Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Abdicarea lui Cuza Vodă în noaptea de 10 spre 11 februarie
Articole online

Abdicarea lui Cuza Vodă în noaptea de 10 spre 11 februarie

Conservatori deveniseră tot mai ostili lui Cuza Vodă din cauza reformei agrare, iar liberalii-radicali erau nemulţumiţi de felul său autoritar de conducere a statului.

Drept urmare și-au dat mâna și, la 10/11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să semneze actul de abdicare în care se afirma că potrivit „dorinţei naţionale” depunea „cârma guvernului în mâna unei Locotenenţe Domneşti şi a Ministerului ales de popor”.

Recunoaşterea unirii celor două principate s-a materializat prin crearea primului guvern unitar al României la 22 ianuarie/3 februarie 1862, condus de Barbu Catargiu, şi prin deschiderea, la Bucureşti, la 24 ianuarie/5 februarie 1862 a primului Parlament al României.

Oraşul Bucureşti a fost proclamat capitala ţării.

Un vast program de unificare şi centralizare a unor instituţii (poştă, telegraf, vămi), a circulaţiei monetare, a sistemului judecătoresc sătesc a avut loc în următorii ani.

A fost organizată armata şi s-au înfiinţat şcoli militare.

Pe fondul neînţelegerilor privind reforma agrară, la 2/14 mai 1864, domnitorul a dizolvat Parlamentul şi în urma unui plebiscit (10/22-14/26 mai) au fost aprobate o nouă Constituţie numită „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris” şi o nouă lege electorală.

Deşi legea electorală sporea numărul alegătorilor, sistemul colegiilor electorale şi alegerea indirectă a deputaţilor pe care o susţinea au continuat să slăbească puterea de vot a a majorităţii, mai ales a ţăranilor. Pe de altă parte, Statutul reflecta şi nemulţumirea lui Cuza în ceea ce priveşte adunările reprezentative şi, astfel, a schimbat radical relaţia executivului cu ramurile legislative de guvernământ.

Noua constituţie a subordonat legislativul domnitorului, oferindu-i acestuia puteri mai mari, precum dreptul unic de a iniţia legi şi dreptul absolut de veto asupra legilor adoptate de adunare.

S-a trecut apoi la reforme radicale, precum secularizarea averilor mănăstireşti (octombrie 1863) şi reforma agrară, care i-a nemulţumit pe conservatori şi pe liberalii-radicali.

Astfel, pentru continuarea reformelor Alexandru Ioan Cuza a numit un nou guvern condus de liderul liberalilor moderaţi Mihail Kogălniceanu (12/24 oct. 1863 – 26 ian./7 febr. 1865).

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA