Editat de conservatori în perioada guvernării lor, Timpul avea să devină, după câteva luni de la apariţie, odată cu venirea liberalilor la putere, ziar de opoziţie.
Încă din primul an de apariţie, la conducerea ziarului a fost Titu Maiorescu (1876-1877), care l-a angajat, în 1876, pe Ioan Slavici pentru a se ocupa de politica externă şi de literatură.
Un an mai târziu, Slavici a solicitat angajarea lui Mihai Eminescu, care devenea redactor la Timpul.
Mai târziu, în februarie 1878, li se alătura, ca redactor, la insistenţele lui Eminescu, şi I. L. Caragiale.
Trioul Eminescu-Slavici-Caragiale avea să devină cel mai de temut grup critic din presa de atunci.
În 1879, în urma presiunilor exercitate asupra celor trei scriitori, Caragiale a părăsit redacţia, urmat câteva luni mai târziu de Slavici, Eminescu ajungând să scrie aproape în întregime ziarul.
Printre rubricile ziarului se numărau: Ştiri telegrafice din ziarele străine, Ştiri telegrafice ale Timpului – furnizate de Agenţia Havpariţia as, Cronica internă, Din afară, Revista ziarelor, Ultimele ştiri, Partea literară şi Foiletonul Timpului.
Odată cu venirea lui Eminescu, partea literară s-a îmbogăţit, iar orientarea ziarului s-a modificat, prin protestul declarat împotriva compromisurilor în relaţiile cu cele două puteri vecine, Rusia şi Turcia, şi prin critica obiectivă a stării de lucruri din ţară, ajungând să determine nemulţumirea conducerii conservatoare.
El a lucrat aici aproape şapte ani, activitatea sa jurnalistică încheindu-se din cauza izbucnirii bolii în 1883.
A publicat multe din creaţiile sale literare şi peste 300 de intervenţii, concretizate în articole asupra tuturor chestiunilor referitoare la viaţa contemporană, inclusiv la independenţa şi suveranitatea naţională, la dezvoltarea liberă a popoarelor, fără intervenţii din afară.
Din această perioadă datează şi marile sale creaţii publicate aici: Scrisori, Luceafărul, Doina ş.a.
Slavici a colaborat la Timpul cu proză, recenzii şi note, nuvele (La crucea din sat, Crucile roşii, O viaţă pierdută), iar Caragiale cu articole de fond (Naţionali liberali, Liberalii şi conservatorii), reportaje parlamentare, note, cronici teatrale şi literare, parodii, traduceri.
Au mai colaborat, cu articole, proză, poezie, traduceri, şi I. Negruzzi, A.I. Odobescu, Al. Macedonski, I. Creangă, Al. Vlahuţă. V. Alecsandri.
Sursa: Agerpres
