După festivalul de la Woodstock din 15-18 august 1969, concertele rock în aer liber devin tot mai populare. Însă cel al trupei psihedelice Pink Floyd printre ruinele orașului antic Pompei este unic în epocă și a rămas unic până azi. El stă la baza filmului Pink Floyd: Live at Pompeii.
Regizorului filmului, Adrian Maben, nu i-a scăpat ironia situației. Într-un interviu acordat lui Storm Thorgerson pentru site-ul Braindead, el se amuza de „simpatica contradicție de a cânta live într-un loc care este mort”.
Nu s-au vândut bilete pentru acest concert, pentru că acesta a fost înregistrat ca parte a unui documentar rock. Trupa a cântat în fața unei audiențe restrânse alcătuite din echipa de filmare, din câțiva copii care reușiseră să se fofileze în incintă și, bineînțeles, de vechii locuitori ai Pompeiului, surprinși de erupția Vezuviului din anul 79 și transformați în statui de piatră.
Ideea de a filma în amfiteatru s-a invit din întâmplare. Maben a vizitat locul cu ocazia unei călătorii pe care a făcut-o în Italia în vara lui 1971.
După o vizită la Pompei, a observat că și-a pierdut pașaportul. S-a întors mai târziu, sperând că-l va găsi. Sosind la ruinele amfiteatrului, care la vremea respectivă erau pustii, i-a venit ideea că ar fi grozave pentru a filma aici o trupă rock. Maben încerca de multă vreme să-l convingă pe managerul formației, Steve O’Rourke, facă un film în care să combine arta cu muzica rock, fără succes însă.
De data aceasta, însă, ideea filmării printre ruine l-a încântat pe O’Rourke. Nu doar că a acceptat, dar a cerut asistență de specialitate de la un profesor italian. Întâmplător, profesorul era un mare fan Pink Floyd, iar grație prestigiului său, a reușit să convingă autoritățile să închidă amfiteatrul pe durata filmărilor.
Din punct de vedre tehnic, spectacolul trebuia să fie un concert live, așa că trupa și-a adus tot arsenalul tehnic cu care pleca de obicei în turnee. Camionul cu sculele trupei a făcut trei zile de la Londra la Pompei.
Echipa de sonorizare a descoperit încântată că amfiteatrul avea o acustică excepțională, care a dat calitate concertului. Nimic uimitor, dat fiind că arhitectul antic concepuse arena pentru audiențe de mii de oameni, care asistau la spectacole fără instalații de amplificare.
Au existat și câteva probleme tehnice care au trebuit rezolvate. Astfel, alimentarea cu energie electrică am amfiteatrului era slabă, astfel că primăria a permis echipei de sonorizare să își tragă propriul cablu de la generatoare.
Timp de patru zile, între 4 și 7 octombrie 1971, trupa a cântat o combinație a celor mai cunoscute cântece ale sale la care s-a adăugat material nou de pe ultimul lor album, Meddle.
Înregistrările de la Pompei au fost completate cu materiale înregistrate într-un studio de la Paris. Acesta a fost ilustrat cu imagini ale unor cascade din Italia sau cu mozaicuri din Pompei.
S-au adăugat și voci suplimentare, plus cea a unui câine de circ, pe nume Nobs, care a oferit câteva urlete de atmosferă pe una din piese.
Premiera a avut loc la festivalul de film de la Edinburgh din 1972 și a avut parte de cronici foarte bune. Premiera de la Londra s-a bucurat de mai puțin succes. Fusese programată să aibă loc la Rainbow Theater, dar a fost anulată de proprietarul sălii, Rank Standard, deoarece făcea concurență altor săli deținute de același Rank. În plus, filmul nu primise încă certificatul de cenzură. Peste trei mii de fani au rămas dezamăgiți.
Versiunea originală a filmului dura doar o oră, ceea ce o făcea prea scurtă pentru o proiecție singură. Ulterior, Maben a avut ideea de a include imagini suplimentare cu membrii grupului în timpul lor liber, la masă sau discutând în cafeneaua studioului, ceea ce le oferea fanilor accesul la o parte din intimitatea trupei.
