La două săptămâni după invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, pe 21 august 1968, François Mauriac, în al său Bloc-Notes săptămânal din Figaro Littérraire, se scuza față de cititori: uitase să vorbească despre asta! Semnificativă anecdotă!
Într-o tabletă pentru Le Figaro din 2018, Florence Grandsenne, doctor în istorie și redactoare șefă a revistei „Histoire et Liberté”, scrie că Franța a fost mult mai puțin bulversată de intrarea tancurilor sovietice în Praga, din august 1968, decât de pătrunderea acelorași tancuri în Budapesta, în octombrie 1956.
Motivele au fost deopotrivă conjuncturale și ideologice. Conjuncturale, deoarece Cehoslovacia a fost invadată în plină perioadă de vacanță, așadar au existat foarte puține reacții colective, manifestații sau petiții.
Ideologice, deoarece francezii erau mult mai preocupați de mișcările de stradă stângiste de la ei de acasă, declanșate în mai 1968, decât de tentativele de reformare a comunismului de la Praga.
Comuniștii francezi șocați de invazie
Cei mai dezorientați au fost comuniștii francezi: dacă criza din 1956 provocase PCF daune grave de imagine, acesta rămânea în 1968 o forță politică influentă. Mai degrabă favorabili reformelor adoptate de Praga, comuniștii francezi au fost șocați de invazie, scrie Grandsenne.
Pe 21 august, secretarul general al PCF, Waldeck Rochet, își exprima „reprobarea” față de agresiunea sovietică. Era pentru prima oară în istorie când conducerea PCF critica politica URSS.
Dar comuniștii francezi au făcut rapid pasul înapoi: „reprobarea” a fost înlocuită de „dezaprobare”. Apoi de „normalizare”. Iar invadarea Cehoslovaciei a provocat un val foarte mic de plecări din PCF.
De o aprobare deplină s-a bucurat evenimentul din Cehoslovacia în rândurile Stângii extreme: troțkiști, maoiști, castriști vedeau în anihilarea Primăverii de la Praga o victorie. Reformele propuse de Dubcek erau considerate „burgheze”, fiind deci necesară restabilirea unei „cenzuri revoluționare”.
Stalinismul nu e comunism
Jean-Paul Sartre însuși împărtășea această opoziție față de libertatea de expresie.
Exista, în rândurile tinerilor mai ales, și o aripă zisă a „stângii non-comuniste”, convinsă de necesitatea abolirii capitalismului, dar regimul „înlocuitor” visat de ei nu semăna cu cel sovietic, ci se apropia mai degrabă de intențiile reformiste ale lui Dubcek.
Această aripă considera că în URSS și în întreg Estul Europei nu exista comunism autentic, ci stalinism. De aceea, pe unul din zidurile Parisului, în zilele imediat următoare lui 21 august, a apărut o inscripție cu conținutul: „Lenin, scoală-te că au înnebunit!”
