Cei doi au ridicat împreună biserica din Prejna, de unde se trăgea tatăl lui Tudor, Constantin zis Ursu, care era fiul ieromonahului Mitrofan și al Rusandei.
Potrivit istoricului Constantin D. Aricescu, Tudor ar fi învăţat scrisul şi cititul de la preotul Pîrvu Cihoiu din Vladimir.
După însemnările lui Gheorghe Duncea, Tudor ar fi învăţat să scrie şi să citească de la un moşneag cu care păştea vitele.
La 10-12 ani, el ar fi fost trimis la Craiova şi dat „de procopseală” unui condicar, Lupu, cu care familia Vladimirescu era înrudită.
După ceva vreme, a intrat în serviciul boierului Ioan Glogoveanu din Craiova, „unde a învăţat carte şi limba grecească”, împreună cu fiul boierului, Nicolae, cam de aceeaşi vârstă cu Tudor.
„După o slugărie de un an de zile la curtea lui, cuconu Glogoveanu l-a numit logofăt la moşia sa.
Văzând vechiul boier că Tudor este înţelept şi aducându-i mari foloase, l-a luat şi l-a dus la şcoală, în Craiova, şi l-a învăţat carte cu cheltuiala sa până ce domnul Tudor a ajuns un cărturar foarte deştept”, povestea Gheorghe Duncea.
Boierul avea pe moşiile sale un număr mare de vite (aproape 2.000 de capete boi, vaci), capre, oi, pe care le exporta în Transilvania.
Astfel, Tudor făcea dese vizite în Transilvania, care i-au adus sume bune de bani, putând să îşi facă o avere proprie prin cumpărare de pământuri şi să se implice în activităţi de negoţ.
La 18 ani, a plecat din slujba boierului Glogoveanu şi a intrat în rândul pandurilor, corp de oaste semipermanent, cu care a participat la războiul ruso-turc din 1806-1812.
Reputația de viteaz
Tudor, care ajunsese să comande aproape în totalitate pe panduri, s-a distins în luptele de la Rahova, Negotin şi Fetislam (Cladova). Pentru actele sale de bravură a fost înaintat porucic (locotenent) şi decorat cu ordinul Sf. Vladimir cu spade.
În aceste lupte, Tudor şi-a stabilit reputaţia de viteaz şi a dobândit experienţa.
„Ştii d-ta, domnule, ce om era căpitanul nostru Tudor? spunea polcovnicul Ioniţă Cegan.
El, care nu râdea niciodată, când auzea că vin turcii asupra noastră, că se năpustesc păgânii ca vijelia, când nici cu gândul nu gândeai, el de bucurie începea să cânte şi să joace ca un copil.
Intra în foc, domnule, parc-ar fi mers la nuntă”, aflăm din lucrarea „Tudor Vladimirescu şi revoluţia din 1821” a academicianului Andrei Oţetea, publicată în 1971.
