Așa se face că îl găsim pe adolescentul Tudor din Vladimir la curtea Glogovenilor din Craiova, bucurându-șe de același tratament și învățătură laolaltă cu copii familiei.
Mai isteț decât copiii Glagoveni și vorbind mai multe limbi străine, Tudor devine reprezentatul legal al familiei pe lângă autoritățile interne și tălmaci pe lângă crainicii străini cu care familia Glagoveanu înțelegea să țină contact.
Izgonirea de la curtea boierească
Ajuns administrator al moșiilor Glagoveanu, în anii de foamete împarte din proprie inițiativă țăranilor flămânzi porumbul din hambarele boierești, fiind alungat de la curtea Glagovenilor
După izgonirea de la curte se angajează în Armata Rusă, ajungând locotenent.
La Viena
După cinci ani, conflictul cu Glagovenii e uitat și acceptă oferta de a administra exportul de porci de pe moșiile familiei boierești.
Boierii sunt încântați, vreme de șapte ani, de aurul adus de Tudor.
Între 1812, apare în fața tribunalului din Viena ca apărător al familiei Glagoveanu în disputa unei confiscări de porci și câștigă procesul.
La Viena ia contact cu ideile Revoluției Franceze, dar, într-o scrisoare către Glagoveni, avea și cuvinte de laudă pentru geniul lui Napoleon.
Începând din 1815, ia afacerea cu porci pe cont propriu, ceea ce produce supărarea familiei Glagoveanu.
Casa de bani
La 1815, Tudor Vladimirescu cumpără la Viena o casă de bani de fier cu amprenta sa personală pe care o aduce în țară și o ascunde la prietenul său Alăman.
Este vorba de același Alăman, care voind să-l însoare a primit de la Tudor celebra replică:
„Măi Alămane, eu nu sunt născut pentru însurătoare sau vreo altă pleașcă. Eu sunt născut cu cămașa morții”.
Din 1815, Tudor Vladimirescu și-a format comitete revoluționare în fiecare comună din Oltenia, pe care le finanța din casa sa de bani.
Când a pornit Revoluția lui Tudor, pandurii săi aveau mare grijă de tezaurul armatei lor, care era în casa de bani cumpărată de la Viena, ce va rămâne totdeauna plină cu aur până la lichidarea completă a armatei de panduri.
După uciderea lui Tudor, în timpul bătăliei cu turcii de la Drăgășani, casa cu bani era în grija unuia din căpitanii de panduri ce complotase împotriva lui Tudor.
Îngroparea comorii
Un obuz turcesc îl omoară pe căpitanul-trădător, iar pandurii care păzeau tezaurul îl îngroapă în pădurea de la nord de satul Gusoieni.
O patrulă turcească dă peste garda care îngropase casa de bani și îi măcelărește pe toți membrii, cu excepția unui pandur, care avea dificulțăți de vorbire.
Pandurii care au supraviețuit bătăliei de la Drăgășani au crezut că tezaurul din casa de bani a lui Tudor ajunsese în mâna turcilor.
Pandurul peltic a tăcut cu anii, temându-se că i s-ar putea ceva foarte rău dacă vorbea despre îngroparea tezaurului.
Prefectul Simulescu
Însă, când se apropia de vârsta de 80 de ani, pandurul nostru merse la târgul din Drăgășani și începu să tăinuiască despre seretul casei de bani cu cel mai mare domn al regiunii, prefectul județului Vâlcea, Simulescu, care se bucura de sprijinul lui I. C. Brătianu.
Rapid, Simulescu dezgroapă casa de bani și o ia acasă.
Se spune că i-a spus lui Brătianu despre descoperire, dar nu și despre tot aurul și cele două pistoale pe care Vladimirescu le avea la brâu în momentul arestării sale.
La scurtă vreme, Simulescu a cumpărat Moșia Sâmburești din Olt, Moșia Mihăești din Vâlcea, Moșia Monoțești din Drăgășani și mari vii din regiunea Drăgășani.
O parte din tezaur a folosit-o pentru a ridica în Drăgășani un institut de fete care să poarte numele Laura Simulescu, ceea ce s-a și întâmplat.
Moștenitorii Brătianu
Însă, el a lăsat, prin testament, toate bunurile enumerate mai sus la doi fii ai lui I. C. Brătianu: lui Vintilă moșiile Sâmburești și Mihăești, iar lui Dinu moșia Monoțești și viile.
Ionel Brătianu a refuzat să primească ceva de la Simulescu, deoarece „el repudiază asemenea bunuri”.
Casa de fier a lui Tudor a rămas în casa Simulescu, conținând cele două pistoale, un săculeț cu câteva monede de aramă aduse de Vladimirescu de la Viena și o fotografie a sa.
La moartea soției lui Simulescu, Laura, omul de încredere al familiei, Alexiu, a moștenit obiectele ce se mai găseau în casa Simulescu.
Astfel, Alexiu a dus în locuința sa din Râmnicu Vâlcea și casa de fier a lui Tudor Vladimirescu.
În 1942, înainte cu câteva săptămâni înainte de a deceda, Alexiu află că Ștefan Tătărăscu se ocupase de ridicarea statuii lui Tudor din Piața Precupeții Vechi din București.
Cum Simulescu îi lăsase cu limbă de moarte să încredințeze casa de bani celui ce se ocupa de memoria lui Tudor, Alexiu i-o dă lui Tătărăscu, căruia îi spune și toată povestea.
Relatarea lui Ștefan Tătărăscu se păstrează în fondul Institutul de Studii Istorice și Social Politice-Momente din istoria poporului român (fondul XIII) al Arhivelor Naționale ale Românie, instituție care precizează pe Pagina de Facebook:.
După cum se poate observa din ultima filă, documentul a fost redactat în anul 1956, în perioada comunistă.
Însușirea comorii de către un boier putea avea în epocă conotații ideologice. Indiscutabil, fiind vorba despre o mărturie, aceasta are un caracter subiectiv.
