Raidul cu bombardiere asupra „benzinăriei lui Hitler”
Pe 1 august 1943, B-24 Liberators ale Forțelor Aeriene ale Armatei SUA au decolat de la baze din Libia pentru un raid îndrăzneț asupra uneia dintre cele mai valoroase resurse ale armatei naziste.
Operațiunea „Tidal Wave” avea ca scop distrugerea câmpurilor de petrol și a rafinăriilor controlate de naziști la Ploiești, la nord de București. Campania a fost de o amploare fără precedent, cu 1.725 de aviatori care au decolat cu 177 de bombardiere.
Atacul asupra Ploieștiului, un raid de bombardament la joasă înălțime, a avut un preț ridicat pentru aviatorii americani implicați: 225 dintre ei au fost uciși, ceea ce a făcut ca ziua să fie supranumită „Duminica neagră”. Mulți dintre aviatorii căzuți nu au fost recuperați sau identificați imediat.
Trei sferturi de secol mai târziu, Agenția de contabilizare a prizonierilor de război și a persoanelor dispărute în misiune (POW/MIA) din cadrul Departamentului american al Apărării (DPAA) a folosit cercetări de arhivă și tehnici criminalistice moderne – inclusiv analiza ADN din rămășițele scheletice exhumate – pentru a identifica aviatorii încă dispăruți în timpul misiunii din 1943, potrivit informațiilor preluate de pe Insider.
Proiectul „Ploiești Unknowns Project”, care a început în 2017, a identificat până în prezent rămășițele a 19 aviatori de la Tidal Wave și a notificat descendenții acestora.
Numai în ultimele trei luni, Pentagonul a anunțat identificarea a cinci aviatori decedați la Ploiești: sergentul Elvin L. Phillips, 23 de ani; prim-locotenentul Louis V. Girard, 20 de ani; locotenent-colonelul Addison E. Baker, 36 de ani; sublocotenentul David M. Lewis, 20 de ani; și sergentul William O. Wood, 25 de ani.
Misiunea
Operațiunea „Tidal Wave” a fost primul raid la scară largă, la joasă altitudine, al Aliaților împotriva unei ținte bine apărate a Axei, iar miza era mare.
Câmpurile petroliere și rafinăriile răspândite în complexul de 18 mile pătrate produceau o treime din petrolul Reich-ului, care alimenta totul, de la mașini și tancuri la avioane și nave de război.
Antrenamentul pentru Operațiunea „Tidal Wave” a avut loc în Libia, unde aviatorii din cinci grupuri de bombardiere diferite au locuit în principal în corturi în deșertul sufocant din jurul Benghazi.
Echipajele au simulat bombardamente asupra unei replici în mărime naturală a complexului rafinăriei. Machetele țintelor care le-au fost atribuite au fost construite din lemn și pânză. Aviatorii au învățat cum să se folosească de raza de acțiune relativ mare a B-24 și de încărcăturile utile grele pentru zborul de 3.000 de kilometri până în România și înapoi.
În ciuda pregătirii, o varietate de condiții au făcut ca o misiune deja înșelătoare să fie și mai periculoasă.
Aviatorii urmau să fie lipsiți de combustibil, să zboare mai jos și mai mult timp decât de obicei și să se confrunte cu probleme de întreținere cauzate de condițiile aspre din deșert, cum ar fi nisipul care le bloca motoarele.
Comandantul Grupului 44 de bombardament și-a avertizat aviatorii că doar jumătate dintre ei aveau șanse să supraviețuiască. Operatorul radio Norm Kiefer își amintește că un ofițer de informare a spus: „ținta era atât de importantă încât, dacă am fi pierdut toată forța de atac, dar am fi distrus rafinăriile, ar fi meritat”.
Mesajul transmis aviatorilor era că acest raid ar putea scurta războiul cu până la șase luni
La începutul zilei de 1 august, echipajele au început să decoleze din Libia, zburând în formație de-a lungul Mediteranei spre țintele lor. Valuri de B-24 s-au succedat unul după altul, păstrând tăcerea radio pentru a se sustrage radarelor germane.
Cu toate acestea, puține lucruri au mers conform planului pe drumul spre Ploiești. Problemele de navigație au dus escadrile întregi în afara cursului. Între timp, germanii știau mai multe despre raid și erau mai bine pregătiți pentru el decât anticipau Aliații.
Aviatorii au întâmpinat o rezistență germană puternică. De asemenea, germanii au aprins vase de fum în calea bombardierelor pentru a ascunde țintele și a-i orbi pe piloții aliați.
Norii de fum negru care se împrăștiau au limitat vizibilitatea și au interferat cu navigația în timp ce B-24 coborau pentru a-și lansa bombele. Zburau atât de jos – la doar 15 metri de la sol – încât artileriștii de pe bombardiere trebuiau să țintească în sus spre tunurile antiaeriene de pe acoperișurile clădirilor.
Alte apărări deghizate – tunuri antiaeriene ascunse printre șinele de tren, rezervoarele de petrol și câmpurile înconjurătoare – au întâmpinat bombardierele vulnerabile în timp ce se îndreptau spre țintele lor.
Costurile și eforturile de recuperare
Operațiunea „Tidal Wave” a dovedit că USAAF putea efectua raiduri de bombardament ofensiv pe scară largă, însă performanța a avut un preț ridicat.
Raidul a scos din funcțiune aproximativ 46% din producția anuală a Ploieștiului, dar germanii au reușit să repună în funcțiune rafinăriile la capacitate maximă în trei luni. Forțele aeriene ale armatei americane nu au mai încercat niciodată un alt raid la nivel redus împotriva germanilor.
Mai mult de 50 dintre cele 177 de bombardiere implicate nu s-au mai întors. Soldații germani din regiune au capturat 32 de aviatori în viață și au colectat rămășițele unora care fuseseră uciși. Bombardierele prăbușite și cadavrele au lăsat o scenă înfiorătoare în jurul Ploieștiului.
Deoarece bombardierele zburau în valuri și aveau ținte separate și pentru că, în multe cazuri, și-au ratat țintele sau s-au abătut intenționat de la curs după ce au fost lovite, forțele aliate s-au străduit să recupereze trupurile împrăștiate, adesea grav arse.
„S-au prăbușit peste tot”, a declarat Christine Cohn, istoricul principal al DPAA în cadrul Proiectului Necunoscuților de la Ploiești. „A fost mult haos… unii au sărit cu parașuta, dar cei mai mulți au fost uciși, deoarece zburau foarte jos”.
Cu toate acestea, cetățenii români au lucrat pentru a localiza aviatorii căzuți după raid, îngropându-i în Cimitirul civil și militar din Ploiești și în 10 cimitire mai mici din satele din apropiere.
După război, Comandamentul de înregistrare a mormintelor americane a încercat să recupereze americanii căzuți în luptă din întreg teatrul european.
A existat un efort comun de exhumare a rămășițelor pământești ale aviatorilor americani din Ploiești și din împrejurimi. Prizonierii de război germani au fost uneori însărcinați cu excavarea mormintelor.
Condițiile în care se aflau rămășițele și înmormântările lor au îngreunat identificarea. Dovezile de identitate ale fiecărui soldat – lucruri precum plăcuțele de identificare – lipseau adesea.
Rămășițele excavate au fost trimise în Franța și Belgia pentru analiza oaselor, pentru a ajuta la determinarea înălțimii, greutății și vârstei.
La începutul anilor 1950, guvernul american și-a suspendat programul Return of the Dead, oprind căutările active pentru recuperarea rămășițelor din cel de-al Doilea Război Mondial. Aproximativ 80 de aviatori americani uciși deasupra Ploieștiului au rămas neidentificați.
Multe dintre rămășițele lor exhumate au fost depozitate în Belgia, unde au rămas practic neatinse timp de aproape 50 de ani.
Eforturile de astăzi
O schimbare de politică guvernamentală din secolul XXI a deschis ușa pentru a folosi criminalistica în vederea identificării cadavrelor soldaților. Acest lucru a determinat DPAA să lanseze cel mai recent efort de a exhuma și de a identifica rămășițele aviatorilor de la Tidal Wave aflate în morminte marcate ca fiind „necunoscute”.
Cohn i-a lăudat pe civilii români pentru că i-au îngropat pe aviatorii căzuți în timpul războiului, dar a spus că modul în care au fost îngropate cadavrele – uneori cu mai multe corpuri într-un singur sicriu – complică procesul de identificare.
Cohn și-a petrecut ultimii ani făcând cercetări aprofundate pentru a construi cazuri în care Departamentul Apărării ar trebui să aprobe deshumarea unor rămășițe specifice, demonstrând că este probabilă o identificare reușită.
Ea studiază raidul și parcurge fotografii ale rămășițelor, imagini aeriene, hărți și dosare ale aviatorilor, folosind dovezi și multe foi de calcul Excel pentru a restrânge cine ar putea fi fiecare aviator „necunoscut”.
Atunci când este aprobată deshumarea, rămășițele scheletice sunt trimise la antropologii de la un laborator DPAA din Nebraska, unde aceștia examinează oasele și încearcă să le potrivească cu un dosar specific.
Echipa de laborator, condusă de Megan Ingvoldstad, cercetător la DPAA, colaborează cu un genealogist al armatei americane pentru a contacta descendenții despre care se crede că sunt rude cu anumiți aviatori dispăruți, împărtășind detalii și solicitând mostre de ADN pentru a le compara cu rămășițele scheletice.
Anunțul recent al identificării locotenent-colonelului Addison Baker a fost a 17-a oară de la începutul proiectului, când echipa Unknowns Project a stabilit o corespondență între rămășițele neidentificate și un aviator Tidal Wave dispărut.
Baker, un pilot în vârstă de 36 de ani din Chicago, a fost comandantul Grupului de bombardament 93. În timp ce se apropia de ținta sa deasupra Ploieștiului, B-24-ul său a fost lovit de un obuz antiaerian și a luat foc.
În loc să încerce o aterizare de urgență, Baker a continuat să-și conducă formația spre țintă. După ce echipajul său a lansat bombele, Baker s-a îndepărtat de formație pentru a evita o coliziune și a încercat să urce suficient de sus pentru ca echipajul său să scape. În ciuda efortului, toți cei 10 membri ai echipajului au fost uciși. Baker a primit ulterior o Medalie de Onoare pentru acțiunile sale.
În aprilie, nepoții lui Baker – care l-au cunoscut pe unchiul lor înainte ca acesta să plece la război și care au furnizat ADN pentru a confirma identificarea rămășițelor sale – s-au alăturat altor membri ai familiei și reprezentanților armatei pentru a sărbători vestea că Baker a fost găsit după 78 de ani.
Dincolo de semnificația istorică a proiectului „Unknowns Project”, Cohn consideră că eforturile echipei sale reprezintă o modalitate importantă de a onora sacrificiul suprem făcut de acei aviatori.
„Este foarte important pentru mine să pot oferi o încheiere familiilor celor dispăruți”, a declarat Cohn. „Este responsabilitatea noastră să mergem să îi găsim și să îi aducem acasă.”
