Calfe, meșteri, asociații: Organizarea muncii în Transilvania medievală
Calfa era obligată să fie respectuoasă față de stăpân dacă voia să aibă de lucru după stagiu. Era necesară împăcarea cu acesta pentru a primi de lucru, ce cele mai multe ori câștig de cauză având meșterii în judecată. Calfele si ucenicii erau obligați să facă baie în fiecare joi. Nu li se permitea extravaganța, ci exista un port obligatoriu și simplu.
Două momente importante în viața calfelor: ,,anii de plimbare” și lucrarea de măiestrie. Calfa călătoare se bucura de un prestigiu mai mare. Nu-și putea refuza meșterul oferit, dar nici meșterul nu putea refuza calfa. Examenul de calfă presupunea o cerere, un certificat de naștere, unul certificat de ucenicie, și, desigur, un certificat de moralitate.
Fiecare breaslă cerea calfei să realizeze o lucrare de măiestrie pe cheltuiala ei
Până la mijlocul secolului XV nici nu se cereau dovezi și examen. Breasla întocmea o comisie care examina produsul final. Dacă greșelile nu erau mari, se putea achita o sumă de bani pentru a fi declar meșter. O calfă putea repeta de trei ori examenul de meșter. Dacă nu reușea nici a treia oară, trebuia sa mai învețe un timp meseria. Dincolo de munca prestată gratuit, calfa care dorea să devină meșter avea de îndeplinit și alte formalitățile, costisitoare: o masă îmbelșugată (12-25 florini) din trei feluri, alături niște vin, cadouri către staroste și, pentru a intra în rândul lumii, obligația de a se căsători. Dacă toate acestea erau îndeplinite, noul meșter mai trebuia să depună jurământul în fata judelui prin care promitea să înflorească orașul și să respecte regulile breslei.
Odată ajunși meșteri, calfele aveau posibilitatea de a avansa, odată cu vârsta și priceperea, în carieră și în breaslă. Meșterii tineri (jungmeister) nu aveau dreptul de a ține ucenici decât după 3-4 ani. Existau si meșteri clandestini care făceau concurență breslașilor, activități pe care le realizau de regulă sau la sate, sau la marginea orașelor. În afară de atelier și prăvălie, meșterii aveau și gospodarii unde își producea hrana. Meșterii se puteau organiza chiar în asociații. Acest tip de organizare începe să fie cunoscut din a doua jumătate a secolului al XV-lea în Transilvania. Cea dintâi e din Sibiu, a cizmarilor, și avea în jur de 800 de membri. Era o organizație cu un caracter religios, nu una care proteja interesele financiare. Particularitățile acestei asociații o individualizau, căci familiile calfelor făceau parte din asociație. Dar prima asociație în sensul plin e cea a croitorilor din Cluj din 1502.
