90 de ani de la descoperirea lui Pluto, pe care refuzăm să o mai recunoaștem ca a noua planetă

 

Planeta există de milioane de ani, însă doar de 90 am reușit să îi dăm un nume și să o localizăm cu exactitate.

Ideea existenței unei planete necunoscute a fost lansată pentru prima dată de Percival Lowell în 1905.

El considera că există un corp planetar necunoscut care provoacă prin forța sa gravitațională o balansare în orbitele planetelor Uranus și Neptun.

Lowell a calculat poziția sa aproximativă, însă în mai bine de un deceniu nu a reusit să depisteze a noua planetă.

Căutările au fost reluate

Folosind calculele acestuia, în 1929 s-au reluat căutările pentru a noua planetă la Observatorul Lowell din Arizona. La 18 februarie 1930, astronomul Clyde W. Tombaugh a dat lovitura și a schimbat istoria.

El a descoperit o planetă minusculă și îndepărtată cu ajutorul unui microscop și o tehnică nouă de fotografiere astronomică.

Descoperirea sa a fost confirmată și de alți astronomi în zilele care au urmat, astfel că s-a decis de comun acord ca anunțul oficial să fie făcut la 13 martie 1930, cu ocazia comemorării a 75 de ani de la nașterea lui Percival Lowell.

A primit numele Pluto

Planeta primea numele de Pluto, denumirea romană a zeului lumii subterane în mitologia greacă. Temperatura pe planeta Pluto a fost estimată la sub -210 grade Celsius. Se află la o distanță de patru miliarde de mile de soare și este nevoie de 248 de ani pentru a efectua o rotație completă.

După descoperire, mai mulți astronomi au pus la îndoială capacitatea planetei de a afecta în vreun fel orbitele lui Uranus și Neptun.

În 1978, James Christy și Robert Harrington au găsit și singurul satelit al lui Pluto, numit Charon. Acesta are un diametru de 747 de mile față, de 1428 cât are Pluto. Mult timp s-a crezut că este vorba de un sistem binar capabil să balanseze orbitele lui Uranus și Neptun.

Până în 2006, a noua planetă

Până în 2006 a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar, atât în ordinea distanței față de Soare, cât și a descoperirii. Pluto împreună cu satelitul său, Charon, sunt uneori considerate sistem binar, deoarece baricentrul orbitelor nu se află în interiorul niciunuia dintre cele două corpuri.

La 24 august 2006, în urma unei rezoluții a Uniunii Astronomice Internaționale în care a fost schimbată definiția termenului de planetă, Pluto a primit statutul de planetă pitică, deoarece nu a curățat spațiul cosmic din vecinătatea orbitei sale.

Pluto a făcut notă discordantă faţă de celelalte planete din sistem, prezentând o serie de caracteristici care o individualizează faţă de toate planetele aflate pe orbite în jurul Soarelui şi care au dus, în cele din urmă, în 2006, la revizuirea definiţiei planetei şi la excluderea sa din această categorie. 

Rezoluţia şi explicaţia

Un prim argument este că Pluto este mult mai mică (atât ca volum cât şi ca masă) decât orice altă planetă din sistem, având masa chiar de cinci ori mai mică decât Luna. Este un corp teluric, aşa cum sunt Mercur, Venus, Pământul şi Marte, dar nu se află în aceeaşi zonă a sistemului solar cu aceste planete, vecinii săi fiind giganticele planete gazoase Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.

Din acest motiv, există unii astronomi care sunt de părere că Pluto s-ar fi format în afara sistemului solar, fiind la un moment dat capturată de gravitaţia Soarelui. Alţi astronomi sunt de părere că Pluto a fost una dintre lunile lui Neptun.

Un alt argument important este legat de orbita neobişnuită pe care o descrie Pluto în jurul Soarelui. Toate planetele din sistemul nostru solar se deplasează pe orbite relativ plane în jurul Soarelui, însă orbita lui Pluto formează un unghi de 17 grade faţă de planul celorlalte orbite.

În plus, orbita lui Pluto este şi foarte eliptică şi intersectează orbita planetei Neptun pentru o perioadă de 20 de ani din cei 248 cât durează mişcarea sa de revoluţie. Nicio altă planetă nu intersectează orbita altei planete. Doar cometele şi asteroizii fac acest lucru.

În plus, cea mai mare dintre cele cinci luni ale lui Pluto, Charon, are aproape jumătate din dimensiunea lui Pluto. Din această cauză, unii astronomi au recomandat ca Pluto şi Charon să fie considerate mai degrabă un sistem binar de planete pitice şi nu o planetă cu satelitul său.

Toate aceste „probleme de identitate” ale lui Pluto au determinat Uniunea Astronomică Internaţională (IAU) să adopte două rezoluţii la 24 august 2006 prin care au recatalogat acest corp cosmic drept planetă pitică.

Primul dintre aceste documente este Rezoluţia 5A prin care este definit termenul de „planetă” – „O planetă este un corp cosmic care (a) se află pe o orbită în jurul Soarelui, (b) dispune de suficientă masă pentru ca propria sa gravitaţie să o modeleze într-o formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă) şi (c) şi-a curăţat vecinătatea orbitală de alte corpuri (asteroizi, comete)”.

Pluto este relativ rotundă şi se află pe orbită în jurul Soarelui, dar această orbită se intersectează cu cea a lui Neptun. Criticii acestei rezoluţii susţin că există şi alte planete, printre care şi Pământul, care nu au reuşit să-şi cureţe vecinătatea orbitală de alte corpuri. Pământul, spre exemplu, se întâlneşte în mod regulat cu asteroizi aflaţi în apropierea orbitei sale.

Rezoluţia 5A identifică şi două noi categorii de obiecte aflate pe orbite în jurul Soarelui: „planetele pitice” şi „corpurile mici” din sistemul solar. Conform acestei rezoluţii, o planetă pitică este „un corp cosmic care (a) se află pe orbită în jurul Soarelui, (b) dispune de suficientă masă pentru ca propria sa gravitaţie să o modeleze într-o formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă), (c) nu şi-a curăţat vecinătatea orbitală şi (d) nu este un satelit al altei planete.

Sonda

Sonda New Horizons a zburat pe lângă Pluto în luna iulie 2015 și este prima și singura sondă spațială care a explorat Pluto direct.

Lansată în 2006, a surprins primele imagini cu Pluto încă din septembrie 2006.

Imaginile au fost preluate la o distanță de circa 4,2 miliarde km și au confirmat capacitatea sondei de a urmări ținte distante, cerință critică pentru manevrele care trebuiau efectuate în drumul spre Pluto și alte obiecte din Centura Kuiper.

Rolul jucat de Elizabeth Williams

Fără Elizabeth Williams nu s-ar fi descoperit Pluto acum 90 de ani, susţine Catherine Clark, doctorand în astronomie  la Observatorul Lowell, care scrie în Space.com că s-au scris multe despre Percival Lowell şi Clyde Tombaugh, dar nu şi despre “computerele care făceau calculele la acea vreme ».

« Computerele » despre care vorbeşte Catherine Clark erau la acea vreme oamenii. Înaintea inventării calculatoarelor, femeile făceau calculele de mână, calcule complexe, de care aveau nevoie astronomii. Această muncă era considerată ingrată în acele vremuri.

Elizabeth Williams a absolvit MIT în 1903, fiind una dintre primele femei diplomate ale acestei prestigioase universităţi.

A fost angajată în 1905 de Percival Lowell, care teoretizase la momentul respectiv existenţa unei a noua planete. Acesta a publicat o parte dintre calculele cercetătoarei în 1915, dar a decedat după un an şi nu şi-a încheiat lucrarea.

A trebuit să se aştepte până în 1930 şi reluarea cercetărilor lui Clyde Tombaugh pentru a se ajunge la descoperirea lui Pluto. Dar Elizabeth Williams nu era prezentă, scrie Huffington Post.

Se căsătorise în 1922, apoi fusese dată afară la scurt timp din postul ei de la observatorul Lowell, pentru că se considera nepotrivit să angajezi o femeie căsătorită.

Apoi a lucrat într-un observator din Harvarden, Jamaica.

Ajunsă văduvă în 1935, s-a întors în Statele Unite, unde a murit în sărăcie şi anonimat în 1981.

 

Parteneri