Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Cât de important a fost petrolul românesc pentru Germania în cel de-al Doilea Război Mondial?
Istoria universală

Cât de important a fost petrolul românesc pentru Germania în cel de-al Doilea Război Mondial?

petrol

La Ploiești s-a construit, în 1856, una dintre primele rafinării de petrol din lume, iar dezvoltarea a venit ulterior foarte rapid. Străinii au investit masiv, conștienţi fiind de enormul profit potenţial pe care îl puteau aduce uriașele câmpuri petrolifere și profitând de incapacitatea financiară și tehnică a României de a exploata. Până la Primul Război Mondial, zona Ploieștiului devenise un obiectiv strategic.

Cât de important a fost petrolul românesc pentru Germania în cel de-al Doilea Război Mondial?

Producția și rafinarea țițeiului are o istorie bogată în țara noastră, de peste 160 de ani. România a fost printre primele țări producătoare din lume și unul dintre cei mai mari producători la începutul secolului XX. În această situație, apropierea celui de-al Doilea Război Mondial ridica o problemă extrem de apăsătoare pentru Germania, și anume lipsa resurselor de petrol necesare pentru susținerea „mașinăriei de război”. În 1939, Germania producea doar 0,2% din producţia mondială. În același timp, inamicii sau potenţialii inamici ai Germaniei aveau stocuri vaste.

Până la invazia URSS-ului din iunie 1941, Germania se bucura de petrolul oferit de sovietici. De asemenea, Statele Unite deţineau enorme câmpuri petrolifere, dublate de o industrie a petrolului și de o infrastructură foarte avansată. În ajunul izbucnirii războiului, Statele Unite produceau 60% din totalul mondial. La rândul ei, Marea Britanie deţinea exploatări petroliere în Orientul Mijlociu și Îndepărtat, mult peste ce deţinea Germania.

De nevoie, Berlinul a trebuit să investească în industria carburanților sintetici. Deși procesul nu era la fel de ieftin ca rafinarea ţiţeiului brut, era profitabil din punct de vedere economic. În plus, experienţa în domeniu pe care germanii o aveau era extrem de folositoare în dezvoltarea acestei industrii. Pe 1 septembrie 1939, când Germania a invadat Polonia, funcţionau nu mai puţin de 13 fabrici de carburanţi sintetici, iar altele se găseau în plină construcţie. După un an, toate fabricile produceau 72.000 de tone pe zi, jumătate din cât ceruse Hitler pentru ca mașinăria de război germană să funcţioneze la capacitate maximă. 

Hitler a fost nevoit să caute resurse dincolo de graniţe, la îndemână din punct de vedere geografic și politic fiind Ungaria și România. Ambele naţiuni aveau câmpuri petrolifere și rafinării, fără însă a putea fi comparate, resursele românești fiind mult mai însemnate.

Poziția geografică a României în Europa a reprezentat un factor cu profunde implicaţii politice, militare, economice și teritoriale.

Problema petrolului a devenit din ce în ce mai presantă cu începutul anului 1941, în în cadrul contactelor dintre Berlin și București

Blocada totală impusă de Marea Britanie începând cu sfârșitul anului 1939 a pus mari probleme Germaniei, iar salvarea venea din est, și anume de la rezervele vaste de care se bucura România.

În perioada ianuarie 1939- iulie 1944 livrările de produse petroliere ale României către Germania au însumat 11 632 000 tone. Această cantitate a reprezentat însă 1/3 din consumul general al Reichului, în vremea ostilităților din 1939-1945.

Înainte de întâlnirea din 22 noiembrie 1940, dintre Antonescu și Hitler, care a precedat aderarea oficială, de a doua zi, a României la tabăra Axei Berlin-Roma-Tokyo, conducătorul statului român a avut o lunga convorbire cu Joachim von Ribbentrop, liderul diplomației naziste. După acordul economic din decembrie 1940, ofensiva germana în domeniul petrolier s-a intensificat, mai ales prin crearea, la 27 martie 1941, a companiei transnationale Kontinentale Ől A. G.

Berlinul a avut în grijă, în primul rând, să achiziționeze, în întregime ori parțial, acțiunile societăților aparținând cetățenilor/firmelor din statele ocupate (Cehoslovacia, Olanda, Belgia, Franța), printre acestea aflându-se „Petrol Block” (care avea interese și la „IRDP”), Concordia, Colombia, „Astra Româna”, Foraky, „Steaua Româna”, Explora s.a. Singura societate care a făcut oarecum excepție a fost aceea „Româno-Americana”;în 1940-1941, ea s-a aflat sub protecția unui comisar special al Ministerului Economiei Naționale, iar din octombrie 1941 s-a întărit tutela germană.

Compania Astra Română era un mixt anglo-olandez, ca și Unirea. Rafinăria Steaua Română era deţinută în coproprietate de englezi, francezi și români, rafinăria Sirius Concordia era operată de concerne franceze, belgiene și românești, în timp de Standard Oil New Jersey deţinea uriașul complex al rafinăriei „Româno-Americană”. Singura rafinărie cu capital exclusiv românesc era Creditul Minier. Această majoră participare străină în construirea și operarea infrastructurii petrolifere de la Ploiești se va dovedi extrem de benefică într-un mod pe care nimeni nu l-ar fi anticipat înainte de declanșarea războiului. Informaţiile oferite de inginerii și muncitorii angajaţi în România aveau să se dovedească extrem de valoroase în luarea deciziilor strategice în timpul marilor bombardamente din anii 1943 și 1944.

Registration

Aici iti poti reseta parola