Așa au început românii să ia lumină universitară

 

A fost o instituţie de învăţământ cu dublu caracter - preuniversitar şi universitar - şi totodată instituţia de învăţământ de nivelul cel mai înalt care a funcţionat în Principate până în 1860.

Lecţia de deschidere a cursului de istorie naţională ţinut de Mihail Kogălniceanu, la care au asistat elevii Academiei Mihăilene şi un numeros auditoriu, a reprezentat un moment de răsunet pentru istoria învăţământului românesc modern, a culturii naţionale, pentru istoria şi ideologia epocii paşoptiste, pentru formarea spiritului revoluţionar în Principate.

Lecţia de deschidere şi întreg cursul poartă, în acelaşi timp, şi semnificaţiile începutului, deoarece, până în anul şcolar 1843-1844, istoria patriei („istoria naţională”) nu se studiase de sine-stătător, ca disciplină aparte în cadrul programei de studii de la Academie.

Până atunci referirile la trecutul românesc fuseseră integrate în anumite capitole din lecţiile de istorie universală sau de cronologie istorică.

Profesorul Ion Ghica

Un alt moment important în activitatea Academiei Mihăilene şi în diversificarea cursurilor l-a constituit numirea lui Ion Ghica (1816-1897), scriitor, economist şi om politic, ca profesor de geologie şi mineralogie şi, apoi, de economie politică.

La 23 noiembrie/5 decembrie 1843, Ion Ghica a deschis cursul de economie politică, la anul II „de legi”.

Lecţia de deschidere, intitulată „Despre importanţa economiei politice”, îi prilejuieşte autorului reflecţii pertinente, critice privind unele tare ale sistemului politic şi economic al vremii şi avansarea unor idei progresiste, revoluţionare.

Ion Ghica a militat pentru restructurarea procesului de învăţământ din Moldova, proiect publicat parţial sub titlul „Însemnări asupra învăţăturii publice”, ca şi pentru înfiinţarea unei publicaţii economice şi literare, intenţie nefinalizată însă. În 1847, cursurile de la Academia Mihăileană au fost suspendate, profesorii fiind acuzaţi de propagarea unor idei revoluţionare.

Sursa: Agerpres