Din cauza declanşării Primul Război Mondial, numeroşi emigranţi, inclusiv artişti şi intelectuali din Europa Centrală şi de Est, au început să se instaleze în Elveţia neutră, în căutarea unui refugiu sigur, unui loc în care să poată crea şi trăi fără a fi deranjaţi.
Zurich, leagănul unei noi mişcări
Astfel, din 1915 până în 1916, Zurich a devenit leagănul unui nou grup artistic care, chiar dacă nu avea un program coerent, nici stil uniform, a revoluţionat percepţia artei secolului al XX-lea şi a rolului artistului, potrivit hi-storylessons.eu.
Denumită ulterior „dadaism”, mişcarea a fost iniţiată de poeţi şi scriitori activi la Cabaret Voltaire, creat în februarie 1916.
Era un club literar şi artistic care servea drept arenă pentru experienţele creatoare ale fondatorilor lor conduşi de germanii Hugo Ball şi soţia sa Emma Hennings, psihanalistul şi omul de litere Richard Helsenbeck, poetul român Tristan Tzara şi pictorul francez Hans Arp.
Ce era Cabaret Voltaire
Cabaret Voltaire s-a dovedit a fi nu doar un loc de diverstisment şi de jocuri artistice cu forme şi prime reprezentaţii de Dada, ci şi o platformă pentru a exprima opoziţia faţă de situaţia din Europa acelor vremuri.
În ciuda numeroaselor diferenţe, membrii mişcării aveau două lucruri în comun: condamnarea necondiţionată a războiului, pe care îl percepeau drept o pură absurditate, precum şi drept dovada ultimă a prăbuşirii culturii europene; şi dorinţa de a se opune tradiţiei artistice pietrificate, de a transgresa radical toate normele artei.
Vrând să răspundă absurdului prin absurd, ei şi-au manifestat revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice, scrie şi RADOR.
Originea numelui este neclară
Sunt păreri care susţin că provine din afirmaţia „Da”, folosită foarte des în discuţiile purtate de iniţiatorii mişcării.
O altă variantă spune că numele mişcării lor este ales la întâmplare, dintr-un dicţionar „Larousse”.
Dadaismul cultivă arbitrariul total, neprevăzutul, abolirea formelor constituite, provocând dezordinea şi stupoarea, organizarea unor spectacole de scandal îndreptate împotriva artei, gustului estetic, moralei tradiţionale, programatic puse sub semnul întrebării.
Cea mai mare revoluție estetică adusă de mișcare a fost introducerea în artă a obiectelor deja fabricate, produse în fabrici mai degrabă decât de către artişti, care le-au ridicat la nivelul uni opere de artă schimbându-le destinaţia.
Cele mai cunoscute exemple sunt cele ale lui Marcel Duchamp, adică Bottle Drier (1914) sau controversata Fântână (1917), acesta din urmă o sculptură în care artistul a folosit un urinar din ceramică gata, cu o semnătură pe care care a expus-o într-un galerie de artă. La începutul secolului XX, o astfel de activitate artistică a indignat atât de mult publicul, încât a trecut linia bunului gust și a desacralizat opera de artă. Experimentând forma și folosind glumele, artiștii Dada au dovedit că arta este încă vie, un comentariu la realitatea înconjurătoare.
Tristan Tzara, în panoplia scriitorilor francezi
Numele lui Tristan Tzara, cea mai importantă figură artistică română legată de dadaism, figurează în panoplia scriitorilor francezi, fiindcă la vârsta de 20 de ani, el şi-a scris manifestele, piesele, articolele şi mai ales poemele în limba franceză.
Tristan Tzara – în fapt doar pseudonimul său literar, numele real fiind Samuel Rosenstock – s-a născut la 16 aprilie 1896, la Moineşti, lângă Iaşi, într-o familie cu origini evreieşti, scrie RADOR.
Cel care avea să devină principalul ideolog al dadaismului s-a familiarizat foarte repede cu limba şi cultura franceză, pentru că a urmat un liceu francez la Bucureşti, însă marea sa aventură a început în anul 1915 când a plecat la studii la Zürich şi s-a asociat altor artişti veniţi din toată Europa pentru a anima celebrul Cabaret Voltaire, locul în care s-a născut această formă de revoltă numită Dada.
În 1920 se stabileşte definitiv în Franţa unde a publicat mai multe volume de poeme şi eseuri: „De nos oiseaux” (Despre păsările noastre) în 1929, „L’Homme aproximatif” (Omul aproximativ) în 1931, precum şi numeroase altele.
Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sunt: „La Première Aventure céleste de Monsieur Antipyrine” (Prima aventură cerească a domnului Antipyrine) – în 1916 şi „Vingt-cinq poèmes” (Douăzeci şi cinci de poeme) – în 1918, respectiv manifestele mişcării: „Sept manifestes Dada” (Şapte manifeste Dada) – în 1924.
În 1924 o întâlneşte pe artista modernistă suedeză Greta Knutson (1899-1983), cu care se va căsători în 8 august 1925, şi vor avea un fiu, Christophe, născut în 15 martie 1927. Cei doi au locuit într-o casă construită din banii familiei Gretei, pe Montmartre, până în 1937 când cei doi se vor despărţi, separare oficializată însă abia în 25 octombrie 1942.
Înmormântat la Cimitirul Montparnasse
A trecut la cele veşnice la 25 decembrie 1963, la Paris, fiind înmormântat la Cimetière de Montparnasse.
Întreaga viaţă el şi-a cultivat imaginea de „promotor al dadaismului” sau, cum ar spune unii din criticii săi, de perturbator cultural profesionist.
În anul 2011, Editura Flammarion a publicat un impresionant volum de 1740 de pagini conţinînd opera completă a celui care a instrat în istoria culturii europene cu pseudonimul Tristan Tzara.
În prefaţa operelor sale complete se arată: „În prezent, România, revenită în sânul Europei, face eforturi să-l revendice pe Tristan Tzara ca pe unui dintre fiii săi. Şi de ce nu ? Chiar dacă el nu a publicat decât câteva poezii în limba română, rădăcinile sale şi cultura sa, precum şi educaţia sa ţin de ţara triştilor” – aluzie la faptul că pseudonimul Tristan Tzara ar vrea să însemne „trist în ţara sa”. Iată însă că, la puâin peste o sută de ani de „tristeţe” istorică, au apărut semnele unei recunoaşteri a valorilor româneşti fără să fie nevoie ca artiştii şi scriitorii români să-şi părăsească ţara.
