Cei doi tribuni reformatori ai Romei: Frații Gracchus
Învingătoare în afară, Roma întâmpina grave probleme în interior. Aici intervine mișcarea celor doi fii ai lui Tiberius și ai Corneliei, fiica lui Scipio Africanul, mișcare care încearcă să impună respectarea legilor cu privire la posesiunile din ager publicus, ceea ce legile liciniene nu reușiseră, dar și să asigure cetățenilor săraci, soldați, loturi de pământ cu scopul de a-i scoate din sărăcia generată de războaiele lungi.
Reforma lui Ti. Gracchus din 133, reiterând, pe de-o parte, vechile legi liciniene, prin care unui cetățean roman i se acordau 500 de iugăre din domeniul public, 1000 cel mult dacă avea doi copii, a avut și meritul de se apleca asupra dorinței plebei de a avea pământ. Astfel, fiecărui cetățean sărac urmau să-i fie acordate 30 de iugăre, asupra respectării acestei decizii rămânând să vegheze, după cum ne informează Appian, trei bărbați. Foarte important este faptul că pământul acordat nu putea fi înstrăinat. Deși Tiberius Gracchus a fost asasinat, cauza fiind frica instaurării unei dictaturi, reforma sa a fost pusă în aplicare, cu greu însă, întrucât marii proprietari se opuneau împărțirii pământului, nerecunoscându-și abuzurile. Grija pentru respectarea corectitudinii distribuirii pământurilor a revenit lui Fulvius Flaccus şi Papirius Carbo și fratelui mai mic al lui Tiberius, Caius Gracchus.
Neurmărind să elimine privilegiile politice ale proprietarilor de pământ, reforma lui Ti. Gracchus repunea bazele micii proprietăți rurale distruse de conflictele militare și de confiscări
De la moartea fratelui cel mare și până la alegerea celui mic ca tribun al plebei, în 124, lupte aprige între latifundiarii refractari și susținătorii reformei agrare s-au dat în for, atribuțiile acordate triumvirilor prin legea lui Ti. Gracchus trecând, efemer, la consuli, prin decizia rezultată în urma unui plebiscit la propunerea celui ce se credea a fi omul providențial, Scipio Aemilianus.
La fel de brav, de inteligent și de bun retor ca fratele său mai mare, de altfel Plutarh prezentându-i ca aproape identici pe frații înrudiți cu puternica familia a Scipionilor, Caius Gracchus a continuat reforma agrară a fratelui său, dar mai ales a impus reforme care au restabilit puterea la Roma. Caius a urmărit să reducă puterea Senatului prin reducerea autorității sale în luarea deciziilor, proiectele sale fiind supuse atenției poporului. A avut grijă de asemenea să răzbune moartea fratelui său, ba chiar a reușit să creeze o puternica stare de ostilitate între clasa senatorială și cea cavalerească, tribunalele permanente, competente pentru judecarea crimelor săvârșite de magistrați, urmând să fie alcătuite din cavaleri, nu din senatori. Preccum fratele său, Caius a urmărit să ajute categoriile sărace, defavorizate, acordând plebei un ajutor, o alocație lunară rezidând în cinci banițe de grâu la 2 sesterți și jumătate banița. Această reforma a lui Caius contravenea oarecum celei privind acordarea a 30 de iugăre plebei impusă de fratele său, întrucât plebea, hrănită bine și ieftin, nu mai avea interes să muncească pământul acordat.
Mult mai radicală decât cea a fratelui său mai mare, vizând mai multe domenii, judiciar, politic, social, reforma lui Caius a avut în vederea și facilitarea comerțului, prin construirea de drumuri și șosele, iar în plan extern a avut de asemenea inițiative legislative, urmărind și colonizarea vechiului teritoriu fertil al Cartaginei, mișcare ce-l va costa postul de tribun.
