Adevăratul conducător însă era un inochentist cu mult mai primejdios, Neculai, zis Barbă Roșie, care făcea și oficiul de „mare preot” al sectei, care-și recruta victimele numai din rândurile fetelor între 14 și 18 ani.
El era ajutat de „Sfânta Irina din Sculeni”, o altă descreierată, care colinda satele ademenind fetele în tagma lui Neculai Barbă Roșie.
„Sfânta” a făcut multe păcate de dragul lui Barbă Roșie, care era un fost jandarm, pe nume Socoleanu, din județul Cetatea Albă, dat afară pentru ticăloșii.
„Sfânta Irina” și o altă propagandistă, Onihentura, erau cele două aghiotante.
Neculai Barbă Roșie era cunoscut în tot ținutul pentru nesfârșitele lui destrăbălări de neînchipuit.
Oamenii spuneau că multe femei păcătoase au alergat în culcușurile lui Barbă Roșie, ispitite de legendele care făceau din el un nou Rasputin făcător de minuni…
„Sfânta Irina” și Barbă Roșie s-au înțeles de minune până într-o zi când, de la o ceartă, s-au luat la bătaie.
După urma bătăii, „Sfânta” a murit…
Atunci sătenii au dat o strașnică lecție inochentiștilor. Au refuzat să fie înmormântată în cimitirul satului.
Inochentiștii, în frunte cu propagandistul Doina, au încercat să facă înmormântarea cu forța.
Țăranii erau extrem de înfierbântați. Dacă nu interveneau capii autorităților sigur șefii inochentiști, care găsiseră prilej de propagandă, ar fi plătit cu propria piele acea nouă îndrăzneală.
În cele din urmă, „Sfânta” a fost înmormântată într-un șanț de la marginea cimitirului.
Neculai Barbă Roșie a scăpat de mâna autorităților prin vicleșuguri sau cu fuga.
Se spunea că Barbă Roșie, ca unul ce fusese în poliția satelor, cunoștea foarte bine locurile și știa cum să se ferească de ochii jandarmilor…
Se mai spunea că Barbă Roșie era și omul invizibil, o cârtiță spurcată ce-și petrecea viața sub pământ, în păcătoșenii.
Sursa: Ion Tic, „Printre rătăciți. Neculai, Barbă Roșie”, Ilustrațiunea Română din 21 noiembrie 1934
