Marcel Proust s-a născut la 10 iulie 1871 în cartierul Auteuil din Paris, într-o familie înstărită, mama sa se numea Jeanne Clémence Weil, iar tatăl său era doctorul Adrien Proust.
De mic a crescut cu probleme respiratorii, suferind de astm. Încă de la o vârstă foarte timpurie, s-a întâlnit cu scriitori şi alţi artişti în saloane aristocratice, ceea ce i-a trezit un mare interes pentru scris.
A urmat cursurile Liceului Condorcet, după terminarea cărora a fost încorporat la infanteria din Orleans.
Primele încercări literare ale lui Marcel Proust datează din ultimii ani de liceu.
Revenit în viaţa civilă, a urmat studii de drept şi a obţinut o licenţă în litere, în 1895, la Sorbona, unde a audiat prelegerile ţinute de istoricul Albert Sorel şi, mai ales, de scriitorul şi filosoful Henri Bergson.
A frecventat saloanele din Faubourg Saint Germain şi a petrecut numeroase zile în biblioteci şi muzee.
Cunoştea cercurile înaltei societăţi pariziene şi mulţi tineri artişti din generaţia sa.
Împreună cu prietenii săi, înfiinţează revista literară Le Banquet şi scrie poezii şi povestiri publicate în diverse cronici. Aceste texte, pline de idei despre artă, sunt adunate în colecţia I Piaceri ei Giorni.
Fascinat de John Ruskin
În 1896, a publicat o colecţie de poezii, „Les Plaisirs et les Jours”, cu o prefaţă scrisă de Anatole France.
În 1895, a început să scrie prima sa carte, Jean Santeuil, publicată postum în 1952, care combină amintirile sale din copilărie cu observaţiile sale despre viaţa mondenă.
Proust a scris Contre Sainte-Beuve, o altă lucrare publicată în 1954, în care a demonstrat inutilitatea metodei marelui critic Sainte-Beuve, expunându-şi propriile teorii estetice.
A devenit fascinat de artistul şi criticul de artă englez John Ruskin şi a tradus două dintre căţile acestuia. În 1904, a tradus La Bible d’Amiens.
Pe propria cheltuială
În 1907, tânărul scriitor a început să-şi scrie romanele ce aveau să alcătuiască cea mai importantă parte a operei sale.
Refuzat de mai multe edituri, primul volum, Du côté de chez Swann, a fost publicat pe cheltuiala autorului în 1913, iar cel de-al doilea”Dans l’ombre des filles en fleurs (1918), a avut un mare succes şi a câştigat premiul Goncourt.
Celelalte cinci volume au fost publicate între 1919 şi 1927: Le Côté de Guermantes, Sodome et Gomorrhe, La Prisonniere, Albertine disparue şi Le Temps retrouvé.
Aceste şapte cărţi formează opera sa principală: A la recherche du temps perdu (În căutarea timpului pierdut).
A avut nevoie de 17 ani pentru a o termina şi este cel mai lung roman în limba franceză, potrivit www.linternaute.fr/biographie/litterature, citat de Agerpres.
A la recherche du temps perdu evocă o reflecţie asupra memoriei, literaturii şi timpului. Naratorul, eroul romanului, descoperă în ultimul volum esenţa vieţii prin intermediul literaturii şi al artei. Ultimele trei au fost publicate postum.
Paralel cu elaborarea romanelor, a scris importante texte de critică şi teorie publicate în volumul Pastiches et Melanges (1919).
Bolnav de pneumonie, a murit la Paris, la 51 de ani, la 18 noiembrie 1922. Fratele său, Dr. Robert Proust, a asigurat publicarea celorlalte manuscrise.
