Antonio Gramsci sau cum ajungi la închisoare având imunitate parlamentară în Italia fascistă
Sedus de revoluția rusă, pe care, în perioada maturității, a judecat-o cu o minte limpede, expunându-i contradicțiile, Gramsci a căutat să producă în rândurile proletariatului torinez scânteia revoluției, în acord cu evoluția climatului european interbelic.
În revista pe care a fondat-o, ,,Ordine Nuovo”, intelectualul marxist italian a promovat, încă din primul număr apărut la 1 mai 1919, consiliile de fabrică ca strategie în vederea educării corespunzătoare, a creării conștiinței de clasă a proletariatului italian, dar și ca pârghie pentru preluarea puterii în Italia de muncitorime.
Unul dintre cei care au stat la baza formării Partidului Comunist din Italia, în urma scindării de la Livorno din ianuarie 1929, Gramsci, grație intelectului său net superior, a devenit unul dintre cei mai apți și mai abili lideri ai PCdI, lăudat de însuși Lenin pentru experiența consiliilor, corespondentele sovietelor din Rusia post-țaristă.
Venirea la putere a fascismului în Italia a îngreunat munca PCdI de a coalizare a forțelor antifasciste, linie de acțiune contra opozanților de dreapta întârziind să apară. Având câștig de cauză prin tezele pe care le susține la Congresul de la Lyon din 1926, prin care lupta contra tendințelor sectare din PCdI, Gramsci în înlocuiește pe Bordiga în funcția de secretar, după ce în 1924 fusese ales deputat și devenise și membru al executivului Internaționalei a III-a.
Aflat în dezacord față de politica stalinistă din cadrul PCUS de a trata opozițiile, mai ales cea a lui Troțki, Gramsci a fost marginalizat și forțat să își conducă partidul din închisoare, din noiembrie 1926, cu toate că, deputat fiind, avea drept la imunitate parlamentară. Doi ani mai târziu de la arestare, a fost condamnat la douăzeci de ani de închisoare. Din închisoare, Gramsci va lupta în continuarea față de sectarismul propus de Comintern și preluat de Togliatii în cadrul PCdI, ,,Caiete de carceră” fiind o amplă analiză și o istorie social-cultură a Italiei.
Alegând calea criticii, Gramsci nu va putea ieși din starea de reprezentant al unei minorități insignifiante în contextul triumfului stalinist. Eliberat condiționat în 1934, din pricina înrăutățirii stării sale de sănătate, Antonio Gramsci a murit în 1937, în timp ce fascismul câștigase adeziunea maselor, iar mișcarea comunistă devenise o simplă marionetă pentru planurile URSS.
