Ioan Slavici va deveni un clasic al literaturii române s-a născut într-o familie modestă. Mama sa, Elena, făcea parte dintr-o familie de cărturari, iar tatăl său, Savu, era brutar. Luptător înverșunat pentru drepturile românilor din Transilvania, Slavici a fost întemnițat de autoritățile maghiare. Când a ajuns în România, Slavici a fost din nou arestat și trimis la închisoare, în mod paradoxal, de data aceasta pentru „propagandă antiromânească”.
Ioan Slavici a urmat cursurile liceului maghiar din Arad (1859-1865), iar apoi s-a transferat la Liceul Piarist din Timișoara. Din cauza dificultăților financiare ale familiei sale, a părăsit școala, reușind să dea examenul de bacalaureat în 1868, la Satu Mare. S-a înscris apoi la Facultatea de Drept și Științe de Stat a Universității din Budapesta în octombrie 1868, dar și-a întrerupt studiile pentru că s-a îmbolnăvit. Un an mai târziu, și-a reluat studiile la Facultatea de Drept din Viena, unde l-a cunoscut pe poetul Mihai Eminescu, cei doi devenind prieteni.
Ioan Slavici a început să scrie la îndemnul lui Eminescu, care l-a recomandat la revista „Convorbiri literare”, unde a debutat ca scriitor, în martie 1871. A venit în România în 1874, stabilindu-se mai întâi la Iași, apoi la București, unde a lucrat ca publicist, profesor și jurnalist. Slavici a fost redactor la ziarul „Timpul” (1877-1880), alături de Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale.
Preocupat de soarta românilor transilvăneni, Slavici a fondat în aprilie 1884, la Sibiu, ziarul „Tribuna”, primul cotidian românesc din Transilvania. În același timp, a fost ales secretar al Partidului Național Român din Transilvania, funcție pe care a deținut-o până în mai 1887. Din cauza activității sale în favoarea drepturilor românilor din Transilvania, Slavici a fost acuzat de „agitație împotriva statului”. Cinci procese de presă au fost intentate împotriva sa, fiind condamnat la plata mai multor amenzi, dar și la un an de închisoare (1888-1889).
Cum a ajuns Ioan Slavici la închisoare în România?
Întors la București în 1890, a primit cetățenia română doi ani mai târziu. Consecvent cu ideile politico-sociale și morale ale tinereții sale, Slavici nu a ezitat să-și manifeste convingerile pro-austriece, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial. De fapt, Slavici a împărtășit opinia regelui Carol I, susținător al alianței cu Puterile Centrale. El și-a prezentat opiniile în ziarul „Ziua”, pe care l-a condus între 31 iulie 1914 și 15 august 1915.
După intrarea României în războiul împotriva Austro-Ungariei, în 1916, Slavici a fost arestat și încarcerat, fiind acuzat de propagandă antiromânească. Slavici a fost arestat și încarcerat la Domnești, în Ialomița, iar după câteva luni de detenție forțată, timp în care i-au fost confiscate manuscrise importante, printre care și un roman, a fost eliberat.
În timpul ocupației germane a colaborat cu „Gazeta Bucureștilor”, o publicație pro-germană. În ianuarie 1919, după încheierea păcii, a fost arestat din nou, judecat și condamnat la șapte ani de închisoare. Slavici a avut o atitudine demnă în timpul procesului în care procurorii l-au acuzat de trădare și servitute față de germani.
Slavici a declarat în apărarea sa:
„Dacă m-am vândut acum, atunci eu, care toată viața mea, timp de cincizeci de ani, am spus aceleași lucruri, pe care le spun acum, m-am vândut întotdeauna. Totuși, cum aș putea fi un om sărac, după ce m-am vândut și azi și ieri și alaltăieri”.
Ziarul „Universul”, din 14 februarie 1919, își informa cititorii despre arestarea unor angajați ai „Gazetei Bucureștilor” de către Procuratura Curții Marțiale și reținerea lor la Văcărești, pentru „atentat la siguranța statului și ajutor dat inamicului”. Printre aceștia se numără: „A fost arestat pentru că nu a fost găsit niciunul dintre ei: I. Slavici, T. Arghezi, D. Karnabatt, I. Grosman, Dem. Theodorescu, Leontin Iliescu, A. Camburopol și alții.
Sentința a fost considerată nedreaptă de către opinia publică. O campanie de presă fără precedent și o presiune publică asupra autorităților au dus în cele din urmă la eliberarea sa după mai puțin de un an de detenție. Scriitorul a fost eliberat la sfârșitul anului din închisoarea Văcărești.
Ioan Slavici a murit la 17 august 1925, în localitatea Crucea de Jos, județul Vrancea. A fost înmormântat, conform testamentului său, la schitul Brazi, ulterior fiind înmormântat în cimitirul orașului Panciu.
