Asasinarea lui Armand Călinescu. Ce s-a întâmplat pe 21 septembrie 1939
În ziua de 21 septembrie 1939, către ora 14:00, prim-ministrul României, Armand Călinescu (1893-1939), se îndrepta către domiciliul său din București, cartierul Cotroceni, în automobilul de serviciu, însoțit de șofer și agentul de pază, când, în urma unei ambuscade, la intersecția străzii Ardealului/Carol al II-lea cu cu bdul. Dr. Kalinderu (astăzi bdul. Eroilor și bdul. Eroilor sanitari), un grup de tineri legionari i-au tăiat calea și au lansat o ploaie de gloanțe, ucigând pe loc importantul om politic și pe Radu Androne, agentul său de pază, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a „Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”.
În februarie 1938, regele Carol al II-lea a decis instituirea unui regim politic autoritar și personal, care a condus la dizolvarea partidelor politice tradiționale și modificarea Constituției, înființând partidul unic intitulat Frontul Renașterii Naționale, în al cărui statut se prevedea, pentru membrii săi, uniforme și însemne heraldice specifice.
Armand Călinescu, care avea solide studii juridice și obținuse totodată și titlul de doctor în științe economice, era, în perioada interbelică, un proeminent fruntaș al Partidului Național Țărănesc, renunțând însă la acest statut în momentul instaurării regimului politic autoritar și înregimentându-se în noua formațiune politică, devenind unul din sfetnicii apropiați ai regelui, preluând, la 7 martie 1939, conducerea Consiliului de Miniștri.
Revenind la contextul politic al acelei perioade, trebuie spus totodată că, după declanșarea celui de-al doilea război mondial, Armand Călinescu a stârnit nemulțumirea Germaniei deoarece acceptase trecerea pe teritoriul României a unui număr important de militari și civili polonezi, inclusiv a tezaurului Băncii Centrale Poloneze, dând astfel posibilitatea unei țări greu încercate să supraviețuiască și să continue lupta împotriva inamicului, însă alimentând totodată teoria că în spatele acestui asasinat se aflase mâna fasciștilor germani.
La scurt timp după asasinarea lui Armand Călinescu, unele obiecte personale ale acestuia au fost donate de Institutul Medico-Legal către Muzeul Militar Național, iar ulterior și văduva victimei, Adela Călinescu, a donat personal alte obiecte ale defunctului; din păcate, în mod misterios, toate aceste obiecte au fost scăzute din inventarul instituției în toamna lui 1940, pentru ca ulterior, în 1974, tot Adela Călinescu să ofere o altă donație instituției noastre, pe care o prezentăm acum publicului.
Pentru rigoarea științifică, trebuie precizat de asemenea că a existat în epocă un schimb de mesaje oficiale între conducerea Muzeului Militar Național și Ministerul Apărării Naționale, în scopul de a se crea, în cadrul „expoziției dedicate marilor eroi ai neamului”, o vitrină aparte pentru prezentarea personalității și carierei politice a marelui dispărut, însă muzeul nu se afla în cel mai fericit moment al existenței sale, menționând puternicul incendiu din vara anului 1938 care afectase clădirea și un număr important de exponate și care a condus la scurt timp la închiderea instituției, ulterior marele cutremur din noiembrie 1940 și apoi intrarea României în al Doilea Război Mondial, nu au mai oferit răgazul necesar pentru materializarea acelui proiect.
Muzeul Militar s-a redeschis publicului abia în anul 1957, la altă adresă și într-o altă societate.
Autor: Muzeograf Camelia Cristea
