Alexandru Ciolac era un bătrân înalt, cu părul sur și pielea feții închisă.
„Atâția prinți la „soarelele” cărora am cântat mi-au întins mâna și m-au plătit cu pumni de aur, iar astăzi la vreme grea de bătrânețe o duc mai greu ca cerșetorul care întinde mâna la colt de stradă”, se plângea lăutarul.
„Toate s-au dus, ca spulberate de crivăț… Am rămas doar cu amintirile. Dar ele nu-ți pot încălzi oasele și nici astâmpăra foamea.
Cinci sute de lei pe lună plătesc chirie aici și-s câteva luni de când n-am mai putut da un ban.
Am fost la domnul Duca și i-am destăinuit chinurile în care mă zbat. Mi-a promis o pensie. Oh, dacă s-ar îndura Dumnezeu să se poată face ceva pentru mine”, îngăima el.
32 de nunți țărănești
La întrebarea de ce nu încearcă să facă apel și la Palatul Regal, lăutarul răspundea:
„Majestății Sale Regina Maria i-am cântat doar la nuntă în 1892.
Mi-amintesc bine, era un ger groaznic, ca acum.
Treizeci și două de nunți țărănești s-au cununat în ziua acea la biserica Sfântul Spiridon.
Și într-o căruță cu boi în fruntea nuntașilor a mers taraful nostru cântând până la Ateneu.
Acolo în sala cea mare a venit Regele Carol cu tinerii principi”.
Familie de lăutari
Alexandru Ciolac era fiul naistului Radu Ciolac și fratele violoniștilor Cristache Ciolac, mort în 1927, Dănică Ciolac (care a participat la Expoziția Universală de la Paris ca vioară a doua în orchestra lui Sava Pădureanu), Barbu Ciolac și al chitaristului Fotache Ciolac zis „Prințul” (chitarist de mahala de la sfârșitul sec. XIX, compozitorul „Sârbei avocaților”).
Povestea lui Cristache Ciolac
Alex F. Mihail scria în articolul ”Lăutarii noștri”, publicat în aprilie 1934:
„Pentru a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Christache Ciolac a fost ceea ce Barbu Lăutarul fusese în prima jumătate a secolului al 19-lea.
Aproape patruzeci de ani, spune d. Radu D. Rosetti – n’a fost petrecere, nuntă, banchet fără taraful lui Ciolac și tot el era chemat să delecteze urechile monarchilor și persoanelor distinse, vizitatori ai curții regale românești. Câte alaiuri domnești, alte evenimente mari din istoria României moderne nu ne-a slăvit cu vioara lui fermecată!
Nunta de argint al Regelui Carol
C’a fost masă mare de 10 Mai, banchet la inaugurarea podului de peste Dunăre, nunta de argint al Regelui Carol, căsătoria Regelui Ferdinand… Ciolac era nelipsit, ca și în climaterica stațiune a Sinaii, unde muzica sa se’ngâna cu susurul apei Peleșului. A fost, în adevăr, un fenomen al muzicalității românești, apreciat de marii Enescu, Kubelic, Paderewsky, Jaques Thibaud etc.
La Paris, cu prilejul inaugurării Expoziției din 1889, șefii de orchestră trebuiau să execute o compoziție ocazională. Ciolac care nu buchisea o notă, învățase partitura viorilor pe de-a rostul, ascultând-o la repetiții, cum o cântau ceilalți.
Într’o sală cu mii de spectatori, concertul începu, urmărit cu interes de melomani. Un scurt circuit stinse electricitatea pe neașteptate. Toată lumea rămase în întuneric și orchestra încetă brusc.
Auditorii și muzicanții, uluiți, auziră atunci răsunând înainte, în beznă, o singură vioară, a lui Cristache, care-și urmă partiția până la sfârșit, cu mult elan, în mijlocul tăcerii religioase din enorma sală a concertului.
Urale și aplauze furtunoase recompensară pe nevăzutul artist.
A refuzat banii președintelui Franței
Când se află cine era, lăutarul român fu obiectul unei manifestații de mare simpatie, primind o invitație să dea un concert a doua zi, împreună cu taraful lui, la o serbare oferită de Loubet, președintele republicei franceze. Avu un și mai mare succes!
Vioara lui plângea și suspina cu accente de irezistibil farmec. Loubet, fermecat, îi oferi, personal două mii de franci francezi:
• O, nu! Excelență, nu pot primi acesti bani – îi spuse lăutarul nostru – marea cinste de a fi cântat în fața Președintelui Republicei Franceze nu trebuie plătită!
•
În altă împrejurare, Alex. Vlahuță, Octavian Goga și Delavrancea i-au dat lui Ciolac următorul autograf: «Să trăiești, dragă Ciolac! Patru milioane de oameni cântă de veacuri doina asta, și numai tu știi s’o spui și boierilor»”.
