Acum 76 de ani, la 1 august 1943, avea loc un puternic bombardament al aviației anglo-americane asupra orașului Ploiești, din România. Era în plin război, iar bombardamentele vizau, în mod deosebit, rafinăriile de petrol din oraș.
Denumită oficial ”Operation Tidal Wave” (Operațiunea ”Valul Nimicitor”), misiunea de la Ploiești a fost lansată la 1 august 1943, și, pentru că a marcat o mare pierdere suferită de Aviația americană United States Army Air (USAAF) într-o singură operațiune, a primit porecla de ”Duminica Neagră”, scrie warhistoryonline.com.
Planul era să fie trimise bombardiere B-24 Liberator într-o misiune de bombardament la joasă altitudine, concentrată pe rafinăriile din Ploiești.
Misiunea era parte din campania vizând aprovizionarea cu combustibili a Puterilor Axei, și, dat fiind faptul că orașul din România era printre marii producători de petrol din Europa, cu 30% din combustibilul furnizat de la rafinăriile sale, USAAF a luat în vizor sursa de aprovizionare a lui Hitler, pentru a crea probleme mașinii de război a Axei.
Planul părea destul de bine pus la punct: în total, 1.751 de aviatori și 178 de bombardiere B-24, coordonate de generalul de brigadă Uzal G. Ent, urmau să decoleze de la Benghazi, din Libia, survolând Marea Adriatică și munții Albaniei.
Apoi se împărțeau în două grupuri, unul comandat de colonelul Keith K. Compton, iar celălalt de colonelul John R. (Killer) Kane, mai scrie warhistoryonline.com.
Formațiunile separate ar fi urmat să pătrundă prin sud-vestul României, din sudul Iugoslaviei, și să se apropie de Ploiești prin est. Apoi să lanseze loviturile aeriene din nord, lovind simultan cele nouă rafinării din Ploiești, de la joasă altitudine.
Colonelul Jacob Edward Smart, care a urmărit detaliile unui atac inițial, în iunie, asupra obiectivului din partea unui mic grup de 13 aparate B-24 Liberator, în cadrul proiectului Halverson (HALPRO), a elaborat un plan detaliat al raidului.
Cele câteva B-24 avuseseră parte de un răspuns la scară redusă din partea Luftwaffe. Se putea presupune, deci, că, dacă era folosit un grup mai mare de bombardiere B-24, pagubele provocate ar fi fost mai mari, într-un timp mai scurt, mai scrie sursa citată.
Misiunea ar fi trebuit să dureze o zi, prevedea un bombardament de la joasă altitudine, pe orizontală, cu un covor de bombe, și să integreze cel mai mare număr de bombardiere grele de la acest moment.
Numai că apărarea Luftwaffe a fost mult subestimată.
După atacul inițial al HALPRO, generalul Alfred Gerstenberg a întărit apărarea în jurul Ploieștiului. Sistemul său de apărare, cuprizând sute de tunuri antiaeriene Flak 18 de calibru mare, 8,8 cm și Flick 38, de calibru 10 cm, precum și mai multe tunuri de calibru mic, alcătuiau rețeaua de apărare antiaeriană cea mai rigidă din Europa.
Armamentul de calibru mic era ascuns în mașini, căpițe de fân, vagoane de tren și clădiri în ruină. La acestea se adăugau avioanele de luptă IAR 80 şi Bf 109 şi 110.
Forţele germane şi române, aliate atunci, au construit la Ploieşti una dintre cele mai puternice şi bine integrate apărări antiaeriene din Europa.
Surse din arhivele românești arată însă că la raid au luat parte doar 162 de avioane B-24 Liberator dintre cele 178.
Încărcate cu muniţie şi surplus de combustibil, numai 177 au reşit să decoleze. Alte câteva s-au pierdut în Mediterană şi prin Balcani.
Coordonarea zborului era îngreunată şi de interdicţia de a folosi comunicaţiile radio, pentru a evita detectarea de către germani. Cu toate acestea, Luftwaffe ştia de prezenţa bombardierelor americane, dar nu şi de ţinta lor.
Din motive politice, americanii au decis să nu bombardeze zone rezidenţiale din oraşul Ploieşti.
Atacul, pregătit în deșertul libian, a durat 50 de minute, Iadul pe pământ.
Doar 88 de B-24 Liberator, majoritatea într-o stare deplorabilă, au reușit să se întoarcă la baza de la Benghazi. S-a înregistrat un total de 660 de persoane dispărute, dintre care 440 confirmate drept decedate.
Ajunse la Ploieşti dinspre nord, bombardierele s-au lovit de antiaeriană şi de avioanele de luptă româneşti şi germane.
Un bombardier american s-a prăbuşit peste închisoarea din Ploieşti, ucigând tot echipajul de la bord, plus persoane de la sol, în total 100 de oameni, și rănind alți 200, potrivit warhistoryonline.com.
Bombardamentul de la Ploiești nu a fost considerat un succes, pentru că, deși USAAF a țintit nouă rafinării, pentru a distruge aproximativ 90% din puterea de alimentare cu carburanți a Axei, a reușit să afecteze doar 46%, iar nemții au reparat rapid ce fusese afectat, astfel că mare parte dintre rafinăriile afectate au fost reintroduse în producție.
Bombardierele americane au lansat 1.275 de bombe explozive și 525 de bombe incendiare, provocând moartea a 121 de persoane și rănirea altor 190. Alte 362 de persoane au rămas sinistrate, prin distrugerea sau avarierea a 365 de imobile.
Cele mai afectate au fost rafinăriile ”Creditul Minier” Brazi și ”Columbia” din Ploiești, ”Steaua Română” și ”Astra Română”. Au mai fost atinse rafinăriile ”Columbia”, ”Vega”, ”Orion”, Uzinele Concordia, Metalurgica.
Rafinăriile ”Orion” și ”Vega” au început producția la întreaga capacitate în 2-3 săptămâni, iar celelalte în câteva luni.
Aproape toate localitățile de pe traiectul de zbor au fost mitraliate.
Misiunea a fost un eşec foarte costisitor pentru aviaţia americană. Au pierdut 53 de avioane şi 660 de oameni şi ziua de 1 august 1943 a rămas în istoria aviaţiei americane ca Duminica Neagră. Americanii nu au mai încercat niciodată după acel 1 august să lanseze radiuri de la joasă altitudine împotriva Axei.
CREDIT FOTO: warhistoryonline.com
