Noul Domnitor găsi Palatul într’un hal de plâns. Orice reparaţie părea de prisos, şi Ulysse de Marsillac – ar fi fost minune să nu-l întâlnim şi aci – propune, în 1860, să se clădească un Palat nou, fie pe Dealul Spirei, unde fusese Curtea Arsă, fie pe locul Episcopiei.
Şi cu imaginaţia lui bogată îl şi vede, cu o faţadă în colonade dând pe Podul Mogoşoaei, şi având la spate o grădină mare, cu havuzuri, cascade şi boschete dese, cari să adăpostească căprioare şi păsări rare.
Palatul domnesc rămase însă unde era, şi aproape în aceeaşi stare;
„În tot palatul nu se găseşte nicio statue, nicio pictură, niciun tablou; sala tronului are un tavan ca de cârciumă, şi sala de mâncare, nişte biete storuri de pânză, care imită jaluzelele”.
În acest Palat, atât de puţin arătos, se plămădeşte însă, an cu an, unitatea şi întărirea României.
Dar în acelaşi timp, încetul cu încetul, nemulţumirea împotriva vieţii uşuratice pe care o ducea Vodă creştea; oamenii începură să-i uite marile însuşiri şi să nu-i mai vadă decât cusururile; ambiţii nesatisfăcute se schimbară în ură şi, pe la începutul anului 1866, un mic grup de conspiratori hotărî înlăturarea Domnului.
Erau puţini: maiorul Dimitrie Lecca, comandantul batalionului de vânători, căpitanul Pillat, locotenenţii Lipoianu şi Costiescu, Ştefan Mihăileanu şi alţi câţiva, capul lor fiind Costache Rosetti „tartorul”, şi se întâlneau noaptea fie în Pasagiul Român, fie alături de Palat, în casele lui Iordache Kretzulescu, comandantul diviziei teritoriale.
În complot intraseră şi câteva cocoane din societate, ca Mariţica Cretzeanu, care izbuti să-l convingă pe colonelul Haralambie, credinciosul lui Vodă, să intre în conspiraţie.
Dar Iancu Cretzeanu, soţul Mariţicăi, spuse căpitanului Pisosky, aghiotantul lui Vodă, să-l vestească.
Însă Vodă n’a vrut să-l crează.
Câteva zile mai târziu, Nae Orăşeanu, om de încredere la Palat, veni să spună lui Cuza că se pregăteşte ceva pentru noaptea de 10 februarie. Atunci Vodă chemă pe Lecca, în care avea desăvârşită încredere, şi îi spuse să întărească garda.
Apoi se simţi liniştit.
În seara de 10 Februarie, pe la 7 seara, tocmai când Cuza se pregătea să treacă la masă cu Doamna Elena, un om izbuti să intre în Palat, să se apropie de Domnitor şi să-i spue că, în chiar noaptea aceea, când vor începe să sune clopotele dela biserici, patru mii de oameni vor năvăli în Palat ca să-l silească pe Vodă să abdice.
Omul era un redactor la „Trompeta Carpaţilor” şi fusese trimis de Cezar Boliac.
Îl chema Dogărescu.
Cuza îl reţinu, intră cu Doamna în sala de mâncare, şi trimese după colonelul Haralambie.
„Stăteam în sala de mâncare” – spune Doamna Elena care, în 1909, înainte să moară, a dat aceste amănunte unui gazetar – „când a venit Haralambie”.
„Auzi, măi Haralambie, ce se vorbeşte, îi spuse Vodă, cu un aer de plictiseală. Se pregăteşte pentru la noapte revoluţie mare, şi tu nu ştii nimic”.
– Nu ştiu, Măria Ta, răspunse flegmatic Haralambie.
– Ba încă au să năvălească în Palat în timpul nopţii, adăugă Doamna, sculându-se dela masă.
– Nu crede, Mărită Doamnă; poporul Capitalei are admiraţie pentru Măria Voastră, iar Domnitorul se poate bizui pe armata sa legată prin jurământ.
Şi apoi ca să ajungă cineva la Măriile Voastre, doar va trebui să treacă mai întâi peste trupul meu.
Cuza trecu atunci în biroul său de lucru şi Doamna în camerile copiilor, în partea Palatului din spre biserica Kretzulescu.
În aceeaşi seară. Costache Rosetti orânduise o petrecere la el acasă, pe strada Clemenţei, care azi îi poartă numele.
Şi nu trăsese obloanele ferestrelor, ca să se vază de pe stradă odăile luminate şi pline cu musafiri.
Se vede că întrevederea cu Haralambie nu-l liniştise cu totul pe Cuza căci, pe la 10 seara, trimise să-l cheme pe Beldiman, prefectul poliţiei, şi îl întrebă dacă svonul se adevereşte.
De bună credinţă, Beldiman răspunse că sigur că nu, căci la Rosetti, şeful aşa zisei conspiraţiuni, era lume şi petrecere.
De alminteri, dăduse ordinul să se taie fringhiile de la toate clopotele, ca să nu le poată trage nimeni!
După ce dăduse aceste încredinţări prefectul, convins că şi-a făcut toată datoria, merse la Hugues, să supeze cu poftă.
Pe la 2 noaptea însă, regimentul de artilerie iese de a Malmaison, cu roţile tunurilor înfăşurate în funii de fân şi copitele cailor învelite în cârpe, şi se aşează în jurul Palatului.
Vodă se culcase cu iubita lui frumoasa Maria, lângă dânsul.
Când conspiratorii au pătruns în Palat, au ajuns fără împotrivire până în dormitor.
Atunci, dânsa sări din pat, trecu după un paravan şi începu să se îmbrace. Lui Vodă îi se prezentă actul de abdicare, arătându-i-se că orice împotrivire era zadarnică.
