Așa au început românii să ia lumină universitară

 

A fost o instituţie de învăţământ cu dublu caracter - preuniversitar şi universitar - şi totodată instituţia de învăţământ de nivelul cel mai înalt care a funcţionat în Principate până în 1860.

Academia Mihăileană – denumită astfel după numele lui Mihail Sturdza, domn al Moldovei (1834-1849) – a fost inaugurată, la Iaşi, la 16/28 iunie 1835.

Mihail Sturdza, fost membru al Epitropiei Învăţăturilor publice, sprijinise în această calitate dezvoltarea şcolii naţionale, iar după venirea sa la tron, în 1834, au fost luate măsuri mai energice pentru înfiinţarea Academiei.

Profesori români (Gheorghe Asachi, Eftimie Murgu, Ion Ionescu de la Brad, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu ş.a.) şi străini au ţinut la Academia Mihăileană cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, matematică, inginerie, agronomie ş.a.

Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională

La 24 noiembrie/6 decembrie 1843, Mihail Kogălniceanu rostea memorabilul „Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională” la Academia Mihăileană din Iaşi.

Citește și Închiderea cursului de istoria românilor la ordinal consulului rus

În cadrul acestuia, cunoscutul om politic, istoric şi scriitor definea istoria şi rolul ei în cristalizarea conştiinţei naţionale, se menţionează în volumul „Istoria României în date” (Ed.Enciclopedică, Bucureşti, 2003). Din îndemnul lui Ion Ghica, la 1 octombrie 1843, Mihail Kogălniceanu „(…) propune cinstitei Epitropii a învăţăturilor publice ca să binevoiască a mă însărcina cu cursul istoriei naţionale, cu care mă îndeletnicesc de mai mulţi ani şi care socot că ar trebui să fie unul din cursurile cele neapărate într-o Academie naţională (….)”.

Epitropia a aprobat cu entuziasm această propunere, Mihail Kogălniceanu fiind acceptat ca profesor la Academia Mihăileană.

Parteneri