„Astăzi a fost termen fixat la Curtea de Apel, iar avocaţii săi au cerut să fie citat la Penitenciarul Râmnicu Sărat, pentru a se şti dacă mai trăieşte”.
Guvernul a refuzat constant să confirme moartea lui Alexandru Cantacuzino, prin vreun act oficial.
„Am revăzut astăzi pe Anita Carp care m-a informat că ministrul M. Ghemegeanu ar fi confirmat unei persoane că a fost împuşcat”.
De la un proprietar care avea o moşie vecină în Râmnicu Sărat, a aflat aceeaşi ştire.
„Servitorii săi s-au dus în curtea închisorii şi au găsit 13 cadavre ale deţinuţilor împuşcaţi, întinse pe spate.
Pe un trup încălţat cu ghete galbene, îmbrăcat în pantaloni cenuşii şi în jacheta deţinuţilor, era aşezată o pancardă cu numele Al. Cantacuzino.
Parchetul General a eliberat doamnei Florica Al. Cantacuzino extrasul de deces”.
Florica Al. Cantacuzino era soția lui Alexandru și cumnata autorului jurnalui care mai consemnează:
„Pentru minora acestuia (fiica lui Alexandru Cantacuzino) s-a format un consiliu de familie. Membrii săi sunt însă străini de familie, deci propunerile sunt greşite”.
Cine a fost Alexandru Cantacuzino
Cu studii de drept la Paris și Haga și cu doctorat la București, Alexandru Cantacuzino a aderat la Mișcarea Legionară și a devenit unul din cei mai apropiați colaboratori ai Căpitanului – Corneliu Zelea Codreanu, care i-a acordat gradul cel mai înalt în ierarhia legionară, de „Comandant al Bunei Vestiri”.
În noaptea de 16 spre 17 aprilie (înainte de duminica Floriilor), au fost arestați Corneliu Zelea Codreanu și alți 44 de lideri legionari.
Alexandru Cantacuzino a fost și el arestat, dar a reușit să scape, împreună Vasile Cristescu, sărind din mers prin fereastra trenului ce-i transporta din lagărul de la Miercurea Ciuc la închisoarea Jilava.
După evadare, undeva în apropiere de Brașov, cei doi s-au despărțit, Cristescu s-a ascuns în Brașov, iar Cantacuzino la București, unde avea rude numeroase și cu poziții înalte în societate, astfel încât agenții Ministerului de Interne nu îndrăzneau să le percheziționeze.
După condamnarea lui Codreanu la 10 ani de muncă silnică a urmat procesul celorlalte căpetenii legionare arestate în noaptea de 16/17 aprilie.
Inițial, li s-a promis eliberarea, în schimbul unor declarații de supunere față de rege și de politica acestuia.
Toți au refuzat.
Procesul a început în 25 iulie 1938 la Tribunalul Militar al Corpului II Armată, sentința fiind pronunțată în 1 august 1938. Alexandru Cantacuzino și Vasile Cristescu, deoarece evadaseră de sub escortă, au fost condamnați la câte 9 ani de închisoare, față de restul arestaților, care au primit câte 7 ani.
Liderii rămași în libertate după arestarea Căpitanului, care au încercat să reorganizeze Mișcarea Legionară în noile condiții, au fost Horia Sima, Alexandru Cantacuzino și Vasile Cristescu.
Conducerea interimară a fost asigurată de un așa-zis „Comandament de prigoană”, instituit la ideea lui Horia Sima, care, fiind un lider din provincie, era absolut necunoscut autorităților din București.
Pârtie pentru Horia Sima
Alexandru Cantacuzino va fi arestat ulterior, iar Vasile Cristescu va muri împușcat de un agent al poliției, astfel că Horia Sima se va impune ca lider absolut al Mișcării Legionare, reușind să o reorganizeze complet în condiții de ilegalitate, acordând o mai mare autonomie cuiburilor în organizarea de acțiuni pe cont propriu, astfel că în câteva luni, rețeaua era complet reorganizată la nivelul întregii țări, și gata de confruntare cu autoritățile, scopul principal fiind răzbunarea asasinării Căpitanului și răsturnarea regimului dictatorial.
Însă, înainte de a fi arestat, Alexandru Cantacuzino s-a ocupat de tipărirea și difuzarea de manifeste contra lui Nicolae Iorga și lui Armand Călinescu, considerați principalii responsabili pentru procesul în care fusese condamnat Codreanu, sau a unei broșuri intitulate „Adevărul despre procesul lui Corneliu Z. Codreanu. Maiu 1938”.
Totodată a tipărit manifeste contra regimului, mesajele transmise autorităților devenind tot mai dure, majoritatea fiind semnate de membrii Comandamentului de Prigoană, cu excepția lui Horia Sima, care a preferat să rămână în umbră.
Astfel, circulara lui Cantacuzino din 13 octombrie 1938 anunța că „Mișcarea Legionară este hotărâtă să pună capăt îndrăznelilor dlui Călinescu”.
A urmat pamfletul „Priviți pe acești trei”, cu atacuri directe la persoana regelui, Elenei Lupescu și tatălui acesteia.
Un alt manifest amenința: „Maiestate! Ori te împaci cu Nația Românească, ori trebuie să găsim altă soluționare problemei deschise”.
Horia Sima considera că manifestele au avut o influență considerabilă, dat fiind că erau semnate de doi din liderii cei mai cunoscuți ai Mișcării, Cantacuzino și Cristescu.
Cantacuzino a planificat și un complot de răsturnare a lui Carol al II-lea, plan ce va fi utilizat ulterior de Horia Sima, cu unele modificări.
Sfârșitul lui Alexandru Cantacuzino
Cantacuzino a fost arestat, în data de 28 octombrie 1938, pe când se plimba prin București, deghizat în ofițer și întemnițat la închisoarea din Râmnicu Sărat, alături de liderii legionari condamnați în procesul din 25 iulie 1938, respectiv Gheorghe Clime, Mihail Polihroniade, Traian Cotigă, Șerban Milcoveanu, ș.a.
După ce a refuzat să semneze o „declarație de supunere”, Cantacuzino a fost împușcat în noaptea de 21-22 septembrie 1939 în timp ce era încarcerat la Râmnicu Sărat, împreună cu alți conducători legionari, respectiv Gheorghe Clime, Aurel Serafim, Nicolae Totu, Gheorghe Istrate, Sima Simulescu, Cristian Tell, Gheorghe Furdui, Mihail Polihroniade, Paul Craja și Gheorghe Apostolescu.
La cât prețuiau oamenii lui Carol al II-lea viața unui lider legionar
Prințul Mihail R. Sturdza, diplomat de carieră și comandant legionar, ministru de externe al României în timpul Statului Național-Legionar, al cărui fiu, Ilie Vlad Sturdza, fusese de asemenea arestat, fiind trecut pe lista de eliminare a liderilor legionari, subliniază modul în care a fost tranzacționată asasinarea unora dintre prizonieri:
„Odată arestată, soția mea a primit vizita de rutină, permisă rudelor legionarilor mai înstăriți, vizită autorizată de consorțiul Marinescu-Moruzov, care făcuse recent avere din jefuirea legionarilor asasinați ca și a refugiaților polonezi, la granița Bucovinei.
I s-a fixat suma de 3.000.000. de lei ca preț al vieții fiului nostru, dându-i în același timp informația că Alexandru Cantacuzino n-ar fi fost împușcat în Închisoarea din Râmnic, dacă mama lui ar fi consimțit să plătească o sumă identică”.
Despre arestul mamei lui Alexandru Cantacuzino
Guvernul dorea să dizolve comitetul de conducere al „Societăţii ortodoxe”, mai consemnează Gheorghe Grigore Cantacuzino, fiul Grănicerului, în jurnalul său.
Din el făcea parte şi o doamnă Soare, la care Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a „dus într-o dimineaţă, discutând despre posibilitatea de a evita aceasta printr-o acţiune. A fost inutil”.
Explcaţia era că Alexandrina Cantacuzino, mama sa și a lui Alexandru, era preşedinta societăţii.
Ori ea era rău văzută de guvernul regal, datorită activităţii sale legionare. Avea domiciliu obligatoriu la reşedinţa de pe Calea Victoriei 224.
Paza din jurul casei devenise mai severă, deoarece i s-au interceptat scrisori trimise în oraş.
Ulterior a fost înlocuită pe 4 noiembrie 1939 de A. Tătărescu, soţia premierului Gheorghe Tătărescu.
Starea de enervare
O inspecţie făcută la domiciliul Alexandrinei de Max Zănoaga, de la Ministerul de Interne este pe larg prezentată în jurnal de fiul ei:
„A găsit-o într-o stare de enervare şi de conflicte acute cu servitorii.
Ea le reproşează acestora că au fost cumpăraţi de Siguranţă şi o sabotează nevoind să facă serviciu. Ei contestă şi impută că nu li se plăteşte leafa la termen, că-i ţine nemâncaţi cu zilele, că le dă ordine contradictorii, că nu încălzeşte casa, că-i trimite cu scrisori interzise”.
Starea aceasta tensionată a durat încă nouă luni, până pe 6 septembrie 1940, când regele a abdicat, iar Ion Antonescu a luat puterea, fiind eliberată.
