‘Ahdnâme-i humayun: Cărțile imperiale de legământ
Originalele ‘ahdnâme-lelor otomane sunt mai greu de găsit, păstrându-se adesea traduceri sau copii. În sensul cel mai larg, prin ‘ahdnâme se înțelege un document prin care se consemna existența unui contract între sultan sau marele vizir și un stat, o comunitate sau un individ. E deci normal ca statul otoman să fi reglementat relațiile cu state precum Ungaria sau Moldova sau comunități precum genovezii din Galata, așa cum o arată textele pe care le voi analiza mai jos.
Ahdnâme-aua din 1451 prin care Mehmed II Fatih încheia pace cu Ungaria, pentru că se pregăteau de război cu Imperiul Bizantin. De altfel, sultanul a încheiat în același an pace și cu Veneția. În 1451 între Mehmed II, pe de-o parte, și Iancu de Hunedoara, pe de altă parte, se încheia practic un armistițiu pe durata a trei ani. Actul emis de cancelaria otomană din Edirne la 20 octombrie s-a păstrat într-o copie în limba latină. Ambele părți se angajau ca prin acest tratat să nu se atace pe durata acestor trei ani. Se stipula clar că supușii celor două părți vor da în continuare ceea ce le cuvenea de drept guvernatorului și sultanului.
În caz contrar, ambele tabere erau îndreptățite să ia cu forța
Negustorii și solii aveau trecere liberă pe teritoriile statelor. Sultanul și Iancu de Hunedoare se angaja ca, în cazul în care teritoriile unora sau altora vor fi atacate de supuși ai celor două state, atunci fiecare să pedepsească actele săvârșite. La baza tratatului stă principiul pacta sunt servanda. Sultanul se angaja să respecte cele stabilite și să nu încalce nimic din cele sus-zise.
„Cărțile imperiale de legământ” și „diplomele imperiale” prin care relațiile de pae erau reglementate temporar în secolul XV sau prin care, în secolele următoare (XVI-XVIII), erau învestiți principii tributari s-au păstrat foarte puține. În ce privește ‘ahdnâme-aua din 1480-1481 pe care Mehmed II o acordă lui Ștefan cel Mare, trebuie spus că e unicul text de acest gen păstrat secolul XV referitor, firește, la Moldova. Textul a fost descoperit de Aurel Decei în 1945, istoricul datându-l inițial greșit, în 1479. Autenticitatea textului e dată atât de formă, cât și de conținut, iar redactarea e realizată întocmai după tipicul cancelariei otomane.
Interesant este că, spre deosebire de tratatul încheiat în 1451 cu Ungaria, în ‘ahdnâme-aua acordată lui Ștefan cel Mare în 1480-181 durata de valabilitate nu era stabilită precis: „…atât timp cât, din partea lui, se vor vedea fapte drepte, el se va bucura, din partea mea, de aceeași bunăvoință împărăteasă a mea și va fi ocrotit cu aceeași mărinimie împărăteasă a mea.” Cea mai importantă consecință asupra Moldovei a fost dublarea tributului, de la 3000 de florini, la 6000.
