A fost o lungă călătorie, de la cristalizarea sa, acum 4 miliarde și 456 de milioane de ani, până la aterizarea sa, „prin hazardul orbitelor”, în sudul Algeriei, acum „cel puțin o sută de ani”, potrivit geochimistului Jean-Alix Barrat, de la Universitatea din Brest, citat de AFP.
Acesta este semnatarul unui studiu recent, în Proceedings al Academiei americane de Științe, consacrat unui obiect cosmic descoperit în mai 2020 de către vânătorii de meteoriți într-o zonă din Sahara, de la care i s-a dat și numele: Erg Chech 002.
Din acest meteorit au fost descoperite oficial 43 de fragmente, dintre care cele importante sunt „mari cât un pumn”, a explicat Barrat.
Roca, având un aspect verzui când este tăiată și maronie la suprafață, este un martor „excepțional” al formării protoplanetelor care au precedat apariția celor din sistemul nostru solar.
Erg Chech 002 este un obiect rarisim. Din cei circa 65.000 de meteoriți repertoriați, este unul dintre cei numai 4.000 caracterizați prin „materia lor diferențiată”, mai compexă decât a celorlalți meteoriți, deoarece s-a născut dintr-un corp ceresc suficient de mare pentru a fi cunoscut activitate tectonică.
Dintre acești 4.000, 95% provin de la doar doi asteroizi, însă Erg Chech face parte din cei 5% a căror origine este diferită.
Cu o compoziție unică, „este singurul din cei 65.000 de meteoriți care este astfel”, dezvăluie Jean-Alix Barrat. Totuși, cercetătorul este convis că „astfel de roci erau frecvente la începutul istoriei sistemului solar”.
El oferă două explicații pentru raritatatea meteoritului. Protoplanetele care conțineau astfel de materiale „au fost utilizate pentru creșterea altor planete telurice”, asemenea Terrei.
Altele au fost pulverizate în marele joc de biliard cosmic de la origini, al cărui martor tardiv este suprafața ciuruită a Lunii.
„Corpul-mamă” al lui Erg Chech 002 măsura probabil vreo sută de kilometri în diametru.
El s-a format în primul milion de ani al sistemului solar, potrivit calculelor co-autorilor studiului, Marc Chaussidon, de la Institutul de Fizică a Globului din Paris, și Johan Villeneuve, cercetător la Centrul Național de Cercetări Științifice la Universitatea din Lorraine.
Cercetătorii aveau deja cunoștințe despre această formare, notează Barrat, prin intermediul meteoriților ziși metalici „care corespund nucleelor de protoplanete”.
Însă, odată cu Erg Chech 002, „este pentru prima dată când avem o parte din crusta” acestor corpuri celeste.
Iar, pentru a o obține, a fost nevoie de un concurs de circumstanțe la fel de excepțional ca obiectul însuși.
O scurgere de lavă s-a acumulat la suprafața corpului-mamă, alimentată de căldura aluminiului din nucleul său. Această crustă, conținând viitorul meteorit, s-a solidificat temporar, însă, în loc să dispară topindu-se din nou, un eveniment neprevăzut l-a smuls de pe corpul-mamă.
Cercetătorii au descoperit care este acel eveniment, remarcând răcirea bruscă. Singura explicație este că „roca a fost proiectată în spațiul înghețat”, explică Jean-Alix Barrat.
Studiindu-i compoziția, cercetătorii au ajuns la concluzia că meteoritul a călătorit timp de peste 4,5 miliarde de ani „într-o grămadă de pietriș, protejat de radiațiile solare”.
Până acum 26 de milioane de ani, când micul asteroid care îl conținea a fost el însuși dislocat, iar roca a fost expusă la soare până în ultima etapă.
Ea și-a continuat drumul, învârtindu-se și iar învârtindu-se. „Până ce, din întâmplare, ne-a întâlnit pe noi”, spune Barrat.
