Ascensiunea lui Armand Călinescu
Fiu al colonelului Mihai Călinescu, acesta a studiat Facultatea de Drept și Facultatea de Litere și Filosofie, doctoratul în științe economice fiind susținut la Paris. Cariera politică și-o formează sub egida Partidului Țărănesc unit cu Partidul Național Român, fiind ales deputat în mai multe legislaturi.
În 1933, Armand Călinescu cerea să adopte măsuri împotriva Gărzii de Fier, ordonând Poliției și Jandarmeriei să percheziționeze toate sediile organizațiilor legionare și să confiște toate publicațiile acestora. Treptat, a devenit unul dintre oamenii de încredere ai lui Carol al II-lea, lucru care îl propulsează ulterior într-o poziție importantă în stat.
În decembrie 1937 Armand Călinescu decide să intre în guvernul național-creștin condus de Octavian Goga, ocupând funcția de ministru de interne. La acea data, Armand Călinescu a avut pentru prima dată de-a face cu legionarii, pe care nu îi simpatiza din cauza faptului că îi considera o amenințare pentru bunăstarea socială.
De cealaltă parte, legionarii îl considerau pe Armand Călinescu un adevărat dușman, lucrurile agravându-se în noaptea din 29 spre 30 noiembrie 1938 când Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat. Mai multe surse susțin că Armand Călinescu ar fi fost cel care a dat ordinul de execuție a căpeteniei legionare.
Ulterior, Regele Carol al II-lea decide să îl propulseze pe Armand Călinescu în funcția de prim-ministru, datorită poziției sale politice. În acest timp, legionarii nu au uitat acțiunea înfăptuită de Armand Călinescu, motiv pentru care au încercat de două ori, însă fără succes, să-l asasineze.
Asasinatul politic
Pe 21 septembrie 1939, în jurul orei 14:00, un comando legionar a urmărit mașina lui Armand Călinescu, care se deplasa înspre casă, în care se mai aflau șoferul și o gardă de corp. Blocat de un automobil, mai mulți oameni înarmați au început focul, Armand Călinescu fiind astfel asasinat.
Ca răspuns, în închisorile din țară, campania desfășurată împotriva Gărzii de Fier s-a soldat cu 300 de legionari uciși. Ulterior, în toamna anului 1940, 64 de foști miniștri susținători ai lui Carol al II-lea, au fost uciși în închisori de legionari.
