott Joplin.
Acesta din urmă pune probleme importante atât mâinii stângi cât și mâinii drepte.
„Alexander’s Ragtime Band” este o piesă cu mult mai simplă, care se pretează la interpretarea oricărui pianist, mergând de la amator la maestru. Acest lucru a încurajat semnificativ vânzarea de masă a partiturii, care a atins 1,5 milioane de copii comercializate în primele 18 luni de la publicarea sa.
Deși și-a câștigat popularitatea în lumea întreagă doar ca o partitură tipărită, vor urma nenumărate versiuni înregistrate ale „Alexander’s Ragtime Band”, mai ales după ce piesei, care era la origine una instrumentală, i-au fost adăugate și versuri.
Versurile – „Come on and hear, come on and hear…” – au devenit imediat la fel de populare ca linia melodică, rămânând foarte cunoscute până astăzi, la un secol după ce au fost scrise.
Unele dintre creațiile ulterioare ale lui Irving Berlin – precum „White Christmas”, „God Bless America” sau „There’s No Business Like Showbusiness – au eclipsat până și masivul succes al lui „Alexander’s Ragtime Band”.
Cu toate acestea, este probabil că toate aceste melodii clasice ale secolului XX să nu fi fost scrise, dacă Berlin nu ar fi înregistrat colosalul succes comercial cu cântecelul lui de acum 110 ani.
